O vorbire a fratelui Traian Dorz – 19 octombrie 1986(?)
Astăzi a fost, la rând, în sfintele noastre biserici, Evanghelia cu Pilda semănătorului. Aş vrea s-o citim împreună, încă o dată. Şi să tragem din ea nişte învăţături pe care Domnul le-a pus anume acolo, ca ele să ne înveţe, să ne lumineze, să ne călăuzească şi să ne ajute să ne orientăm noi înşine şi să ne vedem în care anume dintre aceste câteva situaţii care sunt acolo, dintre aceste stări suntem. Pentru ca, văzându-ne şi descoperind starea în care suntem, dacă este o stare rea, să-L rugăm pe Domnul să ne ducă spre o stare bună.
Adunarea noastră este, aşa cum am spus, o şcoală a Duhului Sfânt. Aici Duhul Sfânt, Duhul Sfânt… Marele nostru Binefăcător pe Care Domnul Iisus ni L-a promis înainte de a pleca de pe pământ, când a zis ucenicilor Săi: „N-am să vă las orfani… Vă voi trimite un alt Mângâietor. Pentru voi e bine să Mă duc, ca să vă pregătesc un loc. Şi, după ce vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi. Dar până atunci n-am să vă las orfani. Vă voi trimite un alt Mângâietor: pe Duhul adevărului, pe Care lumea nu‑L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, pentru că va fi în voi şi va fi cu voi. El vă va învăţa toate lucrurile. Vă va descoperi adevărul şi vă va aduce aminte de tot ce v‑am spus Eu”.
Ce dulce Mângâietor ne-a trimis Domnul! Ce dragoste are Duhul Sfânt de noi, de Biserica Sa, pe care a întemeiat-o când a venit, în ziua Cincizecimii, şi căreia, de atunci şi până astăzi, îi dă mereu îndrumare, hrană, păstori binecuvântaţi, locuri binecuvântate, îndrumări binecuvântate, cuvânt binecuvântat, înştiinţări binecuvântate, mustrări binecuvântate, dar şi mângâieri… mângâieri binecuvântate. El nu este numai mustrătorul nostru, numai învăţătorul nostru, numai sfătuitorul nostru. El este Mângâietorul nostru. Şi fericit e acela care L-a primit pe acest Mângâietor în inima Lui şi umblă călăuzit de El. Printre toate, Mântuitorul a spus: „El este Duhul adevărului, Care vă va călăuzi în toate lucrurile”.
Ce mare lucru este acesta! Noi în Biblie avem Cuvântul adevărului. Asta e spus: Cuvântul adevărului. Dar, dacă n-avem şi Duhul adevărului, vedeţi ce se întâmplă? Chiar dacă avem Cuvântul adevărului şi cunoaştem Cuvântul adevărului, dacă n-avem Duhul adevărului, n-are cine să ne călăuzească pe noi în cunoaşterea adevărului din Cuvântul adevărului. De ce sunt atâtea interpretări greşite şi-atâtea secte, şi-atâtea învăţături rătăcite care se bazează şi se alimentează din Cuvântul adevărului? Pentru că majoritatea n-au Duhul adevărului. Pentru că numai Duhul adevărului ne călăuzeşte în toate lucrurile, în tot adevărul. „El vă va călăuzi în tot adevărul”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Şi dacă Duhul adevărului călăuzeşte în adevăr, atunci cel care citeşte Cuvântul adevărului înţelege adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar pentru că foarte mulţi n-au Duhul adevărului, care să-i călăuzească în cunoaşterea Cuvântului, interpretează după îndemnul duhurilor falselor adevăruri.
Sunt multe duhuri venite în lume. Şi, din acest Cuvânt Sfânt al lui Dumnezeu, dă felurite interpretări. Pentru că sunt duhurile falselor adevăruri, care călăuzesc fals şi-i duc la pierzare şi la dezbinări, şi la tulburare pe cei mai mulţi. Nu vă lăsaţi înşelaţi, dacă cineva ia Cuvântul adevărului şi citeşte de-aici, [crezând] că tot ce spune el este adevărat. Vedeţi dacă Duhul adevărului, pe Care-l aveţi, vă călăuzeşte în acest adevăr şi vă face să înţelegeţi şi să spuneţi: „Da, simt că omul acesta spune adevărul”. Dacă ai Duhul adevărului şi el nu are Duhul adevărului, Duhul adevărului te înştiinţează şi spune: „N-asculta! Omul acesta vorbeşte din Cuvântul adevărului, dar nu spune adevărul”. Pentru că nu-l cunoaşte, el este călăuzit de un duh al unui fals adevăr.
Există o singură credinţă. Crezuri sunt sute. Şi cine nu-şi păstrează credinţa lui de la început şi până la sfârşit şi nu rămâne statornic în adunarea şi-n credinţa, şi-n învăţătura lui poate să primească călăuzirea unor false duhuri, în nişte false crezuri. Şi omul acesta bâjbâie şi se duce la pierzare, având în mână Cuvântul adevărului. Dar dacă n-are Duhul adevărului, n-are cine să-l călăuzească. De aici vin atâtea rătăciri şi certuri. Pentru că, dacă este cineva în adevăr, adică în Duhul adevărului, acela are o singură interpretare, o singură credinţă, o singură înţelegere, o singură umblare, un singur fel de a vorbi, de a înţelege, de a simţi, de a trăi. Dar dacă sunt diferite feluri, înseamnă că sunt diferite duhuri, falsele duhuri, cum a spus Mântuitorul: „Vor veni în Numele Meu şi vor înşela pe mulţi. Aveţi grijă să nu vă înşele şi pe voi”. De aceea avem noi fericita şi binecuvântata făgăduinţă de la Dumnezeu: dacă umblăm în Lucrarea sfântă şi umblăm în nevinovăţie şi-n ascultare de Domnul, El ne dă călăuzirea Duhului adevărului în Cuvânt şi atunci simţim. Când cineva ne vorbeşte adevărul din Cuvânt, prin Duhul adevărului, simţim cum ne unge inima şi cum fiecare cuvânt se zideşte în noi, pentru că Duhul adevărului, pe Care-L avem, ne adevereşte prin aceasta că acela care ni-l spune este din adevăr şi din Duhul Sfânt.
Acolo unde te duci însă şi nici un cuvânt nu-ţi pătrunde în inimă şi ceva nu te lasă să primeşti şi să accepţi este un semn că Duhul adevărului din tine te înştiinţează: „Acesta n-are adevărul, deşi vorbeşte din Cuvântul lui Dumnezeu”. Feriţi-vă de interpretările acestea, pentru că sunt mulţi care vor veni în Numele Domnului şi vor înşela pe mulţi. Pe mulţi dintre cei care nu umblă călăuziţi de Duhul adevărului şi nu rămân în dragostea adevărului şi-n ascultarea frăţească. Aceştia toţi sunt ispitiţi şi sunt în primejdie să fie înşelaţi de duhul falselor adevăruri, al falselor credinţe şi crezuri, care nu sunt credinţe, sunt crezuri; de la care omul care a apucat să alunece în ele uşor trece de la una la cealaltă. Astăzi e cu un crez, mâine e cu altul. Dar cine a primit credinţa, care este una singură, credinţa care l-a hotărât şi l-a întors la Dumnezeu, dacă o păstrează în inima lui curată cum a primit-o şi caută să crească în roadele ei bune până la sfârşit – dar în acea credinţă pe care a primit-o de la început –, aceluia Dumnezeu îi descoperă mereu noi adevăruri şi, de la adevărurile inferioare care se contrazic unele cu altele, din zona adevărurilor joase, Dumnezeu ne ridică în zona adevărurilor înalte, acolo unde nu sunt contradicţii, unde nu sunt lupte, unde nu sunt dezbinări. Unde este pacea, armonia şi siguranţa desăvârşită în Hristos că am aflat pacea în El şi liniştea şi nu mai dorim nimic.
Ce minunată este starea aceasta!… Şi, uneori în adunare şi alteori în viaţa noastră, simţim această luptă. Când însă reuşim să ne ridicăm – prin credinţă, prin dragoste de Dumnezeu, prin iubirea de fraţi, prin smerenie şi prin curăţie – în zona adevărurilor înalte, acolo nu mai avem poticniri. Acolo nu mai creăm probleme. Acolo Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră, cu tot cugetul nostru şi cu toată puterea noastră; şi pe fraţii noştri, din toată inima, cum ne-a învăţat Mântuitorul. Atunci nu mai avem probleme, nici nu mai creăm probleme nicăieri. Oricine ne va vedea se va bucura când ne vom întâlni şi abia va aştepta să ne întâlnească. Şi nu ne [vom] mai putea despărţi. Dar când creăm probleme, nimeni n-ar vrea să ne întâlnească, ci să-şi ferească privirile şi căile de noi. Atunci cel mai rău semn nu-i în alţii, e în noi. Răutatea şi tumora canceroasă a păcatului care roade în noi şi depărtează duhovniceşte duhurile celorlalţi, care sunt străini de noi.
Noi dorim din toată inima ca, venind în adunarea Domnului, să ne lăsăm mereu ciopliţi de Cuvântul Sfânt şi să dorim să ne putem înfăţişa înaintea Domnului aşa cum spune: „…fără prihană, fără vină şi în pace”. Că numai atunci putem aştepta cu bucurie venirea Domnului şi putem ieşi cu bucurie în întâmpinarea Lui. De ce? Atunci candelele noastre ard. Care a fost deosebirea dintre fecioarele nebune şi cele înţelepte? Deosebirea a fost numai lumina, căldura, arderea candelelor lor.
Pilda fecioarelor, ca şi Pilda cu talanţii, din capitolul 25 de la Sfântul Matei spune trei mari adevăruri. Ultimul capitol din Evanghelie este capitolul 25 de la Matei. Primul capitol din Evanghelie este capitolul 5 de la Matei. Pe parcursul acestor douăzeci de capitole se desfăşoară toată Evanghelia. Cele dinainte de 5 sunt pregătirile; cele de după 25 sunt patimile, suferinţele şi moartea Mântuitorului. Dar în acest ultim capitol din Evanghelia după Matei, ca un cuvânt de rămas-bun al Mântuitorului când Se pregătea să plece (că după aceea urmează capitolele patimilor, ale morţii, ale suferinţelor Mântuitorului, ale Înălţării Lui la cer), în acest ultim capitol din Evanghelia de la Matei, capitolul 25, sunt trei mari adevăruri care vizează aceleaşi lucruri. Întâi e Pilda cu talanţii, de la versetul 1, la 14. După aceea, Pilda cu cele zece fecioare. Şi după aceea Judecata.
Ce mult ne spun nouă aceste lucruri despre starea de fapt din Biserică! Pilda cu talanţii îi priveşte pe lucrători, pe fraţi. Pilda cu fecioarele le priveşte pe surorile noastre; dar toţi sunt din Biserică. În Biserică sunt oameni înzestraţi de Dumnezeu slujitori cu un talant, cu doi talanţi, cu cinci talanţi. Slujitori care-şi fac datoria în slujba lui Dumnezeu şi aduc roadă pentru Domnul şi slujitori care îngroapă şi puţinul talant, şi puţinele posibilităţi pe care Dumnezeu le-a rânduit ca să poată aduce şi ei rod. Şi pe acelea le nesocotesc şi le îngroapă în pământ. Şi apoi Pilda cu fecioarele închipuie cele două categorii care sunt totdeauna în Biserică şi-n adunarea lui Dumnezeu. Suflete de surori care ard pentru Dumnezeu şi pentru dragoste: rugăciune lor arde, fapta lor, viaţa lor, dragostea lor faţă de Domnul, cântarea lor, umblarea lor cu Domnul este o ardere pentru Domnul şi pentru Lucrarea, şi pentru cauza Lui, şi pentru fraţi. Altele sunt suflete cu candele stinse. Sunt în adunare, au numele, au înfăţişarea, cunosc lucrurile, sunt prezente acolo ca fecioarele cele care erau fără candela aprinsă, în mijlocul celorlalte. Ele aveau toată înfăţişarea de fecioare şi toată uniforma lor şi numele lor. Deosebirea era că ele nu ardeau, n-aveau nimic arzând în inimă.
Ce minunat e un suflet care arde de dragoste pentru Dumnezeu! Rugăciunea arde, lacrima arde, binefacerea, bunătatea, cântarea, tot ce poate face din arderea aceasta sfântă, din dragostea de Dumnezeu. Asta este candela: dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, Care ne‑a fost dat.
Şi-n aceste două categorii se împart surorile noastre: sufletele care ard pentru Dumnezeu şi care caută să facă, din dragoste aprinsă pentru Domnul, tot ceea ce pot face; şi ceilalţi, care stau nepăsători în adunare. Cântă… dar cântă fără foc; se roagă, dar fără foc; umblă, lucrează, dar fără căldura dragostei lui Dumnezeu, fără căldura harului lui Hristos. Pentru aceştia toţi vine Judecata din urmă, Judecata din capitolul 25 de la Matei. Pentru cei care au ştiut face binele, şi nu l‑au făcut. Atunci Domnul nu le va spune: „Duceţi-vă, criminali şi bandiţi, şi hoţi, şi huligani, şi… spărgători!”. Nu! Aceia s-au dus deja. Le va spune celor care au putut face binele din adunarea lui Dumnezeu şi n-au făcut binele. Pentru că este un păcat – cel mai mare păcat – pentru care Dumnezeu îi va judeca pe cei credincioşi, nu pe cei necredincioşi: păcatul de care [vorbeşte] Sfântul Apostol Iacov când spune: „Cine ştie să facă binele şi nu-l face săvârşeşte un păcat!”. Pentru păcatul acesta, mulţi credincioşi vor fi alungaţi din faţa lui Dumnezeu. Au putut să facă binele, şi nu l-au făcut.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
