Revista Teologica

 I.

In vremea din urmă se vorbeşte tot mai stăruitor despre sectarismul religios ce a spart şi sparge în unele locuri credinţa poporului nostru. Cred că e de prisos să mai accentuez ce primejdie înseamnă acest sectarism pentru biserica noastră. Stând în faţa unei serioase pri­ mejdii, despre altceva nu poate fi vorba decât să căutăm a ne apăra cât mai îngrabă şi cât mai cu succes îm­ potriva ei. Voi spune unele mijloace de apărare şl com­ batere pe cari le scot eu a fi bune:

1. Nu mai încape îndoială că arma cea mai tare şi mai bună împotriva sectarilor e predica, vestirea, tăl­ măcirea cuvântului. Hotărât, acum cu vremile schimbate poporul nostru e mai pretensiv în toate celea. Par’că şi în biserică nu-l mai mulţumesc numai slujbele din Molitvelnic şi Liturgier, ci aşteaptă ceva mai mult: tălmăcirea Scripturilor prin cuvânt viu. (mai mult…)

Am înţeles la congres că le avem în foarte puţine locuri. Această constatare nu ne poate de loc îmbucură. Dimpotrivă, ne îndeamnă să’ spunem tuturora datoriile ce le, au de a le înfiinţa cât mai curând.

Subsemnatul am înfiinţat în parohia mea casa cul­ turală la 10 Februariei 1919. Acum, după ce o am de, 2 ani trecuţi, veiu spune unele constatări — de interes cred — în jurul înfiinţării şi chemărilor ce le au aceste case culturale.

Voiu spune despre casele culturale că sunt o cerinţă a vremurilor noastre, o întreită cerinţă: culturală, naţio­ nală şi morală.

Ca o cerinţă culturală, casa culturală va fi mai mult decât o «casină» cu gazete şi foi. In un înţeles mai larg folosit cuvântul «cultură», ea va îmbrăţişa şi se va interesă de toate laturile culturale, de tot ceeace poate presta ca cultură un sat, o parohie. (mai mult…)

Părintele, profesor universitar, Dr. I. Lupaş în aprecierea făcută predicelor mele «Spre Canaan» scrie despre subsemnatul că este un «talentat şi iscusit predicator». («Patria» Nr. 51, 1920). Această înaltă şi neaşteptată apreciere mă îndeamnă să mă opresc un moment, să mă întreb — şi să spun şi altora — cum am devenit eu predicator.

Aceia cari m’au cunoscut în liceu ştiu că nu eram o forţă în «studii» şi pe deasupra eram şi gângav. Nici în seminar n’am fost între «eminenţe». Abia am eşit cu «bine» şi porţile parohiei mele de clasa I abia le-am putut deschide cu rugări pela Mitropolie. (Aveam însă şi ţineam foarte mult la individualitatea mea, la feliul de a gândi, scrie şi vorbi).

Iată dar: din şcoli n’am eşit o forţă, un orator – făcut gata şi acum 10 ani când am întrat în ogorul meu pastoral eu însumi simţiam această constatare. In cele dintâi predici mă înecam recitându-le şi nu odată am pus gând rău să mă las de lucrul acesta, să las predica celora cari au «chemare» şi vrednicie de ea. Cu fiori însă mi-am dat seamă că lucrul acesta şi hotărârea aceasta ar însemnă un neiertat păcat, o crimă pastorală. Toate scripturile ar striga după mine că port un nume mincinos de «învăţăcel a lui Isus», care nu «învaţă» nimic. (mai mult…)