Prorocul Ieremia, în Plângerile sale, spune aşa: „Bine este omului să poarte un jug din tinereţile lui; Să stea la o parte în tăcere, dacă Domnul îi dă poruncă! Să atingă pulberea cu buzele lui; poate mai este nădejde! Să dea obrazul lui spre lovire şi să se sature de ocară!” (Plângeri: 3, 27-30). Marele proroc rosteşte aceste cuvinte atât de grele şi de auzit, şi de pus în practică, mai ales de noi, cei din secolul XXI, în contextul unor evenimente istorice extrem de dificile pentru poporul lui Israel. Babilonienii cuceresc Ierusalimul, omoară preoţii şi bătrânii în mijlocul uliţelor şi batjocoresc femeile.
Nu va fi belşug de-a pururi, / Nici tot mesele-ncărcate, / Vor veni şi ani de lipsuri / şi de căi întunecate!… // Nu va fi tot libertate, / Tot senin şi sărbătoare, / Vor veni şi zile aspre Cu furtuni şi cu-ncercare!… – ne avertizează, profetic, fratele Traian Dorz. Deci este crucial să fim pregătiţi pentru astfel de vremuri de încercări, care, mai devreme ori mai târziu, vor veni după timpurile de întărire.
Cum vom reacţiona în astfel de momente-limită? Vom fi nepăsători? (Amăgirea prin negrijă – Sf. Marcu Ascetul). Vom cădea în depresie? Vom recurge la pastile, alcool şi droguri pentru a fugi înşelător şi efemer din crâncena realitate? Să nu fie aşa! Sau vom zice împreună cu Prorocul: „Milele Domnului nu s-au sfârşit, milostivirile Lui nu încetează; În fiecare dimineaţă sunt altele, credincioşia Ta este mare! Partea mea este Domnul, a zis sufletul meu, de aceea voi nădăjdui în El” (Plângeri 3, 22- 24). Viaţa duhovnicească este un câmp de luptă unde sufletul se curăţă prin suferinţă. De altfel, Ortodoxia înseamnă accentul pus pe trăirea vieţii duhovniceşti, şi nu discuţiile despre ea.
Omul să poarte un jug încă din tinereţile sale… Ce perspectivă existenţială! Purtăm un astfel de jug? Rămâne ca fiecare dintre noi să reflecteze adânc asupra acestui îndemn. De aceea, pentru a rămâne pe calea mântuirii, trebuie să avem în permanenţă pe umerii noştri trei juguri:
1. Jugul robiei lui Hristos (jugul este asociat cu robia). În această viaţă, nu putem avea o existenţă neutră. Ca urmare, avem – ca opţiuni – două tipuri de juguri (robii): cel al lui Iisus Hristos, care ne-a răscumpărat din ghearele păcatului şi ale morţii şi care ne propune să rămânem în dulcea Lui robie, unde găsim adevărata libertate: „Luaţi jugul Meu asupra voastră… şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre… Căci jugul Meu e bun…” (Mt 11, 29- 30). Să-l ascultăm şi pe Marele Pavel care scrie romanilor: „Pavel, rob al lui Iisus Hristos”… (Rom 1, 1). „Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţa veşnică” (Rom 6, 22); sau jugul robiei diavolului, prin alegerea slujirii păcatului, care conduce la moartea veşnică, adică la despărţirea de Dumnezeu;
2. Jugul limitării propriilor libertăţi. Deşi, în jurul nostru, se întinde un imens ocean al păcatului care încearcă să ne ademenească ispititor, noi preferăm să rămânem lipiţi de Domnul pe insula tainică a comuniunii cu Dumnezeu. Rândurile scrise corintenilor de Sf. Ap. Pavel sunt mai mult decât sugestive: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (I Cor 6, 12).
3. Jugul slujirii Domnului şi a semenilor. În Biserică, adică trupul extins al lui Iisus Hristos şi comuniunea celor îndumnezeiţi prin Har, fiecare mădular are de înfăptuit misiunea încredinţată de Dumnezeu; nimeni nu trebuie să rămână pasiv şi neroditor: „Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine”… (I Tim 4, 12). Fiecare este o celulă importantă care îşi aduce contribuţia la funcţionarea Întregului, al cărui cap este Iisus Hristos. Slujind cu smerenie în ogorul Domnului, exact în locul şi starea unde El te-a aşezat, inevitabil vei sluji şi semenilor tăi, aşa cum precizează şi Sf. Luca al Crimeei: „Dacă nu eşti bolnav nu înseamnă că eşti norocos, ci înseamnă că Dumnezeu te cheamă să participi la suferinţa altora. Adică să fii ochi pentru orbi, ureche pentru surzi, picioare pentru cei slabi. Să fii în permanenţă în ajutorul oamenilor”.
Radu ROMÎNAŞU
