Oastea Domnului

CÂTEVA MĂRTURII… (II)

Ce datorez eu Oastei Domnului

 

Acum, când am fost învredniciţi de Dumnezeu să prăznuim zece ani de la întemeierea tovărăşiei noastre ortodoxe, «Oastea Domnului», se cuvine, drept mulţumire Comandantului Suprem al ei, Domnului nostru Iisus Hristos, să arăt şi eu ce datorez acestei frăţii creştine de când am intrat în ea.

 

  1. Pentru întâia dată am simţit, cu adevărat, ce însemnează comunitatea creştină activă.

Când am văzut cât de mult şi adevărat se iubesc şi se stimează fraţii ostaşi, între ei şi cu alţii, cum năzuiesc mereu să coboare în viaţa lor învăţătura lui Hristos, cum cercetează de regulat Sfânta Slujbă şi toate regulile sfintei noastre Biserici, cum se ajută între sine şi pe alţii din afară de tovărăşie, cum se roagă şi cum vorbesc în adunările lor, cum propovăduiesc cu credinţă şi cu lacrimi pe Mântuitorul nostru – văzând, zic, toate acestea, am simţit mai cu putere şi mai adânc, ce frumoasă este dragostea creştină, izvorul tuturor bunătăţilor vieţii sufleteşti a oamenilor, şi cât de tari pot fi creştinii când stau laolaltă, legaţi prin asemenea sfântă legătură.

  1. Pentru întâia dată, de asemenea, am putut să cunosc şi să gust ceea ce înseamnă misionarism creştin organizat şi purtător de roade îmbelşugate.

De asemenea, am aflat aici cele mai bune cărţi de propagandă poporală creştină.

Scrise cu înalt duh de umilinţă şi de dragoste, simplu, fără fraze căutate întru slavă proprie, aceste cărţi au sădit şi în sufletul meu o credinţă mai tare, mai neclintită, mai frumoasă.

Îndeosebi, «Pe urmele Mântuitorului» este o carte cu totul rară. Am citit foarte multe cărţi străine şi române, având acest subiect, dar ţin să mărturisesc că o asemenea sfinţită şi ziditoare carte, nu am aflat nicăieri. A fost scrisă în lacrimi şi de aceea nici nu o poţi citi decât în lacrimi.

Afară de ea, am folosit nespus de bine, în activitatea mea creştină, toate celelalte cărţi, iar cele o sută de istorioare, pilde şi asemănări religioase, mi-au dat un nepreţuit material pentru cărţile mele de citire, cum şi pentru vorbirile la radio.

  1. Tovărăşia noastră mi-a dat un bun prilej spre a cunoaşte un mare număr de preoţi şi laici care, cu mare putere, activează în Biserica noastră Ortodoxă, neştiind ce înseamnă oboseala sau darea îndărăt. Pilda lor a fost mereu, pentru mine, o necontenită îndemnare pentru a-i ajunge pe ei şi eu şi a nu mă lăsa trândăviei şi nepăsării.

Oastea Domnului, de asemenea, ne-a dat o negrăită mulţumire creştinească prin adunările ei, dintre care cea de la Rusalii, la Sibiu, a fost pentru mine, nevrednicul, o binefacere cerească.

  1. Nu voi uita niciodată acele trei zile sfinte petrecute în oraşul Oastei, împreună cu atâţia fraţi, numai în rugăciuni, în vorbiri pline de duh creştinesc şi în lacrimi de curăţire şi uşurare sufletească. Nu este dat oricui şi oricând să aibă o asemenea rară învrednicire. Şi nu pot mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu, pentru aceasta.
  2. Prin Oastea Domnului am mai avut curata şi marea mulţumire, cum şi nespusa cinste, de a mă putea apropia şi [a-l] cunoaşte pe bunul şi dragul nostru arhiereu şi păstor, părintele Nicolae al Ardealului.

Îl rog să mă ierte dacă, trecând desigur peste voia lui, scriu aceste rânduri de recunoştinţă smerită pentru tot ce-a sădit şi a făcut să crească în sufletul meu ca credinţă, ca iubire, ca putere de luptă, ca nădejde, ca jertfă întru Domnul Iisus, Mântuitorul nostru, şi pentru izbânda învăţăturii Lui în lume.

  1. Tot Oastei Domnului trebuie să-i mulţumesc că mi-a dat prilejul să sufăr puţintel şi eu pentru Domnul Iisus.

Am primit şi eu, pentru El, palmele calomniei şi suferinţa nedreptăţii. Niciodată nu mi-aş fi putut închipui cât de dulce este suferinţa pentru Dragul nostru Mântuitor, fie ea, chiar pe de-a-ntregul, nedreaptă. Mai ales atunci este plină de dulceaţă.

Şi tot cu acest prilej am putut, de asemenea, să aflu mai întreg şi mai adânc, ce bună şi dulce este rugăciunea pentru cei ce te asupresc pentru Iisus, cum şi iertarea pe care El te învredniceşte să le-o poţi da, drept curată mulţumire pentru nedreptatea ce ai suferit.

Iată, fraţii mei, în trăsături cu totul mari şi deci necomplete, ceea ce datorez eu Oastei Domnului, acestei sfinte tovărăşii întru Domnul Iisus.

Dar nu pot încheia aceste puţine şire, fără să spun că aceste bunătăţi mi-au fost dăruite şi prin duhul şi mâinile unui om care, risipindu-şi sufletul său până la cea din urmă jertfă, a adăugat Mişcării nespusă putere de rezistenţă în lupta ce dă pentru izbânda învăţăturii creştine în poporul nostru românesc.

El a fost vasul slab prin care s-a vădit puterea lui Dumnezeu; el este Părintele nostru Iosif de la Sibiu, pentru sănătatea căruia se cuvine a ne ruga cu toţii.

Pentru toate aceste minunate daruri, pe care Bunul Dumnezeu m-a învrednicit să le primesc prin Oastea Domnului, se cuvine să-I mulţumim Domnului cu adâncă smerenie şi nevrednicie şi să-I cântăm slavă, acum şi pururi, în vecii vecilor – Amin.

 Alexandru Lascarov-Moldovanu,

 scriitor, ostaş al Domnului

va urma

din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998

Lasă un răspuns