Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Zile şi adevăruri istorice

Zile şi adevăruri istorice

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12-16 FEBRUARIE 1938

Când după aproape treizeci şi opt de ani – în noiembrie 1975 – îl înmormântarăm tot acolo pe fiul Părintelui Iosif, pe fratele Titus, cei doi săpători au scos afară rămăşiţele încă întregi din coroana aruncată în mormânt atunci. Mai săpând puţin, cei doi au descoperit sicriul întreg al părintelui şi atât de rezistent, încât îi ţinea pe capacul lui pe amândoi, fără să se rupă. Eram de faţă cinci fraţi şi trei săpători. Şi am fost convinşi atunci că, dacă sicriul n-a putrezit de treizeci şi opt de ani în pământ, n-a putrezit nici sfântul din sicriu, după cum este scris: „…şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea”…

Dar n-am vrut să deschidem sicriul, pentru că minunea ar fi strâns îndată acolo tot oraşul. Iar aceasta ar fi însemnat, în vremea aceea, o mare primejdie atât pentru moaştele sfântului părinte, care erau acolo, cât şi pentru noi, care eram atunci ţinuţi sub cea mai aspră observaţie şi ameninţare.

În dimineaţa morţii, fraţii Opriş şi Popovici îi spălară cu grijă trupul lui chinuit pe care ani de zile îl pansaseră amândoi zi de zi, cu dragoste şi cu durere, înfăşurându-i în vată rănile sângerânde. Acum i le înfăşurau pentru ultima dată. Mare răsplată vor primi de la Dumnezeu aceşti doi fraţi pentru această muncă a lor atât de grea şi atât de necesară omului lui Dumnezeu. Cred că odată Însuşi Domnul Iisus le va spune: Ceea ce i-aţi făcut acestui martir al Meu, Mie Mi-aţi făcut!… (mai mult…)

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12-16 FEBRUARIE 1938 – Ultimele zile şi moartea profetului

Dintre cele şapte operaţii ale Părintelui Iosif, ultimele două, făcute în 1937, nu s-au mai închis. Până la moartea sa, cei doi fraţi, Popovici şi Opriş, care lucrau la administraţia şi librăria Oastei, îngrijeau zilnic de pansarea rănilor sale deschise şi sângerânde, înfăşurându-l cu vată, cu multă, multă vată. Era într-adevăr nevoie de aceasta, fiindcă sângele se prelingea permanent şi puroiul supura continuu din aceste răni nespus de dureroase şi de grele. La toate acestea, se adăugau acum şi noile eforturi cerute de munca grea a întocmirii foii. Numerele de Crăciun şi de Anul Nou trebuia să apară totdeauna într-un număr sporit de pagini şi cu un conţinut deosebit de frumos. Aceasta cerea o muncă uriaşă, în care părintele aducea partea cea mai mare şi mai grea. Dar o făcea cu toată pasiunea sufletului său care părea că se întăreşte şi creşte cu atât mai mare cu cât trupul slăbea şi se împuţina din zi în zi.

În ianuarie, temperatura începu să crească şi durerile, la fel.

Patul părintelui era la etajul redacţiei, într-o cameră în care intrai dintr-un antreu în care era patul lui Tit. Din camera părintelui se intra în camera unde dormeam noi, fratele Marini şi eu. Aşa că toţi trei eram noaptea aproape de pă­rintele. Prin uşile subţiri auzeam toată noaptea fră­mân­tările lui în pat şi inima ne tremura şi ne durea pentru el. Temperatura începea să se menţină foarte ridicată, şi pentru du­rerile tot mai mari se cereau tot mai multe calmante. (mai mult…)

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12-16 FEBRUARIE 1938

Cine are o viaţă grea are o moarte uşoară; şi cine are o viaţă uşoară are o moarte grea. Acesta este un adevăr pe care toţi îl văd la sfârşit, dar puţini îl văd la început. De aceea, când îi merge rău, cel cu viaţa grea plânge prea mâhnit, iar cel cu viaţă uşoară, când îi merge bine, râde prea nebun.

Dar cât de puternic şi de înţelept este Dumnezeu în lucrările Lui! Însă numai omul care, cu o inimă smerită şi cu un cuget curat, se adânceşte în profunzimea tainelor puterii şi înţelepciunii Sale se învredniceşte ca Duhul Sfânt să i le lumineze. Ca un reflector extraordinar de luminos aruncat dintr-o dată asupra unor comori strălucitoare.

Pentru a afla aceste comori şi pentru a te învrednici de harul lor, este nevoie neapărat să umbli permanent cu Dumnezeu. Nu doar din când în când. Să fii în Hristos, nu doar lângă El. Să ai şi Duhul Adevărului, nu doar Cuvântul lui. Căci Duhul este singurul care te călăuzeşte în el. Fără Duhul Sfânt falsele duhuri te vor că­lăuzi fals. Şi în cuvântul Adevărului nu vei afla orientarea, ci dezorientarea.

Profetul Domnului avea un extraordinar simţ de orien­tare în orice situaţie. Şi o intuiţie clară şi imediată a miezului oricărei probleme. De fapt, aceasta este şi calitatea unui profet. (mai mult…)

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 7 NOIEMBRIE 1976

Traian Dorz,  Zile şi adevăruri istorice

Ca să poţi vedea bine înainte, trebuie mai întâi să priveşti bine înapoi.
Ca să te poţi orienta bine în viitor, trebuie mai întâi să ştii trage învăţămintele din trecut.
Şi ca să ştii bine să-ţi îndrumi copiii tăi, trebuie mai întâi să iei seama bine la felul cum ţi-au trăit părinţii.
Cine nu ştie să folosească bine învăţămintele trecutului său, acela îşi va neferici sigur viitorul lui.

Am descris mai pe larg în capitolele dinainte cele două Zile mai mari din Istoria Oastei Domnului. Şi adevărurile pentru care au fost rânduite. Tocmai pentru a trage şi noi acum, şi urmaşii noştri în viitor, toate învăţămintele mântuitoare care ni se impun nouă astăzi şi lor mâine, pentru orientarea necesară în această unică şi sfântă Lucrare evanghelică, pe care Dumnezeu ne-a dat-o vremii noastre şi credinţei noastre. Pentru dobândirea prin ea a mântuirii, atât trupeşti, cât şi sufleteşti. Pentru fiecare dintre noi şi pentru tot neamul nostru împreună. (mai mult…)

7 noiembrie 1976 – atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine

Casa in care s-a tinut Sfatul din 1976.

Consfătuirea aceasta trebuie să precizeze acest adevăr şi anume: atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine, care în ultimul timp au dat şi dau multe atacuri pentru dezbinarea adunărilor noastre şi de atragere a unor fraţi ai noştri la ei.

Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).

Când am terminat de spus aceste lucruri, am încheiat zicând: (mai mult…)

„Moartea a fost înghiţită de viaţă.”

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: „Tatăl Meu lucrează şi Eu de asemenea lucrez” (In. 5, 17).

Tot ce se petrece în lume – văzut sau nevăzut, cunoscut sau necunoscut, mai direct sau mai indirect – cu oricare dintre oameni în parte sau cu toată omenirea la un loc, este întru totul numai urmarea lucrării acesteia pe care o face Dumnezeu. El lucrează liniştit sau puternic, frumos sau cutremurător, cu bunătate sau cu asprime, cu milă sau cu judecată, mângâietor sau dureros – după un plan plin de înţelepciune, de dragoste şi de dreptate, dar desăvârşit şi neschimbat, răsplătind fiecăruia la vremea sa şi potrivit faptelor sale. (mai mult…)

Un legământ de statornicie şi ascultare până la moarte pe calea Oastei şi în slujba lui Hristos

După două ore de mers, convoiul a ajuns la cimitir. Dar sicriul nu este coborât în mormânt; era aşteptat şi părintele Vladimir, care trebuia să sosească, pentru a fi şi el împreună cu toţi fraţii în momentul solemn al legământului ce urma să-l facem cu toţii în faţa mormântului părintelui nostru şi lângă sicriul lui.

La sosirea părintelui Vladimir, în cel mai cutremurător şi neuitat moment, rugându-se el, rugându-ne noi toţi, am pus pe sicriul lui şi în faţa mormântului său un unanim şi veşnic legământ: că vom urma întocmai, cu toţii şi pentru totdeauna, învăţătura lui şi pilda lui în Oastea Domnului, în Biserica străbună şi în mijlocul Poporului nostru. Neabătuţi niciodată şi de nimic de la păstrarea şi apărarea acestor valori prin munca şi lupta noastră evanghelică, în slujba lui Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru. Că nu ne vom abate niciodată şi nu ne vom lepăda nici de Domnul, nici de Oastea Lui şi nici de părintele nostru sufletesc care ne-a născut pe noi în Evanghelia lui Hristos. (mai mult…)

SĂ NU UIŢI LEGĂMÂNTUL

Să nu uiţi legământul, să nu ţi-l uiţi, îţi spun,
c-ai să-l regreţi odată plângând ca un nebun
şi-ai să alergi odată topindu-ţi ochii goi,
– dar dragostea zdrobită în veci n-o-nvii napoi.

Să nu-ţi uiţi datoria spre Sfântul Dumnezeu,
că nu-i o altă vină s-o ispăşeşti mai greu
şi-ai să boceşti odată cu sufletul arzând,
dar vremea cea trecută n-o mai întorci nicicând.

Să nu uiţi aşteptarea acelor care plâng,
că ai s-o simţi odată arzându-ţi sânul stâng
şi-ai ocoli pământul să-l poţi afla pe-acel
ce ţi-ar ierta păcatul, să poţi scăpa de el.

Să nu uiţi niciodată ce-i unic şi divin,
căci toată viaţa-n urmă ţi-o vei scălda-n venin,
dorindu-ţi orice moarte pe zi de mii de ori,
nici îndurând viaţa, dar nici putând să mori.

Ci ţine-ţi legământul şi dragostea frumos,
aşa să mergi cu ele în faţa lui Hristos;
când mulţi se duc spre iadul amarelor mustrări,
tu nalţă-ţi legământul spre veşnice cântări.

Zile şi adevăruri istorice / Traian Dorz. – Ed. a 3-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010

ŞI O ULTIMĂ ÎNŞTIINŢARE

Am înfăţişat pe larg aici ( 12 septembrie 1937  , 12-16 februarie 1938 , 7 noiembrie 1976 )aceste trei împrejurări şi aces­te trei adevăruri de cea mai mare însemnătate pentru tot mersul Oastei Domnului în vremea şi în locul pentru care a rânduit-o Dumnezeul cel Adevărat şi Atotputernic, spre împlinirea unui mare plan al dragostei Lui cu ea.

Şi am stăruit cu toată puterea cuvântului, pe care ni l-a insuflat Duhul Sfânt, asupra acestor adevăruri, pentru ca oricine este chemat de Dumnezeu la mântuire prin această Lucrare sfântă să cunoască îndeaproape rugul aprins de care s-a apropiat şi locul sfânt pe care a păşit, asemenea lui Moise (Exod 3, 1-10).

Fiindcă Domnul Iisus, Mântuitorul poporului din care era profetul Său Moise şi Care îi vorbea lui atunci pentru mântuirea lui Israel, tot El – Acelaşi Iisus Îndurător şi Răscumpărător al poporului din care era profetul Său Iosif – i‑a vorbit şi lui, părintelui nostru, adevărul mântuirii noastre. (mai mult…)

  • 1
  • 2