Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ce bine-i şade credinciosului, cu toţi ai lui, în jurul mesei sfinte

Ce bine-i şade credinciosului, cu toţi ai lui, în jurul mesei sfinte

Ce bine-i şade credinciosului, cu toţi ai lui, în jurul mesei sfinte

Cum s-a mai spus, cuvântul biserică se atribuie şi sufletului care L-a primit pe Domnul Iisus, pe motivul că în El locuieşte Dumnezeu şi îngerii Lui cei buni. Cum arde această făclie minunată fără să mistuie decât răul, să îndrepte şi să lumineze cărarea este taina neînţeleasă de noi acum. El vrea să readucă pe tot omul la cunoştinţa adevărului.

„Cunoştinţa superioară (a adevărului) este ştiinţa (mai presus de fire), adevărul, cunoştinţa perfectă, divină, eternă, înţelepciunea, absolut neschimbate, absolut clare, adică raţiunea divină prin care Dumnezeu a construit lumea intro-ducând ordine în dezordine, sau contemplaţia, teoria pură” (Conf. Filoz. Cr. p. 38).

Astfel, omul, cu ajutorul nepreţuit al Duhului Sfânt, prin lucrarea Harului Divin tinde spre cea mai înaltă ştiinţă, deplină, înţelepciune, adevăr, cunoaşterea lui Dumnezeu. Iată de ce Dumnezeu Se descoperă cui voieşte El. Sunt oameni care citesc Biblia două sau trei decenii, poate chiar mai mult, şi nu înţeleg cele mai elementare lucruri. Pentru că omul, nerenunţând la sine şi la ideile sale, nu s-a contopit cu adevărul divin. În el lucrează patima în locul Harului Divin. De la un astfel de om nu se poate aştepta cineva la evlavie sau la soluţionarea problemelor vieţii pe calea gândirii, cunoştinţei superioare, pe calea raţional-duhovnicească.

Cine a aflat izvorul vieţii veşnice să se străduiască, mai întâi, din casa lui să facă o „Biserică a lui Hristos”. Ce bine-i şade credinciosului, cu toţi ai lui, în jurul mesei sfinte, hrănindu-se cu toţii din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, nestingherit să primească pe fraţi, adunarea creştină, să împartă la săraci din bunurile casei, să ajute Biserica şi vestirea Cuvântului Sfânt.

În Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne sunt prezentate multe asemenea case-biserici, peste care Duhul Sfânt coboară şi pe care îngerii cei buni le păzesc. Toţi ai casei cântă cu îngerii, slăvesc şi preamăresc pe Dumnezeu. Nu la fel se petrece în casele fără Dumnezeu, lipsite de Duhul Sfânt, invadate de duhuri rele. Să dăm câteva cazuri:

Cu mulţi ani în urmă, scria o revistă germană că pe străzile oraşelor mari din multele ţări ale lumii, puteau fi văzuţi copii părăsiţi şi degeneraţi, care cerşeau mila şi ajutorul trecătorilor, tot cu un fel de „banii, ori viaţa!”, după modelul bandiţilor. „Dacă nu ne dai bani – strigau copiii –, te zgâriem. Noi, toţi, avem boli de sânge şi prin asta vei căpăta şi tu boala noastră.”

Iată unde duce necredinţa. Dacă aceşti copii ar fi fost crescuţi de părinţi credincioşi, la picioarele Crucii Mântui-torului, ar fi fost bucurie părinţilor şi faima ţării; dar aşa, prin păcat, au devenit ocara şi gunoiul lumii, iar mâine, o armată de temut, de nelegiuiţi, de ucigaşi.

În ziarul local am citit despre o tâlhărie drastică. Iată cum: „Observând că cetăţeanul C. C., trecător prin Deva, are asupra sa o sumă de bani însemnată, un grup de tineri fără căpătâi au ajuns repede la înţelegere cum să-l deposedeze de bani. A. C. s-a apropiat de victimă, i-a cerut o ţigară şi, concomitent, i-a aplicat o lovitură zdravănă la cap. Dobo-rându-l la pământ, l-au lovit până ce l-au adus în stare de inconştienţă, cauzându-i o invaliditate permanentă, pentru cei 2300 lei câţi bietul om îi avea asupra sa. Cel care l-a lovit a fost condamnat la zece ani închisoare, iar ceilalţi doi fiind minori, instanţa judecătorească a dispus să fie internaţi într-o şcoală de muncă şi reeducare.

Un american credincios a făcut o statistică mult-grăitoare. El a cercetat patruzeci şi cinci de palate ale unor milionari din New York şi cu totul a aflat numai şaisprezece copii. Mare i-a fost surpriza însă căci prin toate a aflat câini, pisici, maimuţe şi altele. Într-un singur palat a aflat nu mai puţin de zece ogari, care mâncau bomboane foarte scumpe. Cine, oare, poartă grija noastră, a tuturora? Oare nu Dumne-zeu, Care deţine toate bogăţiile întregului Univers?

Iată, dar, că nu sărăcia e cauza lipsei sau a diminuării numărului de copii, ci necredinţa şi păcatul.

Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!