Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CE AM AUZIT ȘI AM PIPÃIT, ACEEA VÃ VESTIM!

CE AM AUZIT ȘI AM PIPÃIT, ACEEA VÃ VESTIM!

CE AM AUZIT ȘI AM PIPÃIT, ACEEA VÃ VESTIM!

– În memoria Părintelui Iosif Trifa –

E vremea, mai mult ca oricând, să apreciem ce rol a avut Părintele Iosif Trifa în viaţa Bisericii prin modul original de a face lucrător Cuvântul lui Dumnezeu în inima oamenilor. Dacă vremurile de demult şi-au avut sufletele lor temerare care au reaprins torţa vieţii duhovniceşti, am putea să-l socotim pe Părintele Iosif ca pe un exponent al Bisericii din vremea lui ce tânjea de dorul mântuirii în letargia spirituală a anilor de după unirea cea mare împlinită acum un veac.

Fiecare trimis al lui Dumnezeu şi-a împlinit într-un mod propriu aceeaşi misiune pe care cu toţii au avut-o în vremea lor. Părintele Iosif Trifa a înţeles să şi-o împlinească folosindu-se de sabia Cuvântului biblic într-un mod aparte, am putea spune unic, după cum Dumnezeu l-a înzestrat cu darul Său. Dar fiecare trimis, indiferent de mijloacele sale, a avut aceeaşi ţintă în lucrarea săvârşită: mântuirea lor şi a semenilor în Biserica Domnului întemeiată mai înainte de veci şi arătată lumii la Cincizecime, ca semn al prezenţei necontenite a lui Hristos, al Cărei trup este ea. 20

Acum, când tocmai s-au împlinit 80 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Iosif şi când, mai mult ca oricând, se apreciază Biserica şi Tainele ei ca împlinire a lucrării Cuvântului în programele duhovniceşti ale Oastei Domnului, tot mai mulţi căutând cărările cele vechi ca semn al iluminării pe calea mântuirii, se cuvine să întindem mâna dragostei către toţi cei care încep să gândească şi altfel la mântuirea lor. Tot ascultând şi mai citind, şi mai rugându-se, ceva ascuns ontologic în străfundurile sufleteşti te mişcă să ieşi din comoditatea unei mântuiri ieftine, copleşit fiind de taina Bisericii care începe să ţi se deschidă ca petalele unei flori înmiresmate, pe care n-ai văzut-o niciodată deschisă în toată splendoarea ei.

Sufletul scăldat în apa Cuvântului divin lăcrămează de bucurie când i se descoperă Taina Bisericii, că atunci trăieşte bucuria întrupării Cuvântului în sine, bucurie aidoma cu cea a Maicii Domnului după Buna Vestire. Fiat-ul ei declanşează Taina Euharistiei: Cuvântul Se întrupează spre hrana lumii. Dacă-ţi laşi sufletul liber de constrângerile gândurilor personale, el se regăseşte în aşteptarea şi trăirea acestei bucurii, simţind că L-a prins în braţe pe Cel dorit. La această libertate a bucuriei întrupării Cuvântului a gândit Părintele Iosif să-i aducă pe fiii lui sufleteşti. Şi noi, ca urmaşi ai lui, acelaşi steag avem a-l purta, cu demnitatea întâiului ostaş, care a fost el, binecuvântat să-i fie numele.

Un pasaj mult-grăitor dintr-o carte intitulată „Taina Bisericii”, scrisă de Pr. Prof. Dr. Boris Bobrinskoy, ne grăieşte poate mai limpede despre această legătură ce este între Cuvântul lui Dumnezeu şi Biserică, drept pântece al Euharistiei. Iată în patru puncte ce lucruri minunate citim:

„a. Cuvântul te poartă spre Biserică, el atrage aici, introduce;

b. Cuvântul răsună în Biserică, ca şi cuvânt creator, care ne face conformi cu Hristos, care ne luminează, ne judecă, care ne păzeşte, ne călăuzeşte;

c. Cuvântul face Euharistia, tot aşa cum Cuvântul face Biserica;

d. în fine, Cuvântul este pecetluit prin Euharistie, prin cuminecare. Dacă este adevărat că este nevoie de Cuvânt pentru a înţelege Cina cea de Taină, pe de altă parte este nevoie de Euharistie pentru a înţelege Cuvântul. Numai în momentul frângerii pâinii ucenicii din Emaus au putut vizualiza şi înţelege pe deplin învăţătura Stăpânului, au putut face legătura între cuvintele pe care Iisus le-a spus lor şi propria Sa persoană. Cuvântul liturgic, atâta timp cât nu este asimilat ca hrană vitală, atâta timp cât nu culminează în împărtăşire, rămâne încă exterior fiinţei profunde a omului. Putem spune despre Cuvânt nu numai că face Euharistia, dar cuvântul este pecetluit, la rândul său, prin Euharistie. Este nevoie de Cina cea de Taină pentru a înţelege Cuvântul, pentru a ajunge la Cruce şi Înviere şi pentru a vorbi despre aceasta”.

Nu-i aşa că sufletul îţi este încântat, cititorule, dacă-l laşi liber de prejudecăţile tale, la citirea acestor taine dumnezeieşti? Cred că şi Sfântul Ioan – când scria experienţa lui: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre cuvântul vieţii (…) Ce am auzit şi am văzut vă vestim şi vouă” (I In 1, 1 şi 3) – dorea să ne spună că în acelaşi fel trebuie să vestim şi noi altora pe Iisus cel Răstignit, după ce am pipăit Cuvântul Vieţii, după ce ne-am plecat la pieptul Său şi L-am mâncat la Cina Lui de Taină. Istoria de la început a Oastei Domnului asta consemnează şi memoria Părintelui Iosif pe acest traseu duhovnicesc se conturează.

Preot Petru RONCEA

articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului, ”Iisus Biruitorul”

Anul XXIX, nr. 8 (1141) 19-25 FEBRUARIE 2018

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *