Mire-al veşniciei mele
Mire-al veşniciei mele, ce-n extaz plângând Te-ador, oare când afla-mi-voi stâmpăr dorului ce-mi arde-n dor! Când, pe sânul Tău cel dulce, fruntea-mi grea.
Mire-al veşniciei mele, ce-n extaz plângând Te-ador, oare când afla-mi-voi stâmpăr dorului ce-mi arde-n dor! Când, pe sânul Tău cel dulce, fruntea-mi grea.
M-ai chemat cândva, Iisus, dintr-un nimb de cruce şi de-atunci mai sus, mai sus, inima mi-aş duce. M-ai înduplecat s-alerg de-orice căi deşarte.
din Revista de literatură creștină și de informație ”Familia crestină”, Anul II. nr. 4-5 – Aprilie – Mai, 1942 Director: Traian Dorz
Oricine va vrea să fie cel mai mare dintre voi, a zis Domnul, să se lase cel mai jos şi mai ’napoi; cine.
Tristeţea, poate, nu mi-o ştiţi. E gravă. De ani de zile tot mereu zidesc. Zidesc, în chinuri mari, un turn de slavă, O.
Cântãrile cãinței sfinte când am cãzut sã le-nvãțãm cã numai printr-un plâns fierbinte putem atunci sã ne-ndreptãm cântãrile cãinții-amare sã le cântãm plângînd.
Iatã ce frumoasã lume din Luminã a fãcut Dumnezeu, cu-nțelepciune când Viața a-nceput pomi și flori și animale, ape limpezi, peștișori, pãsãri cântãtoare,-toate.
La-Nceput era-ntuneric numai noapte peste tot, Luminos era doar Locul unde-I Tatãl Savaot toatã lumea cealaltã era-n bezna cea mai grea nu era.