Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( II )

CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( II )

CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( II )

O vorbire a fratelui Traian Dorz

Locul de adunare este un loc sfânt. Când Domnul stă în mijlocul nostru, adunarea este o parte din cer. Aşa ar trebui să fie. Are trupul nostru destul timp să-şi potolească trebuinţele sale înainte şi după. Am cunoscut fraţi de mare putere duhovnicească, de mare credinţă şi de mare evlavie. Am stat ceasuri şi nopţi întregi în adunare şi zile întregi cu ei, dar nici unul nu s-a mai clintit de pe scaun. A putut să ardă de sete şi n-a pus pe buze un strop de apă. A putut să fie copleşit de somn… şi-a rupt mai degrabă carnea, decât să doarmă şi să fie neatent la Cuvântul lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel atrage atenţia fraţilor din Corint asupra grijii deosebite pe care trebuie să o aibă atunci când se apropie de Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele Domnului. Dar le atrage atenţia în chip deosebit şi atunci când se duc la adunare, cu câtă grijă trebuie să stea, cu câtă evlavie trebuie să asculte, cu câtă atenţie trebuie să vegheze la fiecare cuvânt. „Vă adunaţi – spune el, mustrând pe cei care erau nepăsători – să vă faceţi nu mai buni, ci să vă faceţi mai răi”. Şi meritau această mustrare, pentru că atunci, la un moment dat, aşa se petreceau lucrurile în mijlocul lor. Dar mai târziu, când ei au citit cuvintele mustrării sfântului apostol şi când în mijlocul lor s-a făcut acea frământare şi trezire, şi redeşteptare duhovnicească, ce pocăinţă sinceră şi ce îndreptare curată s-a petrecut în mijlocul acelora la care el văzuse scăderi atunci. Şi după aceea le-a spus: „Cu câtă bucurie privesc acum la pocăinţa şi la îndreptarea voastră!”. Vă laud că în toate privinţele ţineţi întocmai învăţăturile aşa cum vi le-am spus. Ce frumos lucru s-a putut spune despre Biserica, despre adunarea din Corint apoi, după ce ei au primit mustrarea şi şi-au corectat comportarea în faţa lui Dumnezeu şi-n faţa Cuvântului Său cel Sfânt!

Câteva cuvinte am fi avut de spus asupra acestor lucruri. Dacă suntem deplin încredinţaţi că ori de câte ori doi sau trei suntem adunaţi pentru Numele lui Hristos, apoi pentru Numele lui Hristos vă rugăm. Să nu uităm nici o clipă din timpul adunării acestea. El este în mijlocul nostru; şi noi trebuie să avem în tot timpul acesta o comportare, o atitudine, o umblare, o ascultare, o atenţie aşa cum [aveau] altădată mulţimile care veniseră de zile întregi să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi îl ascultau fermecate şi uitau de foame, şi uitau de sete, şi, în mijlocul pustiei, zile-ntregi, erau atente la buzele Domnului şi la cuvintele Lui.

Mântuitorul a spus ucenicilor Săi odată: „Adevărat, adevărat vă spun că mulţi prooroci şi mulţi oameni neprihăniţi au dorit să vadă măcar una din zilele pe care le vedeţi voi şi nu le-au văzut; să audă măcar unul din cuvintele pe care le auziţi voi şi nu l-au auzit”. Şi a mustrat Capernaumul, şi a mustrat Horazinul şi Betsaida, şi i-a mustrat pe locuitorii care auzeau Cuvântul lui Dumnezeu, comparându-i cu Sodoma şi cu Gomora, şi a spus: „Adevărat vă spun că, în Ziua Judecăţii, locuitorii Sodomei se vor ridica alături de voi, de locuitorii Caperna­umului, şi vă vor osândi. Pentru că, dacă s-ar fi făcut acolo minunile care s-au făcut aici, de mult s-ar fi pocăit. Şi locuitorii Ninivei se vor ridica faţă de acest popor în Ziua Judecăţii şi-l vor osândi, pentru că ei s-au întors la cuvintele unui prooroc ca Iona; dar aici – spune Mântuitorul – este Unul mai mare decât Iona”.

Pe zi ce trece, bogăţia cunoştinţelor noastre faţă de Domnul se înmulţeşte tot mai mult, cu numărul tot mai mare al credincioşilor lui Dumnezeu care ne-au mărturisit nouă nu numai cu cuvintele lor, ci şi cu viaţa lor adevărul mântuirii sufletelor noastre. Pe măsură ce pildele acestea sfinte şi cuvintele acestea sfinte sunt tot mai multe în faţa noastră, noi avem datoria să creştem şi mai mult.

Dar acum să ne măsurăm creşterea noastră duhovnicească, felul nostru de ascultare faţă de al înaintaşilor noştri. Abia acum ne vedem cât de slabi suntem noi în credinţă şi cât de mult am rămas chiar şi înapoia lor. În vremile lor de încercare, ei s-au arătat în toate privinţele vrednici de încrederea pe care Domnul a avut-o în ei.

În vremea încercării noastre, am văzut cât de slabi suntem cu toţii şi cât de puţină credinţă adevărată şi dragoste adevărată avem în inimile noastre faţă de Dumnezeu, chiar şi aici, în timpul adunării. În multe locuri s-a observat această stare. Şi am vrea să rugăm din toată inima pe toţi fraţii şi surorile noastre… dacă firea vrea să asculte şi vrea să-nţeleagă. Socotiţi timpul adunării ca un timp închinat total lui Dumnezeu. Şi, dacă vine setea, să rabde trupul. Şi, dacă vine foamea, să rabde trupul. Şi, dacă vine somnul, să rabde trupul şi să lupte, pentru că şi sufletul a răbdat de atâţia ani de când trupul l-a târât prin toate păcatele. Acum, când sufletul are prilejul să se-ntărească, să se curăţească, să se sfinţească prin Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, şi trupul are nevoie ca sufletul lui să fie tare. Că dacă sufletul este slab în trup, trupul îl târăşte în toate păcatele şi-n toate întinăciunile şi-l duce la pierzare. Dar dacă sufletul este tare şi sufletul ţine frâul trupului, atunci trupul trebuie să se supună; trupul trebuie să se sfinţească, trupul trebuie să asculte, pentru că şi el are nevoie de mântuire. Pentru că şi trupul acesta va învia. Când vom învia, materia din care suntem alcătuiţi se va reface. Se va reface în chip spiritual şi vom învia nu numai cu sufletul nostru, ci şi cu trupul nostru, în forma cea veşnică în care vom suporta pe urmă urmările faptelor noastre. Atunci şi trupul nostru, şi sufletul nostru vor purta împreună roadele ascultării sau ale neascultării lor. În Întâia Epistolă a Sfântului Pavel către Corinteni, la capitolul 15, se vorbeşte pe larg despre învierea trupurilor. Mântuitorul Însuşi a spus în Evanghelia Sa de la Sfântul Ioan: „Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului Omului şi cei care vor asculta vor învia: unii pentru viaţă veşnică şi alţii pentru osândă şi ocară veşnică”.

Deci dacă în timpul acesta scurt cât trăim pe pământ Dumnezeu ne-a rânduit şi nouă prilejul să ne mântuim sufletul şi să ne mântuim fiinţa şi viaţa, cât de însemnate sunt pentru noi clipele în care putem auzi viu şi puternic Cuvântul lui Dumnezeu şi cât de însemnate sunt pentru noi toate cuvintele care ne vin de pe buzele Domnului! Pentru că în fiecare dintre ele a pus ceva de care avem fiecare dintre noi, personal, nevoie.

De aceea am ruga să nu mai dăm în faţa Domnului o privelişte aşa de tristă şi dureroasă: atunci când suntem în adunare, tot umblăm dincoace-ncolo şi suntem neatenţi asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Ne lăsăm purtaţi de dorinţele trupului, că, dacă-i este puţin sete… să nu rabde trupul deloc! Îndată el pretinde să fie adăpat. Nu interesează că tulbură Cuvântul lui Dumnezeu, nu interesează că sustrage atenţia sa şi a celorlalţi de la auzirea Cuvântului, nu interesează că Domnul vorbeşte… omul să se ocupe de trebuinţele sale trupeşti. Ce privelişte tristă trebuie să fie pentru ochii Domnului o adunare dezordonată, o adunare în care sufletele venite de departe, să asculte un cuvânt venit de departe, să stea în faţa Domnului venit în mijlocul lor, se ocupă cu totul de altceva şi-n aceste puţine ore, şi-n aceste puţine clipe rânduite pentru mântuire. (…)

va urma

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!