Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ce este şi ce ne învaţă Sfânta Scriptură

Ce este şi ce ne învaţă Sfânta Scriptură

Ce este şi ce ne învaţă Sfânta Scriptură

Lucrurile de pe pământ devin tot mai străine omului. Pe cel ce nu-l desparte Hristos şi Evanghelia Sa de lume şi de lucrurile din ea, îl despart sistemele sociale. Cine şi-a legat inima de pământ, ogoare, glie strămoşească, bogăţie, rang, avere, case, moşii, vine vremea când nu le mai are. Unii şi-au dat sufletul de groază, punându-şi capăt zilelor. Lumea şi lucrurile din ea pier. Sfânta Scriptură de la început ne-a făcut precizare, îndemnându-ne să ne facem rost de inimă nouă, în care să troneze duhul blând şi umilit al Domnului Iisus ce se capătă din Sfânta Sa Scriptură. Să ne bizuim pe Domnul şi din Sfânta Lui Carte să căpătăm inima înţeleaptă care nu se teme de primejdii sau ameninţări. Lumina tăriei Lui ne dă linişte şi pace în aşternutul nostru. Dorindu-L sincer şi cu toată inima, care este centrul fiinţei umane, El va crea posibilitatea de a fi găsit.

Biblia, străvechea Carte a cărţilor, este izvor nesecat al ştiinţelor divine. Este mângâierea sufletelor nemângâiate şi îndrumătorul călătorului spre Patria Cerească. Biblia este Cartea lui Dumnezeu, izvor nesecat de apă vie. Este insuflată de Duhul Sfânt, ca prin ea să aflăm pacea cu Dumnezeu, prin Domnul Iisus Hristos. Ea ni-L descoperă pe Dumnezeu. Vechiului Testament i se spune că este umbra Celui Nou, căci prin el proorociile pregăteau omenirea în vederea primirii lui Mesia Hristosul.

În cele patru Evanghelii, Domnul Iisus este descoperit şi arătat lumii. În Faptele Sfinţilor Apostoli Iisus Mântuitorul şi Evanghelia Sa stau în centrul propovăduirii, în ciuda tuturor ameninţărilor şi a prigoanelor de orice fel. Numele Iisus este înălţat sus, ca steag de biruinţă. În Epistole, Iisus Hristos este lămurit bisericilor şi credincioşilor; iar în Apocalipsa, Dumnezeu ne arată că prin El toate lucrurile ne sunt arătate, lămurite şi îndeplinite.

Orice carte nimeni nu o poate explica sau lămuri ca autorul ei. Astfel şi Biblia. Cine se atinge de ea trebuie să se sfinţească prin Duhul Sfânt. Citirea Bibliei nu e de ajuns. Nu e totul. Ea trebuie înţeleasă în Duhul în care a fost scrisă, ca prin citirea ei să ne atragem folosul mântuirii şi nu al asândei veşnice, care înseamnă depărare de la faţa lui Dumnezeu în iadul veşnic nestins. Nu-i de ajuns mintea, ci şi Duhul, şi mai ales Duhul, Autorul ei. Numai având permanent inspiraţie duhovnicească, vei avea orientare sigură. Sunt şi duhuri străine de Cel Adevărat, care explică Biblia strâmbând calea Adevărului. De aceea, multe căi par bune omului, dar nu toate duc la viaţă. Şi Galatenii alergaseră bine – câtă vreme au stat sub ascultarea Sfinţilor –, dar într-o vreme de aplecare spre duhuri înşelătoare Sfântul Pavel a fost nevoit să le adreseze cuvinte ca acestea: Galateni nechibzuiţi, fără de minte! Cine v-a fermecat pe voi înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Iisus ca răstignit? (cf. Gal 3, 1); sau: „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin Harul lui Hristos la o altă evanghelie. Nu doar că este o altă evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi să fie anatema” (adică blestemat) (Gal 1, 6-8).

Şi în aceasta se vede limpede superioritatea Sfintelor Scripturi. Cine îşi schimbă părerile dogmatice, sau învăţătura de la sfârşit nu se aseamănă celei de la început, înseamnă că acela toată viaţa lui a fost un mincinos, chiar şi atunci când spunea adevărul era mincinos, pentru că nu trăia Adevărul; nu conlucra cu harul divin, ca să fie şi să rămână acelaşi până la sfârşit. Cel otrăvit de duh străin nu mai simte adierea vântului ceresc. Pentru acela cuvintele Mântuitorului, ca şi ale Sfinţilor Apostoli, rostite şi scrise din inspiraţia Duhului Sfânt, ale Sfinţilor Părinţi Bisericeşti, nu mai au limpezimea cuvenită, mintea fiindu-i răvăşită de duhul cel străin. Ca urmare a neascultării, toţi cei amăgiţi de duhuri străine, înşelătoare, devin mai răi ca la început. Se ascund după perdeaua pretinselor cunoştinţe, false, aruncând cu noroi în tot ce-i sfânt şi au iubit vreodată.

În anul 1941, lucram la Mina Petrila, în subteran, pe stratul treisprezece. Pe schimb cu noi lucra şi unul din aceştia. Eram tânăr şi munca intensă nu ne-a dat prilejul să discutăm până într-o seară, după puşcătură, când la vreo treizeci de oameni eram adunaţi în galeria de cap, spre a ne apăra contra puşcăturilor şi a gazelor. În auzul tuturor a început atacul. Încercările mele de apărare au fost zadarnice. Mă oprea brusc şi ameninţător: „Taci şi ascultă! Voi sunteţi aşa… şi aşa…” De la o vreme, ortacii de muncă n-au mai putut suferi ocara şi i s-au împotrivit, zicându-i: „Taci, mă! Ce ai cu tânărul acesta? Noi cu toţii l-am urmărit îndeaproape; îl iubim, îi apreciem cinstea şi corectitudinea. Dar tu ce fel de pocăit eşti, când înjuri, te mânii şi ameninţi cu securea ridicată deasupra capului semenului tău? Ce ai cu el, mă? Dacă tu eşti mai bun, unde-ţi sunt faptele?” Iar el, ca să-şi apere faptele murdare şi păcătoşenia vieţii lui sufleteşti, în loc să-i fie ruşine, să înveţe din mustrare şi să se pocăiască, a invocat mânia lui Dumnezeu asupra lor, spunând că ei îl fac să păcătuiască.

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!