Judecaţi Oastea Domnului, dar n-o osândiţi!
Să cercetăm Scripturile, să mergem înapoi la Hristos, să vedem predica Sfinţilor Apostoli, predica Sfinţilor Părinţi şi vom da de originea Oastei Domnului. Pentru ce n-am merge de-a dreptul la izvor? Apa de la izvor este mult răcoritoare. Acest izvor este Sfânta Scriptură pe care Mama noastră, Biserica, ne-a păstrat-o cu atâta sfinţenie şi o propovăduieşte cu mult zel.
Poporul (…) din parohia mea n-a fost obişnuit cu predica şi cu Sfânta Carte. Începutul modest al cuvântului meu din uşa Altarului a stârnit cel mult curiozitatea. N-am descurajat. Ba, tocmai această curiozitate m-a îndemnat să pregătesc ogorul şi mai bine pentru Cuvântul Domnului. Făcând aceasta, m-am adâncit în Sfânta Scriptură, în care timp „Trâmbiţa Oastei“ de la Sibiu am auzit-o. O ascult mereu şi cu atenţiune. Mă ocup de Sfânta Scriptură. O introduc în şcoală (rurală) la studiul religiei în mod obligatoriu cu clasa a IV-a.
Cartea Domnului astfel pătrunde în curs de zece ani aproape în toate familiile din comună.
Am dus copiii de-a dreptul la „Izvorul de apă săltătoare întru viaţă veşnică“ (Ioan 4, 14). Iar în uşa Altarului, apar aproape întotdeauna cu Cartea în mână. Mi-am ajuns scopul dorit; toţi copiii din şcoală sunt familiarizaţi cu Sfânta Carte, aşa: viaţa Domnului, parabolele, Sfintele Taine, dogmatice şi morale şi istoria bisericească, cu citate din ea, cântate şi astfel gustate de înşişi elevii. Astfel tineretul de astăzi, îndeosebi prin şcoală, iar bătrânii prin predici, cunosc că toată învăţătura sfintei noastre Biserici este scoasă cu multă înţelepciune din Cartea Domnului, care este temelia Bisericii noastre, împreună cu predica Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi, deci sacra tradiţie până în ziua de azi.
Pentru mine, Oastea Domnului este o încurajare în pastoraţie. Iar astăzi, când îmi dau bine seama de ţinta ce-o urmăreşte: religiozitate, curăţirea moravurilor păgâne strecurate în Biserica lui Hristos, lepădarea hotărâtă de Satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toate slujbele lui, şi de toată trufia lui. Cu părere de rău, văd şi aud – din tăcerea mea de la sate – atâta nepăsare, atâta cârtire faţă de această acţiune de purificare pentru viaţa noastră bisericească. Sigur, unde lucrează Hristos, se arată şi Satana, dar noi vom striga cu Domnul: „Înapoia mea, Satano!“.
Priveşte lumea această Mişcare de regenerare a creştinismului de astăzi ca fiind ceva dejositor? Să nu fie! O priveşte peste umăr? Să nu se uite, că şi fariseul se uita peste umăr şi dispreţuitor la vameşul cel ce sta în genunchi, la o parte, în biserică şi se ruga smerit zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!“; dar acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa. Mă întreb: pentru ce atâta bârfire asupra ostaşilor, ori nu sunt ei aceia care râvnesc spre viaţa celor dintâi creştini care se numeau între sine fraţi (iar Apostolii se numeau sfinţi)? Nu vor fi fost nici atunci toţi sfinţi, în înţelesul tare al cuvântului, cum nu vor fi toţi nici azi, adevăraţi ostaşi.
Dar calea arătată de Oaste, este sfântă. Sigur, nu se poate vorbi de o lepădare de sine ca la Faptele Apostolilor, dar totuşi caritatea, de care este animată Biserica în general, se lucrează mult în Oaste şi altele atât de bune şi frumoase, şi de suflet-ziditoare. Ori nu sunt ei acei buni creştini care cercetează regulat Sfânta Biserică, ce ştiu că episcopii sunt urmaşii Apostolilor, pe care i-au aşezat să chivernisească Biserica lui Hristos – ceea ce se vede aşa de limpede la I Timotei 3, 4-5. (…)
Viaţa lor, de bună seamă, este mai curată decât a multor creştini ai zilelor noastre. Şi, fiind setea după Cuvântul Domnului tot mai accentuată în sânul poporului, zic, că Oastea este ca „aluatul pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină până s-a dospit toată“. Iar pentru bârfitori, zic ostaşilor iar: „Nu te teme turmă mică; că bine a voit Tatăl vostru să vă dea vouă Împărăţia“ (Luca 12, 32). „Că grăiesc vouă, că mulţi prooroci şi împăraţi au voit să vadă ce vedeţi voi – şi nu au văzut; şi să audă cele ce auziţi voi – şi nu au auzit“ (Luca 10, 24).
Drumul arătat de Oastea Domnului este viaţa sfinţilor; fericit este acela care merge pe drumul cel strâmt. Iar Tu, Cerescule Împărate, carele, „prin vasele de Tine alese, ocârmuieşti societatea omenească“, ajută Oastei Tale să biruie în lupta contra celui rău.
Preot ostaş, Ioan Iliovici
Vişniţa – Banat
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
