Hoţul şi ocheanul
La o judecătorie de la ţară s-a dezbătut un caz interesant.
Un om era acuzat că a furat lemne din pădurea unui proprietar de pădure.
Hoţul tăgăduia cu putere, ştiind că nu l-a văzut nimeni.
-Cu ce poţi dovedi pe acuzat? – întrebă judecătorul pe acuzator.
Acuzatorul scoase atunci din buzunar un ochean şi zise:
-Domnilor judecători, e adevărat că nu l-am prins pe omul acesta furând lemne.
Eu eram departe de pădure, dar l-am văzut cu ocheanul acesta.
L-am văzut tot anume cum a furat lemnele; am chemat şi pe vecinul meu, N.N., care s-a uitat prin ochean şi l-a văzut şi el.
În baza acestei mărturii, acuzatul a fost pedepsit.
Ce adânc înţeles sufletesc este şi în această întâmplare!
Hoţii cred că nu-i vede nimeni când fură, dar Tatăl Ceresc îi vede totdeauna prin ocheanul atotvederii Sale.
Gaura morţii
Un om bogat, un boier, îşi făcuse casă nouă şi frumoasă.
La mutarea în casa cea nouă, boierul a ţinut să facă un ospăţ de bucurie prietenilor şi cunoscuţilor săi.
Ca de obicei, la masă, prietenii l-au gratulat (a gratula – a felicita, a lăuda) cu multe vorbe frumoase şi laude măgulitoare.
Dar, pe sfârşite, s-a ridicat unul mai din coada mesei şi a grăit cam aşa:
– Frumos lucru ai făcut aici, prietene. Zidirea a ieşit cu bine în toate cele, dar,uite, a rămas o gaură în casa ta cea nouă. Să astupi această gaură, dacă vrei să fii pe deplin fericit!
-Ce gaură? – întrebă stăpânul casei, mirat.
-Gaura prin care va intra moartea după tine şi prin care te va scoate din casa ta cea nouă – răspunse prietenul.
Creştine! Cititorule!… De locuieşti în bordei sau palat, adu-ţi aminte că gaura morţii stă totdeauna deschisă în bordeiul tău sau în palatul tău!
„Privegheaţi şi staţi gata, că nu ştiţi ziua şi ceasul” când moartea va intra prin ea, ca să vă ducă înaintea Dreptului Judecător!
Ceasurile trec…
Pe ceasul unei Biserici din Franţa, sunt scrise cuvintele latineşti: „Tran-seunt et imputantur”; adică: „ceasurile trec şi se socot”.
De fiecare ceas şi fiecare minut va trebui să dăm seama în Ziua Judecăţii de Apoi.
Spicul cel plin şi cel gol
Despre spicul cel plin şi despre cel gol există o cunoscută asemănare şi învăţătură religioasă.
Spicul cel plin este icoana celor smeriţi şi încărcaţi de fapte bune, iar spicul cel gol este icoana celor trufaşi şi îngâmfaţi, lipsiţi de greutatea faptelor bune.
Dar, în afară de aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur mai are o învăţătură despre spicele cele pline şi cele goale.
„Pe spicul cel plin – zice Sfântul Ioan Gură de Aur -soarele îl coace, iar pe cel gol îl usucă.”
Darul lui Dumnezeu ajută celui credincios să coacă roade „vrednice de pocăinţă” şi de mântuire, dar celui păcătos acest dar îi va fi – în Ziua Judecăţii – spre mustrare şi spre „uscare”… spre pieire veşnică.
Cartea vieţii mele
„Cartea vieţii mele are numai trei foi – spunea un renumit vestitor al Evangheliei.
Foaia primă e neagră ca tăciunele.
Aici sunt scrise toate păcatele şi fărădelegile mele, tot trecutul meu cel păcătos.
Foaia a doua e roşie ca sângele.
Aici este Sângele Mielului, care mă curăţă de orice păcat (I Ioan 1, 7).
Aici e Sângele Mielului, care a spălat trecutul meu cel păcătos.
Era o vreme când încercam să şterg «cu guma» foaia cea neagră. Ce lucru zadarnic!
Foaia a treia e albă ca zăpada.
Aceasta e starea ce mi-o dă Sângele Mielului.
Sângele Lui îmi dă putere să trăiesc în «alb».
În Sângele Lui îmi curăţ mereu haina sufletului meu (cf. Apocalipsa 7, 14).
În haina aceasta, albită cu Sângele Lui, mă voi prezenta în Ziua Judecăţii (cf.Apocalipsa 7, 13).”
Zăpada şi Judecata de Apoi
Când ninge din greu şi zăpada acoperă pământul, toate capătă o haină la fel.
Nu se mai cunoaşte unde au fost ogorul sau ţelina, grădina sau grămada de gunoi,pământul lucrat sau nelucrat…
Nu se mai cunosc nici pomii.
Sunt de o formă cu toţii: şi cei uscaţi, şi cei verzi, şi cei sălbatici, şi cei roditori.
Zăpada le-a făcut pe toate la fel.
Dar, când vine primăvara şi se topeşte zăpada, atunci toate deosebirile ies la iveală. Atunci se vede unde a fost grădina şi unde a fost gunoiul; unde a fost pomul cel verde şi unde pomul cel uscat.
Aşa e şi cu viaţa noastră.
Ea e acoperită acum.
Dar, în Ziua Judecăţii, se va descoperi şi fiecare se va vedea aşa cum a fost în viaţa lui.
Părintele Iosif Trifa
din “600 Istorioare religioase”
Partea a II-a, nr. 216; 230; 233; 257; 274; 286
2 Comments