Mărturii Meditaţii Traian Dorz

Scumpele noastre surori

Măriuţa şi Carolina Părăon

Slăvit să fie Numele Domnului nostru Iisus Hristos, Care, în dragostea şi în înţelepciunea Sa, a chemat încă de la început printre primele suflete luptătoare în Oastea Sa şi sufletele multor surori care apoi au devenit nişte vrednice şi devotate lucrătoare pentru Domnul Iisus şi Evanghelia Lui.

De-a lungul anilor în care Părintele Iosif a redactat foile şi cărţile Oastei, el a însemnat cu litere nemuritoare numele multor surori de-ale noastre şi multe fapte de vitejie duhovnicească a lor în slujba şi spre slava Domnului. Pe multe dintre aceste surori care au făcut şi ele lucruri neobişnuite pentru Domnul, părintele nostru şi profetul Domnului le-a publicat cu fotografiile lor în foaie. Am dori să amintim în aceste pagini, ca şi în cele câteva care vor urma, numele şi faptele unora dintre acestea, ca să fie şi aceasta o mărturie că şi surorile noastre de astăzi şi din viitor ca şi cele din trecut au nu numai locul şi chemarea, dar şi datoria de a căuta şi de a găsi mijloace şi stări în care să ajute şi ele cu tot ce pot la înaintarea Evangheliei şi mântuirea semenilor lor.

De-a lungul Bibliei şi a istoriei sunt însemnate nume nemuritoare de femei puse în slujba Domnului şi de fapte strălucite pe care le-a făcut dragostea şi râvna acelor sfinte femei pentru Dumnezeu şi pentru trimişii Lui.

Ce minunate sunt faptele şi pildele sfintelor femei despre care spune Evanghelia nişte cuvinte atât de fericite şi eterne! Printre ele străluceşte cu o veşnică întâietate Sfânta Fecioară Maria, Maica dulce a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre ea sunt scrise în Sfânta Evanghelie cuvinte care nu s-au mai spus despre nici un alt suflet sfânt din lumea aceasta. Ei i s-a închinat arhanghelul lui Dumnezeu când i s-a adus vestea cea unică şi veşnică a mântuirii neamului omenesc. Spre cinstea ei au cântat oştile îngereşti în noaptea Naşterii Fiului ei şi al lui Dumnezeu. De grija şi paza ei s-au ocupat îngerii şi toţi proorocii au vorbit cu teamă şi cu admiraţie sfântă despre ea ca despre o mare şi sfântă taină cerească.

Apoi, o dată cu ea şi împreună cu ea, câte alte nume de minunate surori sfinte sunt pomenite în Sfintele Scripturi că au fost nişte ajutoare de mare preţ pentru slujba Domnului Iisus şi pentru Fiinţa Sa pământească!

Ce mare ajutor îi vor fi dat Domnului surorile din Betania, cele care sunt amintite de sfinţii evanghelişti: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose, mama fiilor lui Zevedei (apostolii Iacov şi Ioan), Ioana – nevasta lui Cuza (ispravnicul lui Irod), Susana şi multe altele, care Îl ajutau cu ce puteau (Mt 27, 55-56; Lc 8, 2-3). Între aceste „altele”, câte vor mai fi fost, ca sfânta Veronica, cea care a şters Faţa Domnului Iisus plină de sudoare şi sânge, de praf şi de scuipaţi, de lacrimi şi de îndurerare – când mergea legat, ducându-Şi Crucea pentru mântuirea noastră şi a întregii lumi.

Nimeni pe lumea aceasta n-a mai făcut şi n-a mai putut face pentru Domnul ceea ce au făcut aceste fiinţe şi nemuritoare suflete, cărora trebuie să le aducem o veşnică recunoştinţă şi preţuire pentru mângâierea şi ajutorul pe care ele l-au dat Domnului nostru în cele mai grele şi mai hotărâtoare momente ale vieţii Lui şi ale mântuirii noastre. Sfânta Carte a lui Dumnezeu nu uită acest mare şi însemnat lucru, ci le scrie numele înaintea multor altor sfinţi care, cu toată alegerea lor şi datoria pe care o aveau în primul rând ei să fie acolo, totuşi n-au fost. Apostolii lui Hristos n-au fost în stare să facă pentru El, tocmai în clipele cele mai grele, ceea ce au fost în stare să facă aceste femei fie în drumul Crucii, fie lângă Crucea Lui, fie la mormântul Său, până la Învierea Sa.

De asemenea, Vieţile Sfinţilor şi pomenirile Bisericii lui Hristos păstrează pentru veşnicie, printre cele mai frumoase pagini, şi faptele, numele şi jertfele unor surori care vor fi răsplătite în Ceruri cu cununi nespus mai strălucitoare decât ale unor mari sfinţi şi prooroci, pentru că faptele şi jertfele de care au fost ele în stare le-au întrecut cu mult în frumuseţe, în preţ şi în mărime pe ale multora dintre aceştia.

În Lucrarea Oastei Domnului, după cum am mai spus, încă de la început au apărut printre numele celor care răspândeau cărţile şi foile Oastei şi numele multor surori, dintre care amintim:

Sora Măriuţa Moţ din Curtici, judeţul Arad, despre care Părintele Iosif scria cu admiraţie şi dragoste că este o devotată slujitoare a Domnului, care şi-a pus toată viaţa şi timpul său pentru răspândirea Evangheliei. Cu o mică şaretă şi cu un căluţ, ea cutreiera satele şi târgurile, răspândind cărţi, foi şi Biblii. Căruciorul ei era împodobit peste tot cu citate din Biblie şi cu îndemnuri de a citi şi răspândi Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa a lucrat ea pentru Domnul până la moarte.

Alte două surori, Carolina Părăon din Boz – Hunedoara şi cumnata sa Părăon Măriuţa din Ilia, erau date şi cu numele, şi cu fotografia ca exemple de râvnă şi osteneli în slujba Domnului. Părintele Iosif scrie despre ele că au intrat în Oastea Domnului în anul 1928, au învăţat carte şi au plecat în căile Domnului Iisus. Mâinile lor care purtau înainte inele şi flori de joc poartă astăzi Sfânta Scriptură şi alte cărţi sfinte. Urechile lor care ascultau înainte cum zice lăuta pe la baluri acum ascultă Cuvântul lui Dumnezeu; iar picioarele care alergau înainte pe la petrecerile lumeşti aleargă acum pe sate cu cărţi sfinte şi cu vestirea Evangheliei. Numai în vara trecută au fost pe la 12 biserici, spre a împărţi cărţi şi a vesti Cuvântul Domnului, şi anume în Gu­rasada, Bacea, Cueş, Câmpuri, Surduc, Brâznic, Bretea, Peş­tiş, Târnava, Lupeni – şi altele… Aceste fapte de vitejie pentru Domnul ale celor două ostaşe se aduc la cunoştinţa tuturor ostaşilor Domnului – încheie Părintele Iosif – spre a servi drept pildă de luptă şi jertfă pentru Hristos… («OD», nr. 2 din 1 ianuarie 1930, pag. 7). Tot în acest an, în alte „ordine de zi” pe Oaste, Părintele Iosif scrie despre alte surori, cum este sora Cleonfira Sănduleancu din Marginea – Bucovina, care împreună cu alţi fraţi face zeci de kilometri pe jos în vestirea şi împărţirea Cuvântului Sfânt, în cercetarea de adunări pentru învăţarea cântărilor şi întărirea şi îmbărbătarea frăţească, având o voce minunată.

Stana Rus şi Maria Stoica

Sau despre surorile tinere Maria Dan din Mada – Hunedoara şi Măriuca Munteanu din Batiz, care, cu cântările şi declamările lor, cutreieră zeci de adunări, mângâind şi întărind mult pe toţi cei ce le ascultă. Sau surorile Stana Rus şi Maria Stoica din Petroşani care s-au înscris primele în Oastea Domnului, apoi au luptat până ce s-a înfiinţat una dintre cele mai fru­moase adunări ale Oastei în oraşul lor. Dar câte şi mai câte astfel de pilde minunate nu s-au publicat prin foile Oastei de-a lungul anilor! Soţii care şi-au adus la Domnul soţii lor care erau nişte beţivi ori jucători de cărţi, ori stricaţi, ori răufăcători. Prin răbdarea, rugăciunea şi trăirea lor sfântă, ele au biruit şi şi-au transformat casa şi familia lor, iar uneori chiar satul lor întreg, din locuri ale păcatului, în nişte Betanii binecuvântate de Dumnezeu. Multe astfel de pilde au fost vestite şi cunoscute, dar cele mai multe, atât din trecut, cât şi din prezent, desigur, au rămas necunoscute de noi, fiindcă surorile noastre, ele însele, nu spun aceste lucruri. Din smerenie şi din modestie, pentru ca să nu-şi primească lauda de la oameni, ci o aşteaptă numai pe cea de la Domnul.

Nici cele despre care s-a scris şi s-a spus n-au făcut aceasta pentru a se vorbi despre ele, ci alţii, care au văzut aceste fapte frumoase, le-au mărturisit fără voia lor, pentru a ne sluji drept pilde şi nouă. După cum face acest lucru şi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, precum este scris: …dar aceste lucruri s-au scris pentru a ne sluji nouă drept pilde… (I Cor 10, 11).

 

Cu acest gând însemnăm şi noi în cele ce urmează câteva astfel de pilde dintre multele pe care le-am cunoscut şi care ar trebui să fie însemnate aici, care sunt însemnate în Cartea cea de Aur a Oastei Domnului din ceruri. Noi aici nu le-am mai putut cuprinde pe toate, din pricină că nici nu le-am putut şti pe toate. Nici nu am avut atâta loc să le cuprindem. Le-a cunoscut şi le cunoaşte Domnul Iisus, Mântuitorul nostru Scump, Care le-a însemnat fiecare pas şi fiecare osteneală în Cartea Lui. Şi Care le-a strâns fiecare lacrimă în burduful Său, după cum, de asemenea, este scris în Psalmi: „Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag, Tu îmi pui lacrimile mele în burduful Tău… Tu mi le scrii în Cartea Ta” (Ps 56, 8). Şi o carte de aducere aminte este scrisă înaintea Lui despre cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Său (Mal 3, 16).

Deci cu acest gând însemnăm şi noi aceste câteva pagini care urmează despre surorile noastre, după cum am însemnat cele câteva de mai înainte despre fraţii noştri. Întâi spre a se vedea ce înaintaşi minunaţi am avut în Lucrarea aceasta sfântă a Oastei Domnului, ce părinţi, ce soţi, ce fii şi ce fraţi vrednici… Ce mame, ce soţii, ce surori şi ce fiice, în familia noastră cea duhovnicească. Spre a ne strădui şi noi din toate puterile să le urmăm pilda lor. Ca să fim găsiţi vrednici a sta alături de ei la masa răsplătirilor cereşti din Ziua cea Strălucită a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Apoi spre a ne da seama cu ce preţ sfânt de suferinţe şi osteneli s-a înfiinţat şi s-a păstrat această sfântă Lucrare a lui Dumnezeu în ţara şi în Biserica noastră, pentru mântuirea neamului nostru – pentru ca şi noi să ne cutremurăm în faţa acestui mare preţ, să ţinem cu tărie la învăţătura şi credinţa noastră. Şi să apărăm cu toată îndrăzneala şi statornicia această Lucrare curată şi sfântă cum ne-au lăsat-o ei, luptând cu gelozie pentru ea şi făcând totul ca ea să crească tot mai frumoasă în număr, în roade, în biruinţe şi în unitate, până ce îşi va împlini pe deplin frumosul scop pentru care a ridicat-o Domnul Dumnezeul nostru în ţara noastră şi în Biserica noastră.

 

Doamne Duhule Sfinte, binecuvântează-i cu o cunună şi o răsplată veşnică pe toţi fraţii şi pe toate surorile noastre, înaintaşii noştri în Oastea Ta, pentru toate jertfele şi ostenelile lor pentru Tine şi pentru noi.

Şi binecuvântează trecutul, prezentul şi viitorul Oastei Tale cu un rod de mântuire veşnică pentru tot neamul nostru şi Biserica noastră, iar prin acestea, pentru toată omenirea şi Biserica Ta.

Iar pe noi ajută-ne ca, urmând pilda înaintaşilor noştri, să facem tot mai frumoasă şi mai biruitoare Oastea Ta, pentru ca urmaşii noştri să fie cuprinşi cu toţii în strălucirea mântuirii Tale veşnice împreună cu înaintaşii lor şi ai noştri. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi

Lasă un răspuns