Dumnezeu nu va uita niciodatã pe marii înaintaşi ai Soliei Sale cãtre Omenire, pe acei binecuvântaţi bãrbaţi vrednici ai credinţei Lui, care L-au iubit pe Domnul atât de mult şi au fãcut atâta pentru El.
Din pricina acestor înaintaşi, Dumnezeu a fãcut faţă de toţi urmaşii lor, un legãmânt de veşnicã bunãvoinţã (Exod 20, 6).
Sã nu-i uitãm nici noi, fiindcã este sfântã porunca: Aduceţi-vã aminte de ei…
Faptele credinţei marilor noştri înaintaşi şi meritele pãrinţilor noştri credincioşi, au ajuns nu numai temeiul pentru care Dumnezeu i-a înãlţat şi binecuvântat pe ei înşişi, pe acei care le-au avut aceste fapte şi merite, – cu ele devin apoi un veţnic temei, pentru care sunt primiţi, ascultaţi şi ajutaţi şi toţi urmaşii acestora.
Din pricina pãrinţilor credincioşi, Dumnezeu nu-i leapãdã de tot nici pe urmaşii lor cei nevrednici. (mai mult…)
Atâta vreme cât Hristos stă într-un suflet şi cât stă într-o biserică, şi cât stă într-o familie sau într-o adunare, Domnul Iisus ţine neapărat să fie acolo Singura Lumină, El, şi Singurul Stăpân ascultat şi iubit, numai El.
1. Slăvit să fie Domnul, căci El a avut milă şi de mine – şi, în cele mai lungi vremuri din toată viaţa mea, Cuvântul sfânt mi-a fost un însoţitor nedespărţit şi îngerii Domnului mi-au fost nişte paznici bucuroşi. Ce fericite au fost pentru mine aceste vremuri! Şi ce binecuvântate au fost aceste drumuri, însoţit de El şi păzit de ei!
1. O, ce mare bucurie Îi face Domnului o smerită ascultare şi o sinceră întoarcere!
1. O, ce privelişte tristă este un suflet care, în loc să stea drept şi să meargă frumos, stă gârbov şi merge încovoiat sub povara unui păcat ascuns sau a mai multora, – în timp ce Domnul şi fraţii se tot luptă să l îndrepte. Şi numai el nu şi dă seama de marea nenorocire în care se află.
