Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Tâlcuiri la Sfânta Scriptura

Tâlcuiri la Sfânta Scriptura

Smerenia este începutul mântuirii

EVANGHELIA DUMINICII A 33-A DUPĂ RUSALII

(a Vameşului şi Fariseului)

Despre smerenie şi trufie

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Doi oameni au intrat în biserică să se roage – unul fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga întru sine: «Doamne, mulţumescu-Ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni: jefuitori, nedrepţi, preacurvari sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig…» Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii la cer să-i ridice, ci îşi bătea pieptul, zicând: «Dum­nezeule, milostiv fii mie păcătosului!»

Zic vouă că s-a pogorât acesta mai îndreptat la casa lui decât acela. Că tot cela ce se înalţă smeri-se-va, iar cela ce se smereşte înălţa-se-va.” (Luca 18, 10-14)

Ce evanghelie minunată şi ce învăţătură minunată despre smerenie şi trufie! Doară nicăieri în Sf. Scriptură nu se arată atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei ca aici, în evanghelia aceasta. (mai mult…)

COMENTARIU LA EVANGHELIA DUPĂ IOAN (IV)

Sf. IOAN GURĂ DE AUR

 Omilia a V-a1

In. 1, 3 „Toate prin El s-au fäcut şi färä de El nimic nu s-a fäcut din ce s-a fäcut”

1. Moise, începând istorisirea şi scrierea [cuprinsă] în Vechiul [Testament], ne vorbeşte despre [lucrurile] cele simţite. Şi pe acestea le înşiruie începând cu foarte mult timp în urmă („fiindcă zice: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”2 ). Apoi adaugă că s-a făcut şi lumina, după aceea cerul, şi firea stelelor, şi neamurile felurite de animale, şi toate celelalte, ca să nu lungim cuvântul amintindu-le pe fiecare în parte.

Acest evanghelist însă, pe toate scurtându-le, cuprinde în cuvântul său şi pe acelea şi pe cele cereşti. Şi bine face, de vreme ce acelea erau cunoscute ascultătorilor săi şi el se grăbea [să ajungă] la temele mai importante şi, înfăţişând realitatea lucrurilor3 întreagă, să vorbească nu despre lucrări, ci despre Creatorul şi despre Cel care le-a făcut pe toate. Exact din această cauză acela (Moise n.n.), chiar dacă a cuprins partea cea mai mică din creaţie (fiindcă nimic nu ne spune despre puterile cele nevăzute), cu acelea se îndeletniceşte. Iar Ioan, pentru că se grăbeşte să ne ridice către Făcătorul, pe drept trece dincolo de toate, şi le cuprinde şi pe acestea şi pe cele trecute sub tăcere de Moise într-un singur cuvânt concis: „toate prin El s-au făcut”. Şi, ca să nu crezi că vorbeşte numai despre acelea pe care le-a spus şi Moise, adaugă: „şi fără de El nimic nu sa făcut din ce s-a făcut”, care înseamnă că din cele făcute, nici cele văzute nu sunt ceva, nici cele nevăzute, fiindcă nimic nu a ajuns la fiinţă fără puterea Fiului. Citeşte în continuare »

COMENTARIU LA EVANGHELIA DUPĂ IOAN (III)

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

 Omilia a IV-a1

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu”

1. Pe copiii care merg la primele lecţii dascălii nu îi îngreunează cu multe sarcini de la început, nici nu le spun o singură dată un lucru. Ci, câte puţin şi de mai multe ori, fac să răsune în urechile lor aceleaşi lucruri, ca să întipărească uşor în mintea lor cele pe care le spun şi ca nu cumva, împovărându-i cu mulţimea învăţăturilor şi cu greutatea amintirii lor, să îi facă mai puţin primitori faţă de învăţăturile predate, dându-le o oarecare stare de letargie din pricina greutăţii.

Acest lucru voind şi eu a-l face şi [încercând] să fac truda voastră uşoară, iau câte puţin din această masă dumnezeiască şi aceasta duc în sufletele voastre. De aceea mă şi ating din nou de aceleaşi cuvinte, nu ca să vă spun iarăşi aceleaşi lucruri, ci numai ca să adaug cele ce lipsesc. Deci, haide să aducem cuvântul din nou despre cele de la început.

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu”. Pentru care pricină, în timp ce ceilalţi evanghelişti încep de la iconomie2 (căci Matei zice: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David”, iar Luca ne poveşteşte la început despre Maria; şi Marcu, în acelaşi fel, insistă pe aceleaşi cuvinte [ale iconomiei], amintind acolo istoria Botezătorului), Ioan aminteşte acest lucru foarte pe scurt după ceva vreme, zicând: „Şi Cuvântul trup S-a făcut”, trecând peste toate celelalte (zămislirea, naşterea, educaţia, creşterea), şi povesteşte imediat despre naşterea veşnică? Care poate fi, dar, pricina acestora, vă voi spune acum. Citeşte în continuare »

COMENTARIU LA EVANGHELIA DUPĂ IOAN (II)

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

 Omilia a III-a1

„La început era Cuvântul”

1. E de prisos să vă mai îndemn să ascultaţi cu atenţie, devreme ce foarte repede voi aţi arătat îndemnul meu împlinit în faptele voastre. Fiindcă faptul că aţi alergat împreună aici, că aţi stat cu ochii aţintiţi, că v-aţi înghesuit unul pe altul ca să ajungeţi să prindeţi unul din locurile cele mai din faţă, de unde să puteţi auzi mai bine glasul meu, şi, în înghesuială fiind, nu aţi vrut să plecaţi până când această privelişte duhovnicească2 nu s-a sfârşit, apoi aplauzele, strigătele şi, într-un cuvânt, toate celelalte lucruri de acest fel sunt o dovadă a căldurii voastre sufleteşti şi a dorinţei voastre de a asculta. De aceea e de prisos să vă mai îndemn despre aceste lucruri. Dar e nevoie totuşi să vă spun şi să vă rog să continuaţi să aveţi aceeaşi râvnă şi să o arătaţi nu numai aici, ci şi când sunteţi la casele voastre; şi bărbatul să-i vorbească femeii despre acestea, şi tatăl [să-i vorbească] despre acestea copilului. Şi fiecare să spună celuilalt ceva de la el şi să ceară de la celălalt cele ale lui, şi toată lumea să contribuie la această frumoasă masă de obşte.

Să nu îmi spună cineva că nu trebuie să se ocupe de acestea copiii; fiindcă ar trebui nu numai să se ocupe, ci numai la acestea să aibă râvnă. Dar nu spun aceasta, din pricina neputinţei voastre, nici nu interzic lucrurile care ţin de şcoala lumească, la fel cum nici pe voi nu vă trag departe de problemele cetăţii. Ci, din acele şapte zile, numai pe una singură o învrednicesc să fie închinată Stăpânului nostru al tuturor. Citeşte în continuare »

COMENTARIU LA EVANGHELIA DUPĂ IOAN

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

 Omilia I1

1. Cei ce se uită la întrecerile lumeşti, când află că vine vreun atlet viteaz şi plin de medalii, aleargă cu toţii să-i vadă schemele şi tehnica şi toată puterea lui. Şi poţi vedea o arenă întreagă cu mii de oameni care îşi aţintesc privirea, şi ochii trupului şi atenţia minţii, ca să nu le scape nimic din cele ce se întâmplă.

Iar dacă vine un cântăreţ vestit, la fel, aceştia iarăşi umplu teatrul şi, lăsând la o parte totul, uneori chiar şi pe cele foarte necesare şi urgente, cu mare grabă [mergând] pe drum se urcă să şadă şi să asculte sunetele şi să urmărească simfonia amândurora.

Şi acestea toate le fac mulţimile. Dar şi cei cărora le plac cuvintele fac acelaşi lucru cu sofiştii; căci există şi pentru aceştia teatre şi ascultători, spectatori care aplaudă, strigăte zgomotoase şi examinarea amănunţită a celor spuse la urmă. Deci dacă spectatorii retorilor, ai cântăreţilor şi ai atleţilor – pentru unii spectatori, pentru alţii privitori şi ascultători – stau cu atâta bunăvoinţă, cu cât oare noi n-ar trebui să arătăm mai multă râvnă şi bunăvoinţă, mai ales că nu e vorba acum de vreun cântăreţ sau de vreun sofist, ci de un bărbat care vorbeşte din cer şi care grăieşte mai răsunător decât un tunet? Căci el lumea întreagă a acoperit-o, a cucerit-o şi a umplu-o cu glasul lui, nu prin puterea strigătelor, ci prin limba sa mişcată de harul dumnezeiesc. Citeşte în continuare »

COMENTARIU LA EPISTOLA 1 CORINTENI

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

COMENTARIU LA EPISTOLA 1 CORINTENI

1 Introducere

Corintul este acum cea dintâi cetate a Greciei. În vechime se lăuda cu multe avantaje materiale şi, dintre toate acestea, mai ales cu bogăţia banilor. De aceea unul dintre scriitorii profani2 a numit-o „cetatea cea bogată”. Este aşezată în strâmtoarea Peloponez şi din pricina aceasta s-a dezvoltat aici foarte mult comerţul. Afară de aceasta, cetatea Corintului era plină de ritori şi filosofi. Chiar unul dintre cei şapte înţelepţi 3 era din cetatea Corintului. Acestea vi le-am spus nu din mândrie şi nici pentru a vă arăta ştiinţa de carte; la ce ne-ar folosi să ştim toate acestea? Ele contribuie însă la înţelegerea subiectului epistolei noastre.

Pavel însuşi a pătimit multe în cetatea Corintului. Aici i s-a arătat Hristos şi i-a spus: Să nu taci, ci să vorbeşti, deoarece am mult popor în cetatea aceasta.4 Şi, într-adevăr, a rămas acolo doi ani. Aici a ieşit acel demon pe care au încercat iudeii să-l scoată şi de la care au pătimit multe. Tot aici, vrăjitorii care s-au căit de faptele lor şi-au adunat cărţile şi le-au ars înaintea tuturor, al căror preţ s-a socotit a fi fost ca la cincizeci de mii de arginţi.5 Tot aici, Pavel a fost lovit de către iudei când a fost adus la judecată în timpul lui Galion, guvernatorul Ahaiei. Citeşte în continuare »

WhatsApp chat