Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( IV )

CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( IV )

CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( IV )

O vorbire a fratelui Traian Dorz

Am spus, ştie Domnul dacă ne vom mai întâlni vreodată. Pe pământ, poate că nu. Noi ne rugăm să rânduiască Dumnezeu încă multe prilejuri să ne vedem unii cu alţii, pentru că ni se bucură inima totdeauna când ne vedem. Că nu este – după bucuria prezenţei lui Dumnezeu – nici o altă bucurie mai mare decât întâlnirea cu fraţii. Şi, după dragostea de Dumnezeu, n-avem o dragoste mai mare, decât când ne vedem unii cu alţii, fraţii, între noi, cei care-L iubim pe Domnul şi care ne cunoaştem de ani de zile – sau… de zile – că-L urmăm şi avem în inimă aceeaşi iubire şi dorinţă spre mântuire. Dar se poate foarte uşor întâmpla să nu ne mai întâlnim. Am fi vrut atunci ca, de la această întâlnire a noastră din seara aceasta, să păstrăm toată seriozitatea cu care am vrea să ascultăm mai departe Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că viaţa noastră este trecătoare, pentru că suntem în mâna lui Dumnezeu, pentru că suntem în timpul luptelor grele cu vrăşmaşul mântuirii noastre, al sufletului nostru: satana, păcatul, lenea şi firea din noi. De aceea, fiecare dintre noi trebuie să luăm o hotărâre mare şi, din seara aceasta, să ducem o mai atentă luptă împotriva păcatului şi împotriva firii noastre.

Dumnezeu ne-a lăsat – aşa cum am mai spus şi altădată (şi nu-i de-ajuns ori de câte ori s-ar spune) – cele trei mari mijloace pentru ajutorarea noastră în lupta împotriva păcatului şi pentru dobândirea mântuirii: Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea şi adunarea frăţească. Cuvântul lui Dumnezeu este puterea cea mai mare, harul cel mai mare şi ajutorul cel mai mare.

Prin Cuvântul lui Dumnezeu avem adevărul şi dragostea. Prin el avem luminarea şi curăţirea minţii noastre şi a inimii noastre, adică naşterea din nou.

Prin rugăciune avem legătura noastră cu Tatăl, părtăşia noastră cu Dumnezeu, prin care putem să aducem la cunoştinţa Lui toate cererile, toate dorinţele, toate trebuinţele noastre.

Şi prin adunarea frăţească avem mijlocul unde putem avea totdeauna prezenţa Domnului, harul bucuriei frăţeşti şi binecuvântările pe care ni le aduc din partea Domnului cei care au şi ne spun un cuvânt de la Domnul. În mijlocul adunării frăţeşti avem mângâierea frăţească, mustrarea frăţească, ajutorarea frăţească, bucuria frăţească, îndemnurile frăţeşti.

Pe aceste trei mijloace trebuie să le folosim totdeauna cu toată scumpătatea şi toată grija:

citirea şi meditarea asupra Cuvântului lui Dumnezeu, că din El primim lumina asupra căilor noastre, asupra faptelor noastre, asupra zilelor noastre;

rugăciunea, pentru că prin ea primim putere de la Dumnezeu, prin ea avem mijlocul să-I deschidem Lui inima noastră şi să-I aducem bucuria mulţumirii şi recunoştinţei noastre pentru darurile pe care le primim;

şi să preţuim adunarea, fraţii noştri, pentru că acolo este totdeauna prezent Domnul şi acolo avem totdeauna părtăşie şi bucurie deplină în Hristos, prin Trupul Său, care sunt fraţii noştri, mădularele Domului.

Dar în mijlocul acestor trei mijloace, noi trebuie să trăim o viaţă de tot mai multă curăţie şi de tot mai multă sfinţenie. Ce ne arată Cuvântul lui Dumnezeu, să punem în viaţa şi în trăirea noastră zilnică. Ce-I spunem Domnului în rugăciune, să punem în trăirea noastră zilnică. Ce auzim din Cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul adunării, să punem în trăirea noastră zilnică. Mâine să fim mai buni decât astăzi. Astăzi să fim mai buni decât ieri. Mai rodnici, mai harnici, mai ascultători. În fiecare zi îmbogăţindu-ne sufleteşte, noi să-I aducem lui Dumnezeu o slujbă tot mai înaltă. Aşa au crescut în Domnul marii noştri înaintaşi, acei oameni care au ajuns apoi plini de toată plinătatea Duhului Sfânt, de toată plinătatea lui Dumnezeu, de toate roadele Duhului Sfânt şi de tot harul de care apoi i-am văzut cât de vrednici s-au făcut înaintea lui Dumnezeu, să fie aleşi împreună cu El şi părtaşi la slujba Lui cea înaltă şi la zidirea Trupului Său, care este Biserica. Noi suntem acum continuarea lor. Dumnezeu a lăsat în toate generaţiile şi în toate neamurile, în toate rândurile de oameni, o sămânţă de urmaşi ai Săi. Solia care a venit de la Tatăl prin Domnul Iisus, El a lăsat-o Sfinţilor Apostoli. Sfinţii Apostoli, la rândul lor, Sfinţilor Părinţi. Şi prin ei, până astăzi şi până la sfârşit, solia lui Dumnezeu, lucrarea Sfintei Scripturi, lucrarea Evangheliei şi a Împărăţiei lui Dumnezeu va merge până când va ajunge iarăşi în Mâna Lui, de la Care a pornit. Dar până atunci, toţi cei cărora Dumnezeu le-a făcut harul să-i cheme la lucrarea Sa mântuitoare trebuie să trăiască cu cutremur şi cu toată puterea conştiinţei lor fiecare clipă rânduită de Dumnezeu.

Ce mare har este adunarea! Dintre cele trei daruri ale lui Dumnezeu: Cuvântul Său, rugăciunea şi adunarea, adunarea este de aşa mare însemnătate! Este de aşa mare binecuvântare! Ne lipseşte atât de mult când nu ne vedem unii cu alţii! Suntem aşa de stingheri… dar Dumnezeu, chiar dacă ochii noştri trupeşti nu se văd, ne-a lăsat la îndemână puterea Duhului Sfânt, puterea rugăciunii şi puterea iubirii, prin care ne putem totdeauna uni, putem să ne-ntâlnim totdeauna şi putem să ne simţim mereu apropiaţi de fraţi. Când, în odăiţa noastră, în fiecare dimineaţă, îngenunchem în singurătate şi spunem: „Tatăl nostru Care eşti în ceruri…”, atunci ne gândim nu numai la noi, ci la toţi fraţii şi surorile noastre pentru care ne rugăm. Atunci suntem împreună. Fiecare fiind cu Domnul este împreună şi cu ceilalţi. Cine face parte sănătoasă din mădularele Trupului lui Hristos, care‑L au toate cap pe Hristos, acela este totdeauna în părtăşie cu toate mădularele Sale şi este totdeauna fericit.

Dar ceea ce am vrut din toată inima să amintim aci fraţilor şi surorilor noastre este îndemnul şi cerinţa Domnului de a trăi într-adevăr o viaţă de deplină ascultare de El; de deplină seriozitate. În adunare trebuie să fim totdeauna ascultători, plini de evlavie, cu mintea permanent atentă la toate cuvintele lui Dumnezeu; să tragem din ele pentru noi învăţăturile pe care Dumnezeu ni le dă. Că nici un cuvânt al lui Dumnezeu nu este zadarnic. El este potrivit pentru o stare pe care o avem fiecare dintre noi şi pentru o trebuinţă pe care o avem fiecare dintre noi. Să tragem pentru trebuinţa aceasta a noastră hrana aceasta din Cuvântul lui Dumnezeu. Şi, dacă-i vorba că avem în cugetul nostru un păcat, să primim din cuvântul care ni se dă mustrare pentru păcatul nostru şi îndemn să ne pocăim de el. Dacă suntem într-o stare grea, într-o suferinţă, într-o purtare a unei cruci grele, să primim din Cuvântul lui Dumnezeu mângâiere şi ajutor să ne ducem cu răbdare crucea. Adeseori zilele noastre se-ncovoaie sub greutatea unei cruci gre­le. Dumnezeu cunoaşte şi starea aceasta. Ştie neputinţa noastră şi ştie câtă nevoie avem de întărire frăţească. Să fim deplin încredinţaţi că orice suferinţă, oricât de grea ar fi, este trecătoare. Nimic nu ţine veşnic. Nici o suferinţă, nici un necaz, nici o cruce, nici o durere nu ţine veşnic. Toate sunt trecătoare. Şi de aceea trebuie să ne mângâiem cu Cuvântul lui Dumnezeu când suntem în încercare şi-n suferinţă, să căpătăm mângâiere, să căpătăm nădejde că Dumnezeu ne va ajuta să trecem prin toate. Şi tot din Cuvântul Domnului să-nvăţăm totdeauna să fim plini de răbdare în toate încercările şi să fim plini de credinţă în toate căile noastre.

va urma

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!