Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Semănaţi Cuvântul Sfânt

Semănaţi Cuvântul Sfânt

TAINA EVANGHELIEI

1. Taina Evangheliei este naşterea din nou, revelaţia lui Hristos, care îl prăbuşeşte pe Saul de pe drumul Damascului, din vârful nebuniei omeneşti, în adâncul smereniei şi transformării divine.

2. Această taină a creat, prin inspiraţia Sfântului Duh, oameni noi, opere noi, o istorie nouă şi o lume nouă, începând din Ziua Rusaliilor. Fenomenul acesta a fost singurul activ şi durabil, fiindcă era izvorât şi alimentat din revărsarea Vântului Ceresc.

3. Toate celelalte lucrări până la aceasta au încetat ca nişte vulcani stinşi. O gheaţă veşnică s-a întins peste toate – şi tot ce a mai rămas după ele este numai o amintire searbădă şi moartă.

4. Lucrarea Evangheliei vii este pretutindeni un fenomen, un miracol, un vulcan mereu în plină erupţie, creând opere mereu noi, prin oameni mereu noi.
5. Secretul acestui fenomen este descoperirea personală a lui Hristos, într-un moment crucial al fiecărui om. Clipa iluminării, fulgerul unui legământ ca o sudură albă şi totală care trece apoi peste timp, peste via¬ţă, peste moarte şi veşnicie, fără formalism şi fără schemă. (mai mult…)

OMUL ŞI LOCUL ( II )

11. Un proverb al nostru spune aşa:
Dacă ţi-e nevasta mică,
ori te-apleci,
ori ţi-o ridică;
daca te-ai unit cu ea,
vezi să-ţi fie-asemenea.

12. Asta înseamnă că, atunci când mergi cu cei desculţi, ori să-i încalţi şi pe ei, ori să mai umbli şi tu desculţ. Altfel tu vei ajunge să te ruşinezi de ei, iar ei vor ajunge să te dispreţuiască pe tine.

13. Dacă doreşti un loc în casa lui Dumnezeu, vezi mai întâi să te faci vrednic de el – şi numai apoi să-l ocupi. Dacă ai ajuns acolo împins de împrejurări, dă-ţi toate silinţele să te ridici până la datoria ce ţi-o cere el.
Dacă nu reuşeşti, mai bine lasă-l altuia. Dacă te vei retrage tu – vei fi cinstit. Dacă te va respinge el – vei fi ruşinat. (mai mult…)

OMUL ŞI LOCUL

1. Nu locul este pentru om, ci omul este pentru loc, căci omul este schimbător, dar locul nu este. Omul poate fi oricine, dar locul este acelaşi.

2. Oamenii sunt nenumăraţi, dar locurile sunt numărate. Aşa este şi în cele pământeşti, dar în cele cereşti şi mai mult.

3. În Cuvântul Sfânt este scris mereu acest adevăr, când se spune despre numărul poporului sfânt, despre numărul ostaşilor, al îngerilor, al bătrânilor sfinţi, al trâmbiţelor ori al cetelor, al zilelor, al anilor, al semnelor…

4. Un număr hotărât de locuri este pentru fiecare seminţie a poporului biblic. Un număr hotărât de locuri în împărăţia şi planul lui Dumnezeu este şi pentru neamuri, după cum este scris: „până va intra numărul deplin al neamurilor” (Rom 11, 25) sau al seminţiilor lui Israel (Apoc 7, 4). (mai mult…)

CEI CULŢI – ŞI CEI DESCULŢI ( II )

frații lucrători din Iugoslavia

12. O familie dezbinată împotriva ei însăşi – spune Mântuitorul – se nimiceşte. Dezbinarea unei adunări este o crimă aducătoare totdeauna de moarte. Iar cei vinovaţi, în mod conştient ori inconştient, vor suporta osânda.

13. Adunarea este templul şi Biserica lui Dumnezeu, spune Biblia (I Cor 3, 16-17). Şi dacă cineva nimiceşte un astfel de templu al lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu.

14. Cine creează probleme familiei lui Dumnezeu, acela să se aştepte să-i creeze şi Dumnezeu lui probleme. Tulbură cineva o lucrare a lui Dumnezeu, strică cineva o adunare, provoacă cineva o diversiune între copiii Domnului? Acela să se aştepte la pedeapsa Lui nu numai peste el, ci şi peste copiii şi familia sa. (mai mult…)

CEI CULŢI – ŞI CEI DESCULŢI

1. Poporul a fost format totdeauna din două părţi: una mai mică, alta mai mare. Partea cea mică a fost totdeauna a celor culţi. Iar partea cea mare a fost mereu a celor desculţi. Şi totdeauna partea cea mică a celor de deasupra este capul, – şi partea cea mare, care este dedesubt, sunt picioarele.

2. Partea cea mică ar trebui să fie condusă totdeauna de o raţiune sănătoasă, de o judecată înţeleaptă, de o minte pătrunzătoare, care vede înainte, care alege cinstit, care îndrumă frumos şi partea cea mare.
Dar când păcatul tulbură lumina, echilibrul se clatină, privirea se întunecă, direcţia se pierde.

3. Partea cea mare este condusă de instincte, de presimţiri, de sentimente, care, când sunt lăsate în forma lor naturală, – merg frumos şi lucrează bine.
Ci numai când raţiunea stricată intervine – le dirijează pe toate acestea rău şi nimicitor. (mai mult…)

COLABORATORUL ŞI ÎNCREDEREA ( II )

11. Oastea Domnului, ca lucrare Evanghelică vie, rânduită a fi un voluntariat duhovnicesc şi un misionarism laic, este, prin însăşi hotărârea lui Dumnezeu, legată în Biserică, pentru misiunea ei sfântă, de clerul acestei Biserici.

12. Câtă vreme au trăit în armonie şi au colaborat cu încredere pentru mântuirea poporului şi înviorarea Bisericii – lucrarea lor împreună a fost binecuvântată de Dumnezeu cu roade nemuritoare oriunde s-a păstrat ea.

13. Îndată însă ce vrăjmaşul a stricat această armonie şi a semănat în unii din cler neîncrederea şi ura faţă de fraţi, iar în unii dintre fraţi, neîncredere şi împotrivire faţă de cler, toată binecuvântarea şi bucuria de acolo s-a pierdut, acolo unde s-a strecurat otrava.

14. Şi, precum cei doi soţi uniţi prin taina voii lui Dumnezeu nu au altă cale decât împreună până la moarte, tot aşa şi Oastea Domnului şi clerul. (mai mult…)

COLABORATORUL ŞI ÎNCREDEREA

1. În lucrarea adevărată a Evangheliei a fost totdeauna cea mai necesară colaborarea dintre cler şi mireni. O bună lucrare pentru mântuirea mulţimii, numai împreună o pot face atât unii, cât şi alţii.

2. Misionarismul preoţesc fără misionarismul laic ajunge un materialism gol şi bigot. Misionarismul laic fără cel preoţesc decade în anarhie şi în haos.

3. Dumnezeu le-a rânduit aceste două aripi ale Evangheliei ca să zboare în armonie, purtând trupul Bisericii vii a lui Hristos mereu spre înălţimi, precum au purtat Moise şi Aron poporul sfânt prin pustie.

4. Dar o lucrare sănătoasă şi rodnică între aceste două părţi care sunt rânduite să fie nedespărţite pe totdeauna nu se poate face fără încredere deplină unii în alţii… nici fără o frumoasă preţuire a unora pentru munca celorlalţi.

5. Oricât ar fi un cleric de pregătit şi format pentru slujba sa şi oricât de bine şi-ar împlini el slujba sa pastorală în parohia lui, – el tot nu poate împlini singur această slujbă, fără o grupare activă de credincioşi mireni. (mai mult…)

EVENIMENTELE ŞI ISTORIA NOASTRĂ

1. Evenimentele sunt verigile din care se compune lanţul istoriei noastre, sunt firele din care se ţese pânza ei, sunt adevărurile din care se încheagă explicaţia şi se desfăşoară lupta ei.

2. Nici o verigă singură nu-i un lanţ. Nici un fir singur nu-i o pânză. Nici un adevăr singur nu-i o explicaţie. Aşa şi istoria noastră. Trebuie luate toate la un loc, cu noi toţi.

3. Dar minţi care să le poată cuprinde, ordona şi pătrunde pe toate acestea în lungimea, în lăţimea şi profunzimea lor sunt numai cele luminate de Cuvântul lui Dumnezeu, căci El este fluidul ce trece prin toate, însufleţind şi controlând totul.

4. Dar şi în istoria noastră, la un moment dat, evenimentele vin din ce în ce tot mai încărcate de conţinut, împingând tot mai puternic înainte desfăşurarea luptei ei sfinte, tot mai frumoase şi mai angajate. (mai mult…)

Biblia, Cuvântul Sfânt

Biblia, – Cuvântul Sfânt,
e-un Etern şi Dulce Cânt;
…ale Facerii lucrări
toate-s numai dulci cântări;
lumea din Întâia Zi
în cântare se trezi,
Dragostea cântându-i calm
dulcele Luminii psalm
şi-apoi raze-i ţes şi-i ţes
imne-n tainic înţeles
şi izvoarele cântând
o alintă surâzând,
destrămând în noi uimiri
vălu-i larg de pe priviri;
nopţile, din când în când,
i-s suspinele cântând,
înnorările ce-i vin
i-s cântările-n suspin,
iar Minunea din sfârşit
i-o va da desăvârşit
în al Veşniciei Rost,
devenind cum n-a mai fost. (mai mult…)

Cuvântul lui Dumnezeu (II)

11.Ce despărţiri sfâşietoare vor fi atunci, ce treziri de ochi, ce sfâşiere de inimi, ce urlete de durere!

O, Dumnezeule al Bunătăţii şi al Osândei, mai amână venirea Judecăţii şi mai lungeşte vremea harului, pentru ca Sfântul Cuvânt să mai mântuiască înainte de a osândi.

12. Amână, Doamne, Judecata, dar grăbeşte mântuirea tuturor oamenilor, ca apoi, după gratiile adâncului veşnic, să fie închis numai diavolul singur, înşelătorul şi izvorul blestemat al întregului rău. (mai mult…)