Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Traian Dorz

Traian Dorz

MI-E INIMA ADESEA

Mi-e inima adesea un frământat pământ,
lipsită de-orice fraged şi dulce simţământ

Şi mintea mi-e adesea un sterp şi-ntins pustiu,
de parcă nici o urmă de bine nu mai ştiu.

În clipele acestea, nimic din tot ce-aş vrea
eu nu mai am, Iisuse, s-aduc în faţa Ta.

Nici calda rugăciune, nici limpedele gând,
nici dulcea-nflăcărare a dragostei arzând.

Doar în adâncul tainic al sufletului meu,
iubirea Ta rămâne statornică mereu.

Şi-n clipa când spre Tine din nou pot să privesc,
întreaga mea fiinţă Îţi strigă: Te iubesc!

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

FRUMUSEŢEA INIMII NOASTRE

Fiţi cu o purtare plină de bunăvoinţă şi prietenie îndatorată faţă de fiecare semen al vostru, în orice loc, în orice situaţie, în orice fel.
Fără a aştepta pentru asta nimic în schimb şi fără a vă supăra dacă, în loc să vi se dea măcar o cât de mică atenţie pentru asta, aţi întâlni priviri dispreţuitoare
sau gesturi urâte,
sau chiar cuvinte de ocară…
Mulţumirea sufletească pentru gestul vostru să vă fie de-ajuns. Răsplata lui Dumnezeu va urma sigur, după răsplata conştiinţei voastre.

1. Tu, care ai crescut cu mâncarea fraţilor
şi te-ai îmbrăcat cu haine de la fraţi,
şi ai învăţat cu bani de la ei,
şi ai ajuns la postul înalt, unde te îngraşi şi te lauzi, prin ajutorul frăţesc
– de ce eşti acum nerecunoscător, nesimţit şi netrebnic, dispreţuind familia duhovnicească la care i-a fost milă de tine şi te-a ajutat să-ţi poţi scrie şi tu ceva lângă numele tău?
Nici o viaţă nu-i atât de vrednică de dispreţ din partea tuturora ca a aceluia care dispreţuieşte şi uită binefacerile prin care a ajuns să fie şi el ceva.

2. Lăudărosule îngâmfat şi nerecunoscător, – acum poţi să-i dispreţuieşti pe cei care te-au ajutat, numindu-i inculţi, înapoiaţi, neştiutori şi ferindu-te de ei;
aceasta este cea mai neruşinată dovadă despre „cultura” ta… şi despre simţămintele „înalte” la care ai ajuns prin ea.
Vai de cel care numeşte răul bine (Isaia 5, 20),
care-l uită pe binefăcătorul său
şi care-i dispreţuieşte pe înaintaşii săi. Pe fruntea lor este semnul urât al josniciei, – dar ei încă nu-l văd. În curând însă se va arăta tuturor – şi în veci nu se va mai şterge…

3. Fiul meu, fiica mea – voi fiţi recunoscători totdeauna şi nu uitaţi datoria de a vă arăta frumoasele simţăminte faţă de cei ce v-au făcut sau vă fac bine.
Şi nu numai faţă de ei, ci şi faţă de oricine ar avea nevoie în vreun fel,
sau chiar şi dacă n-ar avea nevoie,
de bunăvoinţa voastră, – gândindu-vă că numai în felul acesta veţi putea plăti şi voi bunăvoinţa pe care v au arătat-o vouă alţii.

4. Fiţi binevoitori faţă de toţi oamenii ca şi cum le aţi fi fiecăruia dator aceasta.
Blândeţea voastră, căldura inimii voastre, bunul-simţ al purtării voastre, cuviinţa purtării voastre, delicateţea gesturilor voastre – toate să vă arate nobleţea caracterului vostru,
superioritatea sufletului vostru,
frumuseţea inimii voastre.

5. Fiţi cu o purtare plină de bunăvoinţă şi prietenie îndatorată faţă de fiecare semen al vostru, în orice loc, în orice situaţie, în orice fel.
Fără a aştepta pentru asta nimic în schimb şi fără a vă supăra dacă, în loc să vi se dea măcar o cât de mică atenţie pentru asta, aţi întâlni priviri dispreţuitoare
sau gesturi urâte,
sau chiar cuvinte de ocară…
Mulţumirea sufletească pentru gestul vostru să vă fie de-ajuns. Răsplata lui Dumnezeu va urma sigur, după răsplata conştiinţei voastre.

6. Binele are în el însuşi, de la Hristos, răsplata lui pentru inima care îl făptuieşte.
Orice altă plată îi scade din valoare. Şi din măreţie. Şi din frumuseţe.

7. Dacă împreună cu familia noastră suferim prigonirile credinţei,
dacă împreună purtăm durerile Evangheliei,
dacă împreună ne împărtăşim din Cuvântul Domnului, din Trupul şi Sângele Domnului, din cântările şi rugăciunile Domnului, din darurile şi binecuvântările harului Său
şi dacă împreună trebuie să purtăm sarcinile sau ocara lui Hristos,
– de ce atunci să nu ne dăm fiecare toate silinţele ca să ajungem la aceeaşi credinţă a inimii
şi la acelaşi fel de vorbire al gurii
cu toţi fraţii noştri şi cu toată Lucrarea Domnului în care zicem că suntem?

8. Cine nu-şi dă toate silinţele să fie aşa va fi judecat şi osândit de tot Cuvântul lui Dumnezeu, care fiecăruia dintre noi tot asta ne-o cere şi ne-o porunceşte de la începutul şi până la sfârşitul lui şi al nostru: să fim una într-un gând şi o inimă cu toţii.
Fiul meu, fiica mea, noi să-l ascultăm şi să fim aşa.

9. Vin câteodată peste adunarea lui Dumnezeu aşa nişte furtuni satanice şi aşa nişte cerneri ispititoare, încât parcă nu mai sunt nici două minţi care să gândească la fel,
nici două inimi care să simtă la fel,
nici două guri care să vorbească la fel.
Atunci se cere mai mult ca oricând privegherea şi rugăciunea.

10. Atunci fiecare vorbeşte în felul lui, crede în felul lui şi umblă în felul lui.
Nimeni nu mai ascultă pe nimeni.
Nimănui nu-i mai pasă de nimic.
Nici unul nu mai ţine seama de nici o rânduială, de nici o datorie, de nici o frică.
Vai ce vârtej satanic bântuieşte atunci peste tot! Şi peste toţi!

11. Atunci Cuvântul şi Adevărul lui Dumnezeu este sucit şi răsucit fără nici o teamă,
fraţii sunt dispreţuiţi fără nici o ruşine,
dragostea este călcată fără nici o milă,
Hristos este nesocotit fără nici o grijă,
iar diavolul [este] fără nici o piedică.
Dumnezeul nostru, ai milă de ai Tăi mai ales atunci.

12. O, ce vremuri de cumplită zăpăceală sunt acestea şi ce întuneric grozav se lasă în astfel de zile peste Lucrarea şi adunarea lui Hristos!
Ce joc îşi bate atunci satana de tot ce este al lui Dumnezeu!
Şi ce urâtă dovadă dau în faţa lumii şi a necredincioşilor, despre credinţa Domnului nostru Iisus Hristos,
toţi acei care până atunci s-au lăudat peste tot că ei sunt lumina lumii şi că ei sunt sarea pământului…
O astfel de vreme peste adunarea credincioşilor Domnului este o grozavă cernere a diavolului,
este o întunecare a minţii tuturor,
este o prăbuşire în starea cea mai rea.

13. De fapt, totdeauna la temelia dezbinărilor nu sunt versetele biblice sau fraţii lucrători ai Domnului… Ci la temelia tuturor dezbinărilor şi certurilor de partide din Biserica Domnului este numai păcatul.
Păcatul strică cugetul de la curăţia dragostei faţă de Hristos,
iar cugetul stricat răstălmăceşte Cuvântul lui Dumnezeu şi face dezbinări
din pricină că nu mai vede şi nu mai înţelege limpede. Fiindcă ochii lui sunt orbiţi de păcat.

14. Când ochii sunt orbiţi de păcat, atunci cel care îi vede păcatul îl mustră, iar cel care face păcatul şi-l apără.
Şi unul, şi altul spun la fratele mai mare, iar acela trebuie să ia o atitudine ori pentru unul, ori pentru altul.
Ce grijă mare se cere când stai între aceştia doi să faci o judecată dreaptă!

15. Cel învinuit pentru păcat, de obicei, îşi caută nu pocăinţa, ci caută sprijinitori. Şi se duce de spune ce vrea el altui frate, ducând vorbele rele la unul despre altul…
Şi astfel se creează partidele, apoi zavistiile, apoi dezbinările, ura şi nimicirea. Toate din păcat, – dar niciunul nu vorbeşte contra păcatului, ci contra celor care-l mustră.

16. Nimic pe lumea asta nu poate rămâne ascuns: nici dragostea, nici ura, nici binele, nici răul,
nici ce este plăcut lui Dumnezeu, nici ce Îi este neplăcut Lui.
Dacă cineva se află să facă un păcat, se află îndată şi altcineva care să-l vadă şi să-l spună.

17. Ce bine este când într-o biserică, într-o adunare, într-o familie mai sunt şi suflete care nu se lasă ispitite! Care nu se lasă trântite în păcat. Care nu se lasă atrase în mlaştina comună.
Care, când văd că păcatul a pătruns în Lucrarea lui Dumnezeu, se întristează, se frământă, se roagă, postesc şi luptă cu toate puterile lor contra răului…

18. Nu vorbiţi lumii despre fraţi.
Nu vorbiţi cu plăcere despre căderea cuiva.
Nu vorbiţi bârfind, judecând, clevetind, până ce nu s-a făcut tot ce se putea face spre mântuirea, şi nu spre pierzarea celui căzut.
Dumnezeu vrea salvarea sufletelor, iar nu pierzarea lor.

19. Când, după toate încercările nereuşite, sufletul căzut nu vrea şi nu vrea deloc să asculte, – atunci el se dovedeşte un fiu al pierzării.
Şi atunci rupe-o îndată cu el, cum spune Scriptura. Ca să nu te faci şi tu vinovat de păcatul neascultării lui.

20. În vremile binecuvântate ale credinţei, unul zice – şi toţi ceilalţi ascultă.
În vremile rele ale credinţei, fiecare zice – şi nimeni nu ascultă.
Când dragostea este fierbinte într-o adunare frăţească, atunci toate duhurile sunt unite, toate gurile au un grai, toate inimile au o simţire, toate minţile au un gând…
Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm fierbinte, fă ca între noi şi ai noştri să fie totdeauna aşa.
Amin.

Alergarea Stăruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

CUM POT SĂ-ŢI MULŢUMESC?

Cum pot să-Ţi mulţumesc eu oare
că azi, Mântuitorul meu,
eu am iertare şi odihnă,
şi pace am cu Dumnezeu?

Cum pot să-Ţi mulţumesc că astăzi
sunt de păcatul meu iertat,
că sufletul întreg mi-e cântec
şi-s în lumină-mbrăţişat?

Ce liniştită-i conştiinţa
că dus e zbuciumul trecut,
că dusă-i frica morţii mele
şi vechiul chin, necunoscut! (mai mult…)

Duhuri slujitoare

„Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?“ (Evrei 1, 14)

Câtă vreme noi nu-L cunoaştem pe Domnul, fiind oameni lumeşti, suntem străini şi de cunoaşterea Sfintelor Scripturi, care sunt descoperirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Atâta vreme noi suntem ca nişte orbi. Umblăm cu ochii închişi. Nu ştim unde mergem şi nu vedem ce ne aşteaptă. Nici trupeşte, nici sufleteşte. Nici acum, nici mai târziu. Nici în viaţă, nici în moarte.

Ci numai când omul ascultă glasul Domnului şi vine la Hristos, atunci i se deschid ochii, i se desfundă urechile şi i se luminează mintea şi inima. Pentru că omul abia atunci primeşte naşterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt. (mai mult…)

ÎMPĂRTĂŞIRILE ADÂNCI ALE INIMILOR

Fiţi fraţi adevăraţi şi prieteni adevăraţi cu fraţii şi prietenii voştri.
Iar dacă v-au încredinţat tainele lor, nu-i vorbiţi ni-ci¬odată de rău şi nu-i cârtiţi. Ci faceţi-vă vrednici de încrederea arătată, păstrând-o curată şi apropiindu-i prin înţelegere tot mai mult în inima voastră.
Numai atunci meritaţi prietenia şi preţuirea lor.
Dacă în lucruri mici nu vă dovediţi vrednici, cum veţi fi în cele mari?

Ce bine îţi face inimii şi gândului când vezi că cei iubiţi ai tăi, cărora doreşti să le împărtăşeşti bucurii de-osebite, te înţeleg!
Ce bine cunoşti şi vezi sufletul care înţelege! Aceluia nu-i nevoie să-i spui mult.
Peste neputinţele cuvintelor, duhurile celor ce se înţeleg găsesc tainic şi uşor căile lor sfinte, înţelegându-se deplin şi repede.
În iubirea adevărată, totul fiind dăruit şi primit fără greutate, fără greşeli şi fără rezerve, părtăşia ajunge de fiecare dată mai deplină,
unitatea mai dulce,
apropierea mai duioasă
şi încrederea mai desăvârşită. (mai mult…)

ROSTUL ŞI VIAŢA NOASTRĂ

1. Oricine nu se poartă în chip vrednic în faţa lui Dumnezeu şi în mijlocul poporului său, acela este un mincinos, este un lepădat şi este un străin
cu care nici Domnul n are nimic şi nici poporul Său.
O râmă este mai folositoare pământului decât un astfel de om.

2. Nicăieri pe lume nu i va mai putea sluji lui Dumnezeu acel om care nu L poate sluji acolo în mijlocul acelora între care l a născut şi l a aşezat Dumnezeu.
Căci El ne a aşezat aici tocmai spre a I fi aici folositori. Şi Lui, şi la ai Lui.
Şi nouă, şi alor noştri.

3. „Acum aşa vorbeşte Domnul Care te a făcut… şi Cel ce te a întocmit… «Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc. Te chem pe nume, eşti al Meu»” (Isaia 43, 1)…
Câtă duioşie şi dragoste conţin aceste dulci şi părinteşti dezmierdări şi făgăduinţe!
Ele arată că de la început noi avem un loc ales şi veşnic,
un nume plăcut şi personal
şi o chemare, şi o solie deosebite,
fiecare dintre noi înaintea Domnului,
apoi din partea Lui, pentru Împărăţia Lui.
Şi pentru semenii noştri. (mai mult…)

NOI TE DORIM

Noi Te dorim cu dor nespus,
Tu şi mai mult, Iubit Iisus.

Noi Te iubim neasemuit,
Tu şi mai mult, Iisus Iubit.

Noi Te-aşteptăm mereu cu dor,
Tu şi mai mult, Preabun Păstor.

Noi Te chemăm nerăbdători,
Tu şi mai mult, de mii de ori.

Şi-oricât de mult noi Te-am iubi,
Iubirea Ta mai mare-ar fi.

Că-n noi e totul mărginit,
dar Tu n-ai margini, nici sfârşit.

În toate noi avem un prag,
Tu însă nu – Iisuse Drag!

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

ASCULTAREA DE DUMNEZEU

1. Nu este o stare mai după voia lui Dumnezeu decât starea unei sincere, a unei smerite şi evlavioase ascultări, în care credinciosul este una cu Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este una cu el.
Domnul Iisus, prin Jertfa Sa de pe Cruce, ne a dat tuturor dreptul şi puterea să devenim astfel.
Numai noi să avem dorinţa şi voinţa să devenim.

2. Îndată ce se săvârşeşte ascultarea noastră deplină de Dumnezeu, se săvârşeşte şi ascultarea Lui de noi (II Cor 10, 6).
Atunci nu este har de la El care să ne mai fie oprit nouă,
nici jertfă mai plăcută lui Dumnezeu decât ascultarea din care I le aducem noi toate Lui.

3. Când avem o deplină ascultare de Dumnezeu, a¬tunci cu fiecare nouă pornire bună din noi Îi aducem lui Dumnezeu o jertfă întreagă,
iar ascultarea iubitoare şi smerită le dă tuturor acestor fapte un gust dulce şi o formă frumoasă.
Când inima credincioasă are într adevăr harul as¬cultării în ea, tot ce va face din această ascultare va fi plin de frăgezime şi de curăţie.

4. O, ce frumoşi şi ce nevinovaţi sunt ochii ascultării,
ce pline de bun-simţ sunt toate purtările ei,
ce atente îi sunt totdeauna urechile,
ce moi şi harnice îi sunt mâinile ei,
ce iuţi îi sunt mereu picioarele sănătoase şi tinere,
ce respectuoase îi sunt cuvintele ei,
ce calde şi duioase, şi prietenoase îi sunt simţămintele
şi ce recunoscătoare îi este toată înfăţişarea ei!
De aceea este atât de plăcută ascultarea înaintea lui Dumnezeu.

5. Nici o lenevie, nici o rezervă, nici o îndoială nu mai există într o viaţă care are harul ascultării în ea.
Nici o pretenţie, nici o ambiţie, nici o prefăcătorie, nici o încăpăţânare, nici o mândrie nu va fi la ea niciodată.
Ca în viaţa Domnului Iisus.

6. Nici un lucru n a vrut Domnul Iisus să le arate şi să i înveţe pe ai Săi cu mai multă stăruinţă ca ascultarea.
De aceea este scris: Eu v am dat o pildă vouă. Cum am făcut Eu, vreau să faceţi şi voi. Numai aşa veţi putea fi cu adevărat ucenicii Mei.
7. Supunerea şi ascultarea desăvârşită de voia Tatălui, oricare ar fi fost preţul acestei supuneri şi ascultări, au fost totdeauna nu numai gândul, dar şi fapta Domnului nostru Preaiubit.
Dumnezeul nostru nu ne pretinde nouă mai mult.
Dar nici nu Se poate mulţumi cu mai puţin.

8. De aceea a şi fost Jertfa Domnului Iisus – şi va rămâne pe vecii vecilor – cea mai atotputernică Jertfă şi cea mai înaltă dovadă a Sfinţeniei şi Dragostei Lui faţă de Tatăl,
– căci tot ce aduce ascultarea este de cel mai mare preţ şi de cea mai strălucită curăţie.

9. Norodul este tot felul de oameni.
Norodul este mulţimea care ne înconjoară,
este neamul şi poporul nostru între care ne am născut şi am crescut,
între care trăim, umblăm şi muncim;
norodul este valul de oameni cu care călătorim la acelaşi pas,
cu care trecem în acelaşi timp
şi avem aceeaşi soartă peste faţa acestui pământ, mergând împreună spre veşnicie.
Acesta este pentru noi norodul: poporul nostru. De aceea trebuie să l iubim. Să ne rugăm pentru el. Şi să facem tot ce putem pentru mântuirea lui.

10. Toate cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus erau la auzul întregului popor. Şi pentru credinţa tuturor celor ce L ascultau şi care priveau la El uimiţi şi nerăbdători.
Domnul a iubit cu toată puterea Sa norodul lui Israel la care fusese trimis.
Să ne iubim şi noi la fel ca El poporul nostru, du¬cându i cu evlavia şi dragostea faptei Cuvântul Sfânt.

11. Domnul Iisus fie că vorbea în faţa poporului cu Tatăl Dumnezeu,
fie că vorbea în faţa Tatălui Dumnezeu cu ei,
n a avut alt gând şi nici altă dorinţă decât să i facă pe toţi să creadă că El este Trimisul şi Mesia, Mântuitorul şi Hristosul lui Dumnezeu, Cel Aşteptat de veacuri ca să vină aducând mântuirea noastră.

12. Norodul acesta în mijlocul căruia ne am născut este şi pentru noi poporul la care ne a trimis Dumnezeu cu o solie sfântă spre mântuire.
Poporul acesta, a cărui limbă i o vorbim
şi în hotarele căruia trăim,
şi credinţa căruia am moştenit o,
– acesta este poporul nostru din care ne avem mama, soţia, sora, fratele, prietenul…
Şi căruia îi datorăm tot ce putem face pentru fericirea şi mântuirea lui.

13. Poporul acesta este poporul nostru!
El este, trupeşte, trunchiul din care am odrăslit!
Şi pe care trebuie să avem toate roadele noastre frumoase.

14. …Pământul poporului nostru este lutul pe care îl frământăm cu sudoare, spre a ne scoate din el pâinea cu care ne hrănim
şi casa în care ne adăpostim;
de aicea ne avem bucuriile rodurilor din care ne îndulcim
şi florile pe care le dăm sau le primim iubirii, prieteniei şi recunoştinţei, care ne fac să fim fericiţi.
Şi el este lutul în care ni se va coborî trupul spre odihnă – şi spre înviere!…
Totul totul ne avem în mijlocul acestui popor şi împreună cu el!
Să nu ni se rupă niciodată inima şi dragostea de către mântuirea lui.

15. Nu numai că nu trebuie să ne putem rupe nici¬odată de poporul nostru, dar nu trebuie nici să putem avea şi nici dori o altă soartă decât cea a lui.
Să nu ne vrem fericiţi fără el, – ci numai cu toţi ai noştri împreună.
Numai atunci vom fi şi noi cu adevărat fericiţi, când vor fi fericiţi toţi fiii poporului nostru.

16. Dacă peste poporul nostru vine o nenorocire, ea ne va lovi întâi pe noi;
dar dacă peste el vine o binecuvântare, de ea ne vom împărtăşi la fel.
Să facem totul ca Dumnezeu să l ferească de nenorociri. Şi să l învrednicească numai de binecuvântări.

17. Să ne rugăm neîncetat şi să facem din toată inima voia lui Dumnezeu,
căci dacă poporul nostru are pace
sau dacă are conducători buni,
sau pază bună,
sau îndrumători sănătoşi,
sau credinţă dreaptă,
– atunci de toate acestea şi noi ne bucurăm în cea mai mare măsură!

18. Dacă peste poporul nostru ar veni vremuri grele, toate acestea ne ar lovi pe noi întâi, –
pe noi, cei credincioşi, ne ar lovi şi ne ar împrăştia nenorocirea, în primul rând.
Pentru că noi n avem voie să ne salvăm întâi pe noi, ci pe alţii.
De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat.

19. Suntem datori să ne iubim poporul nostru şi să facem totul pentru fericirea norodului acestuia în mijlocul căruia ne a născut Dumnezeu.
Să ne rugăm pentru el şi pentru conducătorii săi pe care Dumnezeu i a rânduit sau i a îngăduit spre împlinirea planurilor Lui (Rom 13, 1 7; I Tim 2, 1 4).

20. Să ne purtăm totdeauna în aşa fel, ca tot poporul nostru să ajungă să creadă puternic în Hristos,
– nu numai prin cuvintele pe care le rostim noi în auzul oamenilor, ci mai ales prin faptele şi prin trăirea noastră în văzul lor,
în toată curăţia şi evlavia,
cinstea şi hărnicia,
înfrânarea şi binefacerea.
O, Dumnezeul nostru, Tatăl tuturor popoarelor lumii, dăruieşte le tuturor mântuirea Ta minunată şi stră¬lucită.
Amin.

Crucea mântuitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

 

BUCURIA PĂCATULUI

1. Bucuria nelegiuită a celor ce atrag la ei pe un suflet dezbinat va fi multă vreme un adăpost sub care dez¬binatul va putea trăi acum pe faţă ceea ce mai înainte trebuia să ţină în ascuns.
Căci toţi amăgitorii lui, având şi ei, fiecare, de ascuns câte ceva pe care el trebuie să l acopere, vor acoperi şi ei, la rândul lor, ceea ce văd la noul lor frate căzut.
Astfel o mână va murdări pe alta.
Un păcat va acoperi pe altul.
Şi o nelegiuire va justifica pe alta.
Aşa ocolesc oamenii marea şi pământul, ca să ajungă la osânda veşnică (Mt 23, 15).

2. Cine s a întinat o dată, cu mult mai lesne îi va fi s o facă a doua oară.
Cine s a rupt o dată din locul unde s a născut, puţin îi mai pasă unde se mai opreşte apoi. Şi cât stă.
Pentru că nici un hristos mincinos şi nici o credinţă falsă nu poate da pacea şi siguranţa sufletului.
De aceea cei răi n au pace. (mai mult…)

ŞI TU, ŞI EU…

Şi tu, şi eu am fost greşiţi, nu-i nimenea fără de vină,
şi eu, şi tu suntem chemaţi din întuneric spre lumină.

Şi tu, şi eu am fost căzuţi în slăbiciune şi-n păcate,
şi eu, şi tu, răscumpăraţi prin Jertfa Crucii-nsângerate.

Şi tu, şi eu avem un timp de pocăinţă şi-ndreptare,
şi eu, şi tu, de n-ascultăm, vom merge-n veşnica pierzare. (mai mult…)

WhatsApp chat