Litera Legii şi Oastea Domnului
Fariseii din vremea Mântuitorului, fariseii – pe care Mântuitorul Iisus Hristos i-a înfierat pe vecie, cu mânia Sa sfântă, când le-a spus: „Vai vouă, farisei făţarnici“ – căutau orice prilej, oricând Mântuitorul vindeca bolnavii sau învia morţii, ca să-I găsească ceartă şi hulă, acuzându-L că strică Legea şi datinile în care gemeau încătuşaţi.
Când Iisus stă la masă cu păcătoşii, când arată o mare iubire celor rătăciţi, pentru care venise pe pământ ca să Se Jertfească, făţarnicii timpului mârâiau ca nişte câini turbaţi.
De ce să stea Iisus cu toţi dispreţuiţii, cu toţi săracii care împiedicau mersul celor cu lungi filacterii pompoase şi trufaşe?… De ce să vindece bolnavii în ziua Sabatului?
Cei care păzeau forma, ca nu cumva să se calce litera Legii, datina şi obiceiurile, cei care nu se aşezau niciodată la masă fără să se spele pe mâini, dar asupreau văduvele şi orfanii şi furau pâinea de la gura sărmanilor – aceşti farisei, otrăviţi de trufie – nu puteau suferi şi faptele dumnezeieşti ale Mântuitorului, pentru că toate faptele şi toate Cuvintele Mântuitorului erau ca nişte oglinzi uriaşe în care îşi vedeau fariseii toată sluţenia chipului şi hidoşenia vieţii lor străină de Dumnezeu şi de adevăr.
De aceea Îl urmăreau pe Mântuitorul pretutindeni, Îi pândeau faptele, gesturile şi cuvintele, şi-I puneau fel de fel de întrebări diavoleşti pe care Mântuitorul le alunga ca pe nişte duhuri necurate cu fulgerele răspunsurilor Sale dumnezeieşti.
Litera Legii – forma, aparenţa – iată la ce ţineau fariseii şi cărturarii din vremea lui Iisus. Viaţa lor, viaţa fariseilor era în contrazicere violentă cu spiritul Legii, dar ei respectau litera şi socoteau că aceasta este totul, că aceasta este adevărata religie.
Farisei au fost şi în vremea Mântuitorului şi vor fi întotdeauna, până la sfârşitul vremurilor, pentru că diavolul îşi are şi el, din nefericire, armata lui care îi slujeşte cu credinţă.
Fariseii caută în orice lucru ca să găsească pete. Pete care, de fapt, sunt în sufletele lor şi le îneacă viaţa. Pentru ei, forma este totul. Haina care îmbracă pe cineva. Viaţa în sine nu-i interesează.
Mai ales, faptele lor rele ei le îmbracă în ciucuri coloraţi, în rugăciuni făţarnice şi în formele înşelătoare.
Şi în vremea noastră, fariseii rânjesc tot ca în vremea Mântuitorului.
Uitaţi-vă cum rânjesc ca nişte lupi faţă de lucrarea minunată şi sfântă – răsărită din jertfa şi din rugăciunea Părintelui Iosif Trifa – faţă de Oastea Domnului. Caută noduri în papură şi pun întrebări peste întrebări, care mai de care mai făţarnice şi mai diavoleşti, ca să strice lucrul cel bun. Ce văd ei în lucrarea Oastei Domnului care se face la lumina zilei şi care poate fi controlată de oricine?
De zece ani de zile, Oastea Domnului lucrează mereu sub norul de hule şi de critici.
Gândul Părintelui Iosif Trifa a fost ca să facă o tovărăşie care să lucreze în mijlocul lumii de azi pentru înviorarea credinţei străbune, pentru înflorirea inimilor şi vieţilor cu învăţătura Mântuitorului Iisus şi pentru întoarcerea în sânul Sfintei Biserici a tuturor rătăciţilor şi dezertorilor de la dreapta credinţă.
Şi-n adevăr, Domnul a făcut ca, în aceşti zece ani, Oastea Domnului să biruie, să se întindă şi să cuprindă peste şaptezeci de mii de suflete care mărturisesc cu putere pe Iisus şi stau ca nişte santinele neadormite, de veghe, în Biserica lui Hristos.
Mii de rătăciţi, care căzuseră în ghearele pierzării, s-au întors la Biserică.
Mii de „căldicei“, care rătăceau între viaţă şi moarte, împovăraţi de lanţurile lumii, aleargă azi, înflăcăraţi de Jertfa lui Iisus, în căile Domnului.
Familii, care zăceau sfâşiate de certuri, de beţii, de desfrâu şi de necredinţă, înfloresc azi sub soarele Evangheliei, în Biserica lui Iisus.
Cârciumari, care otrăveau trupurile şi sufletele cu alcool şi cu înjurături, au închis cârciumile şi, în multe din localurile de pierzare, astăzi răsună cântări de laudă pentru Domnul, prin Oastea Domnului.
Oameni care mergeau la Biserică din când în când astăzi sunt nelipsiţi de la sfintele slujbe şi de la toate lucrările de binefacere şi de milă creştină.
Acestea sunt fapte vii, acestea sunt mărturii peste care nu poate trece decât un rău-voitor lipsit de bună-credinţă.
Acestea sunt faptele Oastei. Atunci, de ce hulă? De ce ura nejustificată cu nimic?
Când sate întregi, din regiuni întregi ale ţării, zac în ghearele diavoleşti, când fiinţa neamului nostru este ameninţată de duhul de ură al ereticilor care, sub masca propovăduirii Evangheliei, îndeamnă la acţiuni anarhice şi la nesupunere faţă de legile statului, când necredinţa pustieşte familiile şi sufletele, atunci de ce atâta ură faţă de Oastea Domnului care vrea să ridice zidurile credinţei, care vrea să umple bisericile Domnului cu oameni înflăcăraţi, cu oameni credincioşi, care vrea să apere Biserica de valul furios al necredinţei?
De ce ura aceasta şi de unde porneşte tot duhul viclean care caută pete în această zguduitoare Mişcare ce creşte din zi în zi şi înfloreşte mereu în Biserica străbună?…
Cu legi şi cu regulamente, fie cât de bine ticluite, nu se reformează sufletele admirabil, nu se pot deschide drumuri noi în viaţa unui neam.
Cu legile şi cu regulamentele omeneşti, puşcăriile gem de oameni, spitalele şi casele de nebuni sunt pline, iar bisericile sunt pustii.
Numai cu învăţătura vie, sfântă şi dumnezeiască a Mântuitorului, se pot reface sufletele şi se pot întoarce paşii celor rătăciţi, la Biserică. Oastea Domnului înflăcărează pe oameni ca să citească Evanghelia, ca să mărturisească pe Iisus şi ca să fie nelipsiţi din biserică.
Prin adunări, prin cântări de laudă şi prin fapte de milă, învaţă pe oameni să trăiască bucuroşi şi să împlinească Cuvintele Mântuitorului…
Fără să ceară nimănui vreo cotizaţie, fără nici un interes material, cu jertfe mari şi cu suferinţe mari, cu jertfa averii şi a vieţii Părintelui Iosif, Oastea Domnului cheamă pe toţi să se înscrie de bună voie în războiul sfânt pentru apărarea credinţei strămoşeşti, pentru apărarea Bisericii Vii.
Mai sus de „litera Legii“, mai sus de întrebările făţarnicilor vremii, este Hristos şi Biserica Lui. Cu vreme şi fără vreme, Oastea Domnului aleargă ca să smulgă sufletele din ghearele păcatului, ca să le ducă Vestea Bună a Evangheliei celor care au uitat acest cuvânt şi ca să se coboare în inimi, cu putere, dragostea de Iisus, de Jertfa Lui, de Biserica Lui.
Dacă valurile anarhiei au început să zguduie neamul, atunci, domnilor care păziţi litera legii, uitaţi-vă la toţi cei care au fugit de Hristos, uitaţi-vă la cârciumile pline, la balamucurile şi casele de desfrâu pline şi uitaţi-vă la bisericile pustii, uitaţi-vă la familiile distruse de certuri şi de beţii; nu mai orbecăiţi pe lângă litera legii! Oastea Domnului va lupta înainte, mai sus de răţoielile făţarnice ale domniilor voastre care, dacă nu vreţi să vedeţi adevărul şi minunile lucrării, în via Domnului, ale Părintelui Trifa, este că sunteţi trufaşi şi făţarnici.
Huliţi Oastea Domnului, dar nu uitaţi că huliţi o Lucrare sfântă, huliţi pe Hristos. Peste capetele voastre, pustiite de diavolii urii, fulgeră în veac cuvintele de foc ale mâniei Domnului:
„Vai vouă farisei făţarnici!“
Constantin Goran, poet – Bucureşti
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998