Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( V )

CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( V )

CE ÎNSEAMNĂ AFLAREA ŞI VESTIREA LUI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( V )

O vorbire a fratelui Traian Dorz

Domnul Iisus ne-a învăţat în Sfânta Sa Evanghelie că noi trebuie să ducem o viaţă curată şi sfântă în mijlocul tuturor celorlalţi oameni. Aşa să învăţăm noi. Aşa am învăţat din Sfânta Evanghelie: să trăim frumos în mijlocul tuturor oamenilor. În Biserica noastră şi-n credinţa noastră strămoşească, să fim fii credincioşi şi ascultători, dându-ne în toate ocaziile silinţa să ne-mplinim cu credincioşie toată datoria noastră. În mijlocul societăţii în care Dumnezeu ne-a aşezat, în mijlocul poporului nostru, El ne-a învăţat să ne-mplinim cu scumpătate şi cu grijă, şi cu cinste toată datoria noastră. Aşa am învăţat noi din Evanghelie. Aşa am învăţat să trăim, pentru că mântuirea sufletelor noastre pe care o dorim, pe care-o iubim, pentru care ne ostenim este legată de ascultarea şi de curăţia, şi de cinstea, şi de sfinţenia, şi de evlavia, şi de tot ceea ce ne pretinde Cuvântul lui Dumnezeu în trăirea noastră şi în umblarea noastră zilnică.

De aceea, pentru ca să aibă putere în viaţa noastră şi-n gura noastră Cuvântul lui Dumnezeu, noi trebuie să dovedim cu fapta noastră, în primul rând, că suntem cu adevărat credincioşi. Aşa ne pretindem nouă. Şi, dacă ne pretindem nouă acest lucru, avem dreptul să-l cerem şi altora. Cine trăieşte el însuşi Cuvântul lui Dumnezeu are nu numai dreptul, ci are şi datoria să ceară aceasta şi la alţii. În mijlocul poporului nostru, Dumnezeu ne-a încredinţat nouă marea misiune de a mărturisi Cuvântul lui Dumnezeu şi marea datorie de a trăi noi cu fapta acest cuvânt pe care-l mărturisim altora. Numai aşa va avea putere cuvântul nostru şi numai aşa va avea rod, dacă noi trăim întâi ceea ce spunem altora. Nu va avea nici o putere cuvântul nostru şi nici un rod dacă noi nu vom face şi nu vom trăi în viaţa noastră în fiecare zi ceea ce spunem altora, ceea ce citim, ceea ce ne lăudăm că ştim şi cunoaştem. De aceea, este vinovat de un păcat de moarte înaintea lui Dumnezeu orice credincios care ştie şi nu face; care vorbeşte şi mărturiseşte, şi învaţă pe alţii, şi el însuşi nu-şi dă toate silinţele facă Cuvântul lui Dumnezeu cu fapta; să-l împlinească cu trăirea lui şi cu umblarea sa în fiecare zi.

Dumnezeu ne cere acest lucru în schimbul mântuirii noastre. Lumea, oamenii ne cer acest lucru în schimbul mântuirii lor. Pentru că numai în felul acesta Cuvântul lui Dumnezeu va căpăta preţ şi va căpăta putere, şi va căpăta respect în faţa lumii, dacă noi înşine îl vom trăi cu viaţa noastră şi cu fapta noastră în fiecare zi. Aşa ne-a învăţat şi aşa ne învaţă pe noi Domnul nostru Iisus Hristos. Oriunde am citi: în cuvintele Sfintei Evanghelii, în scrierile Sfinţilor Apostoli, în toate învăţăturile lăsate nouă, aceste cuvinte ne pretind trăirea noastră.

Din Cuvântul Domnului din Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, din capitolul 3, citim câteva îndemnuri: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă. De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Din numărul lor eraţi şi voi când trăiaţi în aceste păcate. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v‑aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul în toţi. Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup să stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. Şi orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta să faceţi totul în Numele Domnului Iisus şi mulţumiţi prin El lui Dumnezeu Tatăl”.

„Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască în voi în toată plinătatea.” Acestea sunt condiţii puse de Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

„Orice faceţi cu cuvântul, cu fapta, să faceţi totul în Numele lui Hristos, ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni.” Iată o trăire, iată o condiţie, iată un nivel de viaţă la care trebuie să ajungem, la care trebuie să ne dăm silinţele să ajungem, fără de care nu putem nădăjdui în mântuirea lui Dumnezeu. Pentru că aceasta este o condiţie pusă de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

S-a vorbit despre Jertfa Domnului Iisus. Despre dragostea lui Dumnezeu, Care „atât de mult a iubit lumea, că Şi-a dat pe Singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Dar credinţa în El, pentru a nu pieri şi a avea viaţa veşnică, este chiar condiţia de a trăi după voia lui Dumnezeu.

Părintele Iosif Trifa a lăsat în cartea sa şi ne-a spus de-atâtea ori cu graiul său: „Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit”. Dar, practic, ce înseamnă asta, aflarea lui Iisus şi vestirea lui Iisus cel răstignit? Înseamnă chiar ceea ce scrie şi Sfântul Apostol Pavel, ceea ce a zis Mântuitorul, ceea ce ne spune Sfânta noastră Evanghelie: trăirea în Hristos, împlinirea cu fapta. Aflarea lui Iisus înseamnă a-L cunoaşte pe El, a-L avea pe El. Şi asta înseamnă a trăi după chipul şi după pilda vieţii Lui de ascultare şi de smerenie: într-o blândeţe ca a Lui, într-o bunătate ca a Lui, într-o iubire ca a Lui, într-o înfrânare ca a Lui, într-o sfinţenie ca a Lui, într-o iertare ca a Lui, o viaţă de rugăciune cum a fost viaţa Lui, o viaţă de facere de bine ca a Lui, o viaţă de ascultare de Tatăl, o viaţă de neieşire din voia Tatălui.

Aceasta este aflarea lui Hristos cel Răstignit.

Şi vestirea Lui este a urca mai departe şi a spune mai departe, acelora care doresc să afle mântuirea, exact aceste condiţii. Că nu se poate mântui nimeni pe altă cale şi în alt fel, decât în felul acesta. Fără această condiţie nu poate să existe mântuire, pentru că este scris: „Nimic întinat nu va intra acolo; nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în întinare, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului”. Deci, pentru a ajunge în starea aceasta, trebuie să ne dăm toate silinţele fiecare dintre noi, în fiecare zi, să ne curăţim de tot ceea ce este spurcăciune şi de tot ceea ce este minciună. Şi să trăim în mijlocul celorlalţi oameni o viaţă vrednică de mântuire.

Suntem aici adunaţi în Numele Domnului şi pentru Numele Domnului. Adunaţi să ne bucurăm de cuvintele Sale, să ne întărim din cuvintele Sale, să ne îmbărbătăm din cuvintele Sale, să ne mustrăm cu cuvintele Sale, pentru că este nevoie şi să ne primim mustrarea, pentru că atât de multe din purtările noastre nu sunt – sau n-au fost – potrivite cu Cuvântul lui Dumnezeu. Din toate avem nevoie să luăm, atât cât avem nevoie, pentru o creştere duhovnicească şi pentru o viaţă dreaptă şi sănătoasă în ascultarea de Dumnezeu.

E fericit acela şi va fi binecuvântat de Dumnezeu acel suflet care, stând în faţa Cuvântului Său Sfânt, se lasă mustrat, se lasă îndemnat, se lasă atras de acest Cuvânt spre mântuire, prin Domnul Iisus, prin Crucea Lui, prin care poate primi putere şi iertare, şi ajutor, şi îmbărbătare mai departe.

Sunt aici suflete cu diferite stări. Fiecare dintre noi ne-am înfăţişat înaintea lui Dumnezeu. El singur ne cunoaşte pe toţi şi numai El ştie de ce avem trebuinţă fiecare dintre noi. Unii suntem de-acum înaintaţi în vârstă şi anii noştri se apropie de sfârşit. Avem şi noi de îndreptat foarte multe lucruri din viaţa şi din trăirea noastră. Sunt aici unii tineri care au viaţa înainte. Ei au nevoie să fie şi mai atenţi la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, pentru că vine vremea când şi pentru ei va sosi încercarea credinţei şi luptele lor trupeşti şi sufleteşti pe pământ. Nu vor putea trece cu biruinţă prin toate aceste încercări, dacă nu vor cunoaşte şi dacă nu vor fi pătrunşi de Cuvântul lui Dumnezeu. Vin încercări în viaţa noastră familială. Nu vom putea trece biruitori, dacă nu suntem pătrunşi deplin de Cuvântul şi de îndrumarea lui Hristos. Vin încercări în viaţa noastră trupească. Pot să vină încercări în viaţa omenirii; pot să vină încercări în viaţa noastră a tuturor. Nu le vom putea trece cu biruinţă, dacă nu vom fi deplin încredinţaţi, deplin ascultători, deplin pătrunşi, deplin orientaţi în cuvintele lui Hristos.

Nimic pe lume şi nimeni nu ne poate da lumina şi ajutorul pe care ni-l dă Cuvântul lui Dumnezeu. Nimeni nu ne poate da ajutorul pe care ni-l dă puterea lui Dumnezeu, ocrotirea lui Dumnezeu, călăuzirea lui Dumnezeu în toate împrejurările vieţii noastre. Cum să avem noi această călăuzire şi cum s-o putem avea la îndemână când avem nevoie de ea, dacă noi nu cunoaştem şi dacă noi nu ne apropiem de ea acum, din timp?

Am trecut prin destule încercări. Dacă n-am fi avut mai din timp grijă să ne însuşim Cuvântul lui Dumnezeu, să ne umplem mintea cu el, când n-am mai avut în mână cartea, când n-am mai avut pe masă Evanghelia, cum ne-am fi putut găsi noi mângâiere şi-mbărbătare, şi-ajutor, şi-ntărire, dacă n-am fi avut Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră şi-n mintea noastră? Să învăţăm, să memorăm Cuvântul lui Dumnezeu. Să învăţăm, citindu-l, să-l reţinem în capul nostru. Nu numai când îl citim să ne aducem aminte de el; ci, citindu-l, să ni-l însuşim. Să învăţăm în fiecare zi, cei care pot, măcar un verset şi să nu-l uităm… dacă nu putem un capitol întreg. Am cunoscut oameni care cunoşteau o Evanghelie întreagă pe de rost, cum ar spune o poezie. L-am rugat: „Spune-mi, te rog, capitolul 17 de la Ioan”. A închis ochii şi a spus de la început până la sfârşit, fără greş, toate versetele capitolului 17. Şi aşa făcea şi cu capitolul 3, şi cu capitolul 7, şi cu oricare. Oameni care au citit şi au reţinut. Aceştia au multă mângâiere şi mult ajutor prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu atunci când nu au la-ndemână şi nu pot avea la-ndemână, poate la un moment dat, cartea. Să învăţăm să reţinem aceste lucruri şi să gândim la ele în inima noastră de fiecare dată. Pentru că acest cuvânt ne însoţeşte, pentru că fiecare dintre noi îl cunoaştem şi odată ne va judeca chiar acest Cuvânt. M-am gândit de multe ori, citind Cuvântul lui Dumnezeu şi vorbind din el altora, cum chiar acest Cuvânt al lui Dumnezeu va fi odată pe masa Domnului în Ziua Judecăţii şi după el mă va judeca: „Ai cunoscut versetele, ai citit capitolele, ţi-ai însemnat versetele acestea de multe ori şi-n multe locuri; cu creionul roşu le-ai subliniat. Dar iată cum le-ai trăit”. Şi chiar Cuvântul acesta, Biblia mea, va mărturisi din faţa Domnului împotriva mea, dacă eu, cunoscând-o, n-am ascultat-o. [Dacă] citind-o altora şi vestind-o altora, eu însumi n-am trăit-o şi n‑am împlinit-o.

Iată răspunderea pe care o avem înaintea Cuvântului lui Dumnezeu pe care îl mărturisim şi înaintea lui Dumnezeu pentru Care vorbim. În ziua Judecăţii, toate verstele acestea şi toate cuvintele pe care le-am auzit se vor preface versete de foc şi cu litere de foc vor fi scrise în faţa ochilor noştri; şi cu strigăte uriaşe vor mărturisi împotriva noastră că le-am ştiut, le-am cunoscut, le-am vestit şi altora şi noi înşine nu le-am trăit. Nu ne-am cutremurat când am spus cuvântul pe care noi înşine îl călcam. Nu ne-am cutremurat când am mărturisit altora Evanghelia pe care noi înşine ştiam că n-am ascultat-o sau că n-o ascultam chiar atunci când o mărturiseam altora. Crezând că, dacă oamenii nu ne cunosc, nu ne cunoaşte nici Dumnezeu; şi că, dacă ochii oamenilor nu ne văd, nu ne-au văzut nici ochii lui Dumnezeu. Crezând că ne putem ascunde de Faţa Sa. Dar nu! De ochiul lui Dumnezeu nu ne putem nicăieri ascunde… şi nici nu trebuie să ne putem ascunde. Fiindcă ochiul lui Dumnezeu e pretutindeni şi El ne cercetează conştiinţa noastră. Şi de aceea trebuie să ne purtăm în chip vrednic în faţa oricui. Şi chiar în singurătatea cea mai adâncă, noi trebuie să ne purtăm ca nişte oameni cu adevărat credincioşi, ca în faţa lui Dumnezeu.

Aşa am învăţat din Cuvântul lui Dumnezeu şi aşa simţim că trebuie să ne purtăm şi noi şi să-i îndrumăm şi pe alţii să se poarte. Pentru că odată va veni ziua în care vom fi cercetaţi fiecare după faptele noastre şi ne vom primi răsplata fiecare: şi cei care au vorbit Cuvântul, cum l-au vorbit, şi cei care l-au ascultat. Şi cu toţii, cum l-am împlinit.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!