Mărturii Meditaţii

Ce ar fi trebuit să facem şi încă nu am făcut pentru a fi în aceeași părtășie cu duhul fericiților noștri înaintași?

„…Atunci i-a zis iubire lumii:
ce dulce ţi-e cântarea , – eu
de mi-ai cânta, te-aş face-un zeu
şi toţi ţi s-ar pleca mereu
– dar el tăcu şi mai din greu.

Hristos i-a zis atuncea: Vino
şi cântă doar de jertfa Mea
vei plânge-acum, vei sângera
dar ceru-n veci te va cânta
– el I s-a dat cu tot ce-avea”

(Traian Dorz, din poezia: ”Psalmistului, ispita lumi”)

Ce frumos ne învață scumpul nostru frate Traian, cel învățat cu suferința încă de mic copil, cel care a avut în viață mai mult de lipsuri și dureri parte, decât de bucurie și drum ușor. Cel ce a suferit 17 ani de chinuri groaznice prin nemiloasele închisori comuniste, pentru propovăduirea Cuvântului Sfânt, și pentru dragostea sa uriașa ce-o avea față de Scumpul nostru Mântuitor. Spune întro altă poezie: ” Mi-ar fi plăcut și mie / să am un drum ușor / să merg prin câte cântă / și nu prin câte dor / – dar aș fi fost atuncea / un pai uscat și sec / și primul prag de flăcări / n-aș mai fi-ajuns, n-aș mai fi-ajuns să-l trec. / … / O, slavă Ție Doamne / că-n viață mi-ai făcut / mai mult de lacrimi parte / decât de drum plăcut / că n-am zburat prin cântec / ci m-am târât prin plans / c-așa m-ai dus prin toate / la Sânu-Ți Drag, la Sânu-Ți Drag mai strâns!”

I-ar fi plăcut fr. Traian să strângă multe în loc sa fie darnic, să cânte în loc să plângă, în loc să alerge să stea… Dacă altul ar fi dost răspunsul la iubirea și ispita lumii, atunci viata lui ar fi fost o viață ușoară. Una spre care mulți dintre noi râvnim. Mărturisește fr. Traian nu numai în aceste poezii, ci în toată opera sa, că dacă Domnul nu-i trimetea în viață necazuri, suferință, boli, lacrimi multe, un trai anevoios, nu ar fi înțeles adevărata iubire. ” De cine altul să mă mai reazem, dacă nu de Tine, singura mea iubire? … Cât de multă iubire Îţi datorez eu Ţie, Care mi le-ai dat pe toate ale mele! … Fraţii noştri nu trebuie să plângă niciodată din durere, ci numai din iubire.” (Prietenul tinereţii mele / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului, 1999)

Toate acestea au fost trimise cu un scop bine definit, ca aurul credinței sale să iasă curat din încercarea grea a focului. Iar viata lui să se asemene unor mărgăritare și pietre scumpe, nu a unor paie arse, să fie un exemplu şi un model de urmat pentru fiecare dintre noi.

Oare ce am vrea noi să fim după ce vom ieși din cuptorul cel de foc prin care vom trece odată? Vrem să fim aur? piatră scumpă? …Atunci să ne bucurăm de suferințele și necazurile prin care Domnul ne scaldă viața. Și nu tot cerându-i Lui să ne dea o viață ușoară și plină de bucurii și cântec, că prin astfel de cereri vom ajunge întocmai unui pai uscat și sec.

Doar prin Hristos omul ajunge biruitor în lupta împotriva păcatului şi a ispitirilor. Aceasta o spune şi Sf.Ap. Pavel:” Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte.” ( Filipeni 4, 13 ). Dacă am ajuns să facem şi noi acest pas de predare în mâna lui Dumnezeu, “să nu ne mirăm fraţilor, dacă lumea ne urăşte”(cf.I Ioan 3,13 – 14 ).

“Iubirea are iz de nemurie, căci are mireasma lui Dumnezeu. Doar trăind iubirea evanghelică creştinul ajunge “pentru Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos”….Doar iubirea a învins moartea, doar iubirea izbaveşte de moarte. Iubire, cum te vom numii, dacă nu Hristos? Iubirea: această putere care ne îndumnezeieşte, care ne face dumnezei. Vrei în această lume, să simţi că eşti nemuritor? Iubeşte pe fratele tău. Iubeşte-i pe oameni ca pe fraţi: în aceasta stă bucuria cea adevăratâ a vieţii….Iubirea este întâia şi cea mai mare dintre virtuţi” ( Comentarii la Noul Testament – Epistolele Sf. Ioan teologul – ed. Bizantina – Buc. 1998 ).

Am auzit în perioada postului premergător sărbătorii Invierii, șoaptele Lui?… Le-am recunoscut?.. E linişte în inima noastră?

Normal ar fi ca şoaptele Lui calde şi blânde, să fie ca cea mai scumpă muzică pentru urechile noastre, dar uneori nu este aşa … Inima Lui să fie în inima noastră, pentru că numai aşa va putea fi linişte în inima noastră, numai aşa inima Lui şi inima noastră vor putea să bată amandouă la unison.

Ce cuvinte calde le-a şoptit Domnul Iisus, Sfinţilor Apostoli Petru, Iacob, Ioan, fiilor lui Zevedei, de au lăsat totul şi s-au dus după El?!

Tot aşa ne cheamă şi pe noi, cu aceleaşi şoapte: “Vino după Mine!” Însă mulţi dintre noi nu mai ascultăm această minunată şoaptă a harului, că este aşa, ne stă mărturie neliniştea din inimile noastre.

Ce ar fi trebuit să facem şi încă nu am făcut pentru a fi în aceeași părtășie cu duhul fericiților noștri înaintași?

Un răspus sincer la această întrebare presupune mai întâi uitare de sine, abdicare de la orgolii cotidiene şi iubire, multă iubire pentru aproapele nostru. Dacă până astăzi ne-am gândit doar la noi şi la familia noastră….nu este acesta răspunsul aşteptat…..să ne străduim, până se înseraeză mai este… Doamne, te rog, dă-ne gândul cel bun!

Sorin Micutiu

Lasă un răspuns