Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Prietenul tinereţii mele

Prietenul tinereţii mele

PLINĂTATEA FERICIRII MELE

1. Poate fi, oare, pe lumea aceasta o mai fericită înştiinţare decât aceea pe care i-a făcut-o Duhul Sfânt aceluia care Te aştepta pe Tine, când i-a promis că nu va muri până ce Te va cunoaşte?

2. Poate fi, în limba omenească, o mai slăvită cântare de izbăvire ca aceea pe care a izbucnit-o împlinirea acelei făgăduinţe?

3. Poate, oare, fi o clipă mai îndelung şi mai puternic dorită de dragostea cuiva decât cea a întâlnirii cu Tine şi a întrepătrunderii Tale?

4. Poate fi, oare, pentru o inimă trăită în întuneric şi în singurătate, o revelaţie mai strălucită decât descoperirea Semnului Prezenţei Tale lângă ea?

5. Dumnezeule al Iubirii nebănuite, ce mare har i‑ai arătat fiecăruia din cei pe care i-ai ales Tu să le dai această făgăduinţă! Pe care i-ai încredinţat de siguranţa descoperirii ei!
6. Oricâtă răbdare şi veghere i s-a cerut cuiva până la împlinirea acestei nădejdi, era prea puţin.

7. Oricâte tresăriri, de câte ori se auzeau paşii apro­piindu-se de poartă, era prea puţin. (mai mult…)

Prietenul şi Dumnezeul meu, ajută-mi!

Tu eşti Cel care îmi ceri şi îmi dai totul. Fără puternica Ta credinţă, eu sunt un neputincios.

Iubirea Ta îmi cere mereu să duc o mare luptă, atât în lăuntrul meu, cât şi afară. (…)

Ştiu bine că acela care vrea să sfărâme o stâncă trebuie să muncească, încă de la prima izbitură, cu o fericită încredere în izbânda ultimă.

Credinţa întăreşte braţul, reînnoieşte efortul, menţine puterea.

În momentul pierderii credinţei, vrăjmaşul se ridică, apele cresc, piatra se întăreşte şi împotrivirea învinge. Fă să nu-mi pierd niciodată credinţa în iubire!

Având credinţa în Tine, voi lupta fericit şi voi muri fericit. Prin credinţa în Tine, tot ce nu-mi reuşeşte astăzi, sigur îmi va reuşi mâine. Sau, în orice caz, într-un mâine. (mai mult…)

NUMAI FERICIREA ȘI ÎNDURAREA

Ce fericită a fost viața mea cât am vegheat, ascultând la tăcerile Tale.

Nopțile mele au fost pline de lumină și toate hotarele mele au fost pline de armonii cerești.

Șoaptele Tale erau sunetele cele mai dulci și cântările cele mai fericite pentru urechile mele, presimțirile Tale minunate erau îndrumări pline de limpezime pentru mintea mea  și visul meu cel mai înalt se prefăcuse in Taborul stralucit sub picioarele mele. (mai mult…)

Care trebuie să fie relația mea cu lumea?

Însoțitorul meu binecuvântat, Pilda și Puterea mea, spune-mi astăzi, care trebuie să fie relația mea cu lumea?
Până unde trebuie să merg in legăturile mele cu cei între care trăiesc, muncesc și umblu? Și de unde trebuie să-mi rup orice legătură cu ei?
Felul în care se poate desfășura bine toată umblarea ta prin lume și printre oameni depinde în totul numai de felul în care se desfășoară fericit umblarea ta cu Mine.
Lumea este câmpul tău de muncă și de luptă pentru tine și pentru Mine.
Întâi pentru tine… Pentru că de munca și de lupta ta cea bună din lume depind curăția cugetului tău, pacea conștiinței tale, împlinirea datoriilor pentru care ai fost zidit in Mine, cinstea numelui tău, fericirea vieții tale și, până la urmă, mântuirea și slava ta veșnică.
Apoi pentru mine…. (mai mult…)

PENTRU CLIPA ACEEA…

1. Preaiubitul tainelor mele, Tu m-ai învăţat să ascult graiul lucrurilor şi să înţeleg adâncul tăcerilor înţelepte.

2. Cu Tine am deprins plăcerea cea mare a singurătăţii pustiului şi dorul după rugăciunile pe munţi, noaptea.

3. De la Tine ştiu ce minunaţi mi-au fost înaintaşii necunoscuţi
şi ce mişcătoare pot fi semnificaţiile uitate ale locurilor prin care umblu ca un străin.

4. De la Tine am învăţat să preţuiesc nu numai oamenii sfinţi care lucrează pentru Tine, ci şi lucrurile sfinte cu care ei fac slujba Ta.

5. Să iubesc şi să privesc aceste lucruri întocmai ca pe nişte făpturi cu simţire şi cu viaţă, cu durere sau cu bucurie,
pentru lucrarea pe care o fac şi ele, ca şi noi, pentru Tine.

6. Înaintaşii mei necunoscuţi s-au dus de mult.

7. În nici o carte şi în nici o gură nu mi-au mai rămas povestirile marilor lor înfăptuiri.

8. Nu mai ştiu despre unii decât abia numele lor. Dar despre marea lor mulţime, nici măcar atât.

9. Dar şi numele acelora pe care li-l mai ştiu, abia răzbate până la mine prin lumina trecutului acoperit de măreţie.

10. Numele acestea au acoperit vieţi atât de mari, pline de o credinţă care a luptat în chip atât de viteaz pentru slava Ta şi viitorul meu!

11. Pline de o nădejde atât de tare, care a muncit şi a înfăptuit atât de mult!

12. Pline de o dragoste atât de înaltă, care s-a dăruit atât de frumos, până la sublima jertfă, spre a pregăti venirea Ta până la mine.

13. Şirul marilor mei înaintaşi necunoscuţi este scara de aur cu un capăt nevăzut sus, în lumina trecutului, şi cu altul adânc, în lumina viitorului de har.

14. Pe această scară Tu Te-ai coborât de acolo, de unde erai Tu, până aici la mine, unde eram eu.
15. Te-ai coborât într-un fel atât de obişnuit, încât păreai om.

16. Şi Te-ai suit într-un fel atât de neobişnuit, încât Te-am cunoscut că eşti Dumnezeu.

17. Ce departe, ce necunoscut îmi erai înainte de a Te coborî până la fântâna singuratică la care ne-am întâlnit!

18. Şi unde, strigându-mi numele, mi-ai cerut:
– Dă-Mi să beau!

19. O, cum Te-ai coborât atunci dintr-o dată, ca un soare,
până în adâncul inimii mele, închise până atunci oricărei iubiri,
şi ai desfăcut deodată toate şuvoaiele apei de lumină a dragostei!

20. Binecuvântaţi să fie norii necunoscuţi pe care mi-ai venit!

21. Binecuvântat să fie locul unde ai pus piciorul Tău prima dată lângă uşa mea!

22. Locul unde Ţi-am auzit prima dată lumina graiului Tău dulce. Unde Ţi-am văzut întâia oară Faţa Ta nemaiuitată.

23. Binecuvântată să fie clipa aceea care, de atunci, a devenit Sărbătoarea Învierii mele veşnice, Praznicul fericit al Paştelor mele,
24. Ziua Cununiei mele cereşti cu Tine, Prietenul dumnezeiesc al tinereţii mele eterne!

25. Pentru clipa aceea am binecuvântat tot ce a fost înainte de ea.
Şi voi binecuvânta necurmat tot ce a fost şi va fi după ea.
Până unde acum nu mai pot vedea nimic de lumină…

* * *

Rugăciunile rostite cu glas tainic şi mişcat
umplu sufletul de slavă şi aduc un har bogat.

 

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

MAI SMERIT ŞI MAI FRUMOS

1. Preaiubitul meu, adevărata mea slobozire de orice legătură grea şi de orice iubire străină eu am simţit-o numai în suferinţa cu Tine.

2. Numai când am fost aruncat în cuptorul încercării Tale, încălzit până la a şaptea stare.

3. Afară, mi-am avut pe fiecare mădular o legătură.
Uneori îmi erau legate mâinile, alteori picioarele.

4. Uneori îmi erau legaţi ochii şi buzele. Alteori, inima şi gândurile.

5. Numai în cuptorul cu Tine am scăpat de tirania cumplită a oricăror legături. Şi m-am bucurat de slobozenia dezlegării depline.

6. Numai acolo am putut umbla liber cu gândul, cu inima şi cu toate mădularele amintirilor mele fericite.
7. În Tine mi-au căzut toate legăturile, în foc mi-au ars toate.
Astfel am devenit total liber.

8. Îndată însă ce sunt ieşit din Tine şi scăpat din cuptor, mă pomenesc legat iarăşi.

9. Din aceasta ştiu că în suferinţă şi în Tine este ca dincolo de moarte. Acolo îngustimea şi înlănţuirile acestea de aici nu mai sunt.

10. Acolo nimic nu mai este ca dincoace şi ca acum. Acolo totul este altfel, mereu altfel, ca în veşnicie, ca în cer.

11. O, dacă de acolo n-aş fi privit, n-aş fi privit niciodată dincoace!

12. O, dacă n-aş mai fi ieşit niciodată pe uşa asta dinspre întuneric, dinspre robie, dinspre pustiu!

13. Fericiţi cei pe care i-ai scos Tu de acolo pe uşa cealaltă, de aur, nu pe aceasta de fier.

14. Dar iarăşi mă pomenesc faţă în faţă cu Tine. Şi ochii Tăi mă întreabă mustrători: – Tot nu înţelegi?

15. Şi iarăşi trebuie să văd ce mult mai am de învăţat! Ce mult mai trebuie să lepăd! Ce mult mai trebuie să urc!

16. Bănuiesc minunatele Tale gânduri cu mine, dar lenevia gândurilor mele nu le poate ieşi în întâmpinare cu voioşie.

17. Înţeleg fericitul plan al dragostei Tale pentru mine, dar moleşeala dragostei mele nu mă lasă să-Ţi zbor înainte.

18. Întrezăresc slava pe care mi-o vrei la capătul unei osteneli mai rodnice, al unei lupte mai biruitoare, al unei alergări mai frumoase, dar nevrednicia mea tot nu i în stare de acel avânt voios pe care doreşti să mi-l aprinzi Tu. Şi să mi-l vezi arzând cu voioşie.

19. Binecuvântată suflare a harului, vino din Sionul Preaiubitului meu şi adu-mi ecourile cântărilor care mă aşteaptă acolo mai biruitor de cum sunt!

20. Fericite făgăduinţe ale mângâierii Lui, ajutaţi-mă să-mi sufăr crucea, să-mi port jugul, să-mi vărs lacrimile mai liniştit şi mai darnic de cum fac acum!

21. Strălucită cunună a Vieţii, îmbărbătează-mă, să lupt mai îndrăzneţ, să alerg mai stăruitor, să muncesc mai harnic de cum pot azi!
22. Şi, nebănuită dragoste a inimii Lui dragi, fă-mă să-ţi pot arăta odată, în chip mai smerit şi mai frumos, urmele mai adânci şi mai multe ale rănilor pe care, pentru tine, le-am primit.
Amin.

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

SĂ NU TE UIŢI ’NAPOI PREA MULT

1. Preaiubitul duhului meu, Tu îmi cunoşti totdeauna gândurile cu care vin la Tine, dar, dincolo de gânduri, îmi cunoşti şi mai bine inima, din care îmi izvorăsc aceste gânduri.

2. Chiar atunci când a trebuit să zac o vreme departe de Tine – căci pentru dragoste este uneori nevoie de despărţiri, după cum, pentru curăţirea şi primenirea aerului, este uneori nevoie de furtună –

3. chiar şi atunci în tot timpul acela amar, (Tu ştii) n-am avut în adâncul inimii mele alt dor şi alt gând mai adânc şi mai statornic decât dorul şi gândul după Tine.

4. Slujeam lui Saul, dar tânjeam după David.
Mâncam la masă cu străinul, dar toată iubirea inimii mele se uita după Tine. Trupul meu era cu el, acolo, dar tot sufletul meu era aici, cu Tine.

5. O, ce mult am suferit departe de Tine şi cât de mult am aşteptat să scap, din orice legătură chinuitoare, pentru a alerga la Tine, să-mi înlănţui toată fiinţa mea numai cu dragostea Ta. Numai aşa o puteam avea atunci.

6. Toate lanţurile, afară de al Tău, sunt amare, dar eu trebuia să le port ca şi cum mi-ar fi fost dulci. Căci numai aşa puteam fi al Tău.

7. Orice apropiere de altă făptură decât de a Ta este chinuitoare, dar eu trebuia să o suport ca şi cum mi-ar fi fost plăcută, tocmai pentru Tine.

8. Sunt încă şi acum, într-o prea mare măsură, un rob. Dar pentru Tine voi robi numai până la un capăt. Legătura robiei mele se va nimici. Şi atunci voi fi veşnic şi veşnic numai al Tău. Numai al Tău.

9. O, iartă-mi nerăbdarea cu care mai doresc ca şi ultimul lanţ să mi se rupă

10. şi ca despărţirea să-şi prăbuşească dincolo de noi zidul ei, eliberându-mă total de tot ce a fost al străinului peste mine,

11. ca să nu mai fiu şi aici, şi acolo.
Să pot fi în întregime numai cu Tine, numai unde eşti Tu.

12. Este ceva nepotrivit înaintea Ta, oare, acest gând greu de nerăbdare, mai înainte de a-i veni vremea lui?

13. Aş fi vrut ca mâna Ta, şi nu a mea, să grăbească sfârşitul, dezlegarea, împlinirea…
14. Dar căile Tale nu sunt, uneori, şi ale mele.

15. Gândurile Tale liniştite nu sunt, uneori, ca gândurile mele frământate.

16. Aşteptarea înţelepciunii Tale nu este aşa ca graba nerăbdării mele.

17. Săgeţile Tale ţintesc departe şi nimeresc toa¬te bine.

18. Ale mele multe s-au frânt pe drum, căci mâna mea nepricepută tremură mereu de nerăbdarea ajungerii.

19. Azi Saul a murit. Desigur, nu din vina mea…
Dar mie, gândul că, odată, îi doream mai grabnic sfârşitul îmi este acum ca o povară grea pe inimă şi ca un gust amar pe cugetul meu.

20. De aceea, bucuria mea nu va mai putea fi senină nu ştiu câtă vreme. Nici mergerea mea spre Tine, bucuroasă, nu ştiu cât drum.

21. De ce oare, Preaiubitul meu, eu n-am avut până acum nici o eliberare pe deplin fericită, fiecare lăsând asupra amintirilor mele povara nerăbdării cu care am dorit-o?
22. – Pentru că încă te uiţi prea mult înapoi, la timp. Şi prea puţin înainte, la veşnicie.

 

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

FRUMOSUL CÂNTAR DREPT

1. Duhul Tău, Preaiubitul meu, îmi grăieşte şi îmi spune:
– Răutatea inimii îi întunecă omului care o are toate însuşirile bune ale fiinţei lui.

2. Mai întâi, judecata minţii,
apoi, vederea ochilor,

3. apoi, vorbirea gurii, urzeala mâinilor sale şi umbletul picioarelor.

4. Când sufletul rău este al unui om prost şi un mărginit, răutatea lui este bădărană şi redusă.

5. Când sufletul rău este însă al unui om „cult“ şi „puternic“, răutatea lui va fi calculată şi întinsă.

6. În cântărirea urmărilor păcatului, nu este nici o deosebire între răul „mic“ şi răul „mare“. Între răufăcătorul prost şi răufăcătorul cult.
7. Fiecare dintre ei a căutat să facă tot răul pe care îl putea face la nivelul lui şi cu mijloacele sale.

8. Astfel va fi şi pedeapsa: fiecare o va simţi cu toată fiinţa sa, la tot nivelul său şi cu toate însuşirile sale.

9. Cu bunătatea inimii este tot asemenea. Ea îi luminează omului care o are mai întâi judecata minţii, apoi coboară pe rând în lumina ochilor lui, în cuvintele gurii, în faptele mâinilor, în căile picioarelor sale.

10. Sunt şi în bunătate gradaţii, fiecare om bun putând-o împlini în măsura darurilor sale. A virtuţilor pe care le câştigă. Şi la nivelul pe care l-a atins.

11. Un binefăcător sărac, oricât ar vrea, desigur, nu poate face binele într-o atât de mare măsură cât un binefăcător bogat.

12. Dar poate face uneori mai-micul lui bine, într-un fel mult mai frumos şi mai iubitor decât al celuilalt.

13. Felul cum dai face adesea mai mult decât ceea ce dai.

14. Doar doi bănuţi a dat, din sărăcia ei, văduva sărmană – însă, în faţa lui Dumnezeu, aceşti doi bănuţi preţuiau mai mult decât toţi talerii aruncaţi de către ceilalţi.

15. Nu prin valoarea înscrisă pe ei, ci prin frumuseţea cu care au fost dăruiţi.
Căci bogatul aruncă, dar săracul dăruieşte.
16. Există tot atâtea gradaţii între răsplătiri, câte există între fapte şi făptaşi.
De aceea judecata celor ascunse va fi cea mai necruţătoare.
Şi cea mai minunată.

17. Şi în suferinţă există gradaţii.
Pe aceeaşi suferinţă, un suflet slab o îndură într-un fel, un suflet tare o îndură în alt fel.

18. Pe aceeaşi nedreptate, o inimă nesimţitoare o suportă uşor, o inimă gingaşă o suportă greu.

19. În aceeaşi încercare, în aceeaşi primejdie, în aceeaşi nenorocire, unul poate fi tăcut, pe când altul nu poate fără să se văicărească, fără să tremure, fără să cadă.

20. Fiecare îşi îndură încercarea şi îşi duce crucea potrivit gradului de sensibilitate şi de cunoaştere până la care a putut ajunge el.

21. Unuia nu-i pasă, chiar lovit cu un ciomag, pe când pe un altul îl doare şi sufere până la deznădejde chiar atins şi cu un cuvânt.

22. Nu-i la fel răbdarea pentru toţi, deci nu poate fi la fel nici răsplata răbdării celor care au biruit.

23. Iubirea nu poate judeca decât părtinitor.
Dreptatea însă nu!

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

CEEA CE ESTE MAI AL MEU…

1. Dacă pe Tine Te-au numit nebun, ce este oare de mirare că este numit aşa şi acela care umblă cu Tine?

2. Singurul lucru de pe lume care îmi mai aduce şi îmi mai lasă şi mie o bucurie adevărată este împărtăşirea ocării Tale. (mai mult…)

Aici, unde eşti Tu, Iisus

 

 

 

 

 

 

 

 

Aici, unde eşti Tu, Iisus,
am tot ce-i jos şi tot ce-i sus,
am casa mea şi ţara mea,
am tot ce-aş mai dori şi-aş vrea,
am tot ce-am spus şi ce n-am spus,
aici, numai aici, unde eşti Tu, Iisus.

Aici, când stau şi Te ascult,
am raiul tot şi mult mai mult,
am fraţi, şi mame, şi surori,
mai mult cât las, de mii de ori;
de nimeni nu mai pot fi smult
de-aici, numai de-aici, când stau şi Te ascult.

Aici, pierdut de fericit,
văd cerul larg şi strălucit,
aud acorduri îngereşti
şi simt îmbrăţişări cereşti,
cu Dumnezeu împărtăşit,
aici, numai aici, pierdut de fericit.

Iisus, Preadulce Dumnezeu,
Tu eşti întreg avutul meu,
Tu, dragostea şi viaţa mea,
Tu, slava mea şi tot ce-aş vrea.
Doar Tu mă fericeşti mereu
I i s u s, iubit Iisus, Preadulce Dumnezeu!

 

Traian Dorz, din „Prietenul tinereții mele”, Editura Oastea Domnului, Sibiu