Vindecarea orbului din Ierihon

În vremea aceea, fost-a, când S‑a apropiat Iisus de Ierihon, un om care şedea lângă cale, cerşind; şi, auzind norodul trecând, a întrebat ce este aceasta. Şi au zis lui că Iisus Nazarineanul trece. Şi a strigat, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!” Iar cei care mergeau înainte îl certau pe el să tacă, iar el cu mult mai vârtos striga: „Fiul lui David, miluieşte-mă!” Şi, stând Iisus, a poruncit să‑l aducă pe el la Sine şi, apropiindu-se el de Dânsul, l‑a întrebat, zicând: „Ce voieşti să-ţi fac?” Iar el a zis: „Doamne, să văd!” Şi Iisus i-a zis lui: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”. Şi îndată a văzut şi a mers după El, slăvind pe Dumnezeu.

(Luca 18, 35-43)

Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşea şi putrezea lângă un zid din oraşul Ierihon.

Dar, deodată, un zgomot mare se face. Mulţime de oameni dă năvală din toate părţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare? „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime… Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate”. În sufletul celui orb deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutremură de nădejdea tămăduirii. Auzise şi el despre Iisus, Doctorul şi tămăduitorul bolnavilor; şi acest Iisus trecea acum prin acest loc. Gloata cu Iisus se apropie. Nădejdea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”… (mai mult…)

EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI
(Fuga în Egipt)

Iar după ce s-au dus magii, iată, îngerul Domnului, în vis, se arătă lui Iosif, zicând: Sculându-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt, şi stai acolo până voi zice ţie, căci Irod vrea să caute Pruncul şi să‑L piardă pe El. Iar el, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Lui, noaptea, şi s-a dus în Egipt. Şi a fost acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de la Domnul prin proorocul ce zice: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Atunci Irod, văzând că s-a batjocorit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a omorât pe toţi pruncii care erau în Vifleem şi întru toate hotarele lui, de doi ani şi mai mici, după vremea care cercase de la magi. Atunci s-a plinit ceea ce s-a zis de Ieremia proorocul, care zice: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire şi ţipăt mult; Rahila plânge pe fiii săi şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu sunt”. Iar după ce a murit Irod, iată, îngerul Domnului, în vis, se arătă lui Iosif în Egipt, zicând: Sculându-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, că au murit cei care căutau sufletul Pruncului. Iar el, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama lui şi a venit în pământul lui Israel. Iar auzind că Arhelau împărăţeşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo; luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi, venind, a locuit în cetatea ce se numeşte Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin prooroci că Nazarinean Se va chema. (Matei 2, 13-23)

Când eram copil mă îngrozeam de câte ori citeam în istoria biblică sau auzeam la biserică citindu-se această evanghelie. Groaza o am şi acum, numai cât felul ei s-a schimbat. Acum mă îngrozesc gândindu-mă că şi azi este un Irod care caută pruncii să‑i taie. Acest Irod e vrăjmaşul diavol care umblă neîncetat să strice viaţa tinerilor şi să ucidă sufletul lor. Este mai mare şi mai rău acest tiran decât cel din evanghelie, pentru că acesta caută să ucidă sufletul; şi scris este în Evanghelie: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci vă temeţi mai vârtos de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă” (Matei 10, 28). (mai mult…)

Calea şi purtarea crailor de la Răsărit sunt puse la Evanghelie cu învăţătură sufletească. Dintr-o ţară îndepărtată au plecat craii şi cale lungă şi grea au făcut până au ajuns în Vif­leem, unde au aflat Pruncul luminat şi s‑au închinat Lui cu daruri scumpe.

Aşa şi noi să ieşim din ţara păcatelor şi să plecăm spre Vifleemul cel sufletesc, adică spre învăţăturile lui Iisus.

„Unde este Împăratul?”… Cu a­ceastă întrebare trebuie să-L cauţi şi tu pe Domnul Iisus. Un Împărat sufletesc trebuie să ai şi tu. Iisus Hristos este acest Împărat şi eu te întreb: Îl ai tu pe Împăratul Iisus de Stăpân, Domnitor şi Poruncitor în inima ta, în viaţa ta, în faptele tale şi în purtările tale? Porunceşte şi stăpâneşte acest Împărat în viaţa ta sau poruncesc patimile şi păcatele? (mai mult…)

Un om evlavios s-a dus odată să cerceteze Ierusalimul şi Vifleemul unde S-a născut şi a trăit Hristos. A văzut şi ieslea unde S-a născut Mântuitorul şi se gândea el, cu ce ar putea răsplăti iubirea şi darul lui Hristos, Care S-a pogorât într-o iesle smerită pentru mântuirea noastră. Frământat de gândul acesta, noaptea a visat că vedea Copilaşul Sfânt în ieslea peşterii şi, apropiindu-se de El, I S-a închinat, zicându-I:

 – Doamne Iisuse, cum tremuri Tu pentru mântuirea mea. Cu ce să-Ţi răsplătesc eu dragostea Ta?

Pruncuţul i-a răspuns:

– Dă mărire lui Dumnezeu şi nu te mira, căci Eu Mă voi smeri şi mai mult pe Crucea Golgotei.

– Trebuie să-Ţi dau ceva, Copilaş iubit, vreau să-Ţi dau toţi banii mei, a zis creştinul.

Copilaşul Iisus răspunse: (mai mult…)

Cu această ves­te de bucurie soseşte Naşterea Dom­ului. Minunată es­te a­ceastă veste pe care au cântat-o îngerii în noaptea Naşterii! În istoria acestei lumi n-a fost şi nu va fi o altă veste mai minunată decât a­ceasta că Însuşi Fiul lui Dumnezeu S‑a pogorât din cer pe pământ, să-L împace pe om cu Dumnezeu şi să lege iar cerul cu pământul. O, ce veste plină de măreţie şi de fior sufletesc este aceasta, dar n-ajunge nimic şi nu preţuieşte nimic pentru mine şi pentru tine, dragă cititorule, dacă n-am primit şi nu-L primim pe Iisus Mântuitorul cel vestit. „Şi Cuvântul trup S-a făcut (adică Iisus S-a născut) – zice Evanghelia – şi celor ce L-au primit pe Dânsul le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12). Dar răul tocmai acesta este că „între ai Săi a venit Iisus şi ai Săi nu L-au primit pe El” (Ioan 1, 11).

Evanghelia Naşterii ne spune într-un loc că Iosif şi Maria, săvârşind călătoria, „n-au aflat gaz­dă” în Vifle­em unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul lumii n-a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o „gaz­dă”. O, creştinilor! Aceas­tă evanghelie se petrece şi azi. Iisus Mântuitorul caută şi azi case sufleteşti unde să Se nască şi unde să intre. Aşa cum se vede în chipul de alături, Iisus bate la uşă, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20). Auzi tu şi asculţi tu, cititorule, acest glas? (mai mult…)

Şi a fost, în zilele acelea, ieşită poruncă de la Cezarul August să se scrie toată lumea. Şi mergeau toţi să se scrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, la Iudeea, în cetatea lui David, care se cheamă Vifleem (pentru că era el din casa şi din seminţia lui David), să se scrie cu Maria, cea logodită cu el, fiind grea. Şi a fost când erau ei acolo, s‑au umplut zilele ca să nască ea. Şi a născut pe Fiul său, Cel întâi născut, şi L-a înfăşat pe Dânsul şi L-a culcat în iesle, pentru că nu aveau ei loc la gazdă. Şi păstorii erau într-acelaşi ţinut, petrecând şi păzind streji de noapte împrejurul turmei lor. Şi, iată, îngerul Domnului a stătut înaintea lor şi mărirea Domnului a strălucit împrejurul lor; şi s-au înfricoşat cu frică mare. Şi le-a zis lor îngerul: „Nu vă temeţi, că, iată, vestesc vouă bucurie mare care va fi la tot poporul. Că S-a născut vouă astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi aceasta va fi vouă semn: afla-veţi un Prunc înfăşat, culcat în iesle”. Şi îndată s-a făcut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus şi pe pământ pace, între oameni bună-vo­ire”. Şi s-au dus de la dânşii îngerii la cer şi păstorii au zis unii către alţii: „Să mergem dar până la Vifleem şi să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut, şi care Domnul a arătat nouă”. Şi au venit degrabă şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle.

 (Luca 2, 1-16).

O ce minunată este evanghelia ce cuprinde istoria Naşterii Domnului! Crucea şi Peştera vor rămâne până la sfârşitul veacului cele mai înalte semne de dragoste cerească şi de învăţătură sufletească pentru noi, oamenii de pe pământ. Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera Vifleemului… Veniţi să vedem şi să învăţăm că pentru noi şi mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu în peştera Vifleemului! (mai mult…)

Eu am cunoscut aici în oraş un domn foarte harnic şi muncitor. Ca să scape de vizitele care îi tulburau munca, a lipit pe uşă un bilet cu scrisoarea: „Oaspeţii se primesc numai în zile de sărbătoare”. Eu mă gândesc că în întâmplarea aceasta este şi un adânc înţeles creştinesc. Eu mă gândesc că o astfel de ţidulă e pusă şi pe uşa inimii celor mai mulţi oameni. Domnul Iisus este pentru cei mai mulţi oameni numai un oaspete de Crăciun, de Paşti şi de duminică (ba încă şi în acele zile, numai dimineaţa, căci după-amiază vine la rând crâşma, vizita diavolului). Pentru celelalte zile, Domnul e un oaspete Care nu e primit. Omul trăieşte fără de El. O astfel de creştinătate n-ajunge nimic. Domnul trebuie să petreacă de-a pururi în casa inimii noastre ca un Stăpân, Poruncitor şi Cârmuitor al vieţii noastre.

Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an / pr. Iosif Trifa, – Sibiu: Oastea Domnului, 2000