CAUTĂ SĂ TE BUCURI

Caută să te bucuri când eşti chinuit,
vine iarăşi vremea să fii fericit,
că nimic nu-i veşnic pe acest pământ,
după soare-i ploaie, după lună-i vânt.
Caută să te mângâi în oricare-amar,
vine, după noapte, dimineaţa iar;
toate-s trecătoare, ca şi timpul lor,
după lacrimi – cântec, după ură – dor.
Caută să nu-ţi pară veşnic locul tău,
după prea mult bine vine iarăşi rău.
Nu-i nimic statornic, toate cresc şi scad,
cei de jos se ’nalţă, cei din slavă cad.
Caută să te mântui astăzi, cât mai poţi,
moartea ne aşteaptă prea curând pe toţi.
Ce-i acuma sigur peste-o clipă nu-i,
orice lucru-şi are numai vremea lui.
Vremea ta-i aceasta, ceasul tău e-acum,
poate-acesta-i pragul ultimului drum,
poate-acesta-i glasul ultim ce ţi-e spus,
clipa ta-i aceasta! Vino la Iisus!
TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
Lasa un comentariu