Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ce înseamnă şi cum trebuie să umbli cuviincios, ca ziua, pe calea Domnului.

Ce înseamnă şi cum trebuie să umbli cuviincios, ca ziua, pe calea Domnului.

Ce înseamnă şi cum trebuie să umbli cuviincios, ca ziua, pe calea Domnului.

Erau senini fratele Moise şi sora Eliţa şi plini de bucurie, măcar că numai ei ştiau cât de încercaţi erau, chiar periclitaţi. Era foarte urmărit fratele Moise. A fost o perioadă când din casa de peste drum de ei au fost urmăriţi permanent, cu aparatul de fotografiat: cine intră, cine iese… Asta, săptămâni de-a rândul. Intrau şi ieşeau tot timpul oameni. La un moment dat, vecinul care era silit să facă asta a căutat să-l întâlnească; trecând pe trotuar, el într-o direcţie, fratele în alta, i-a şoptit: Atenţie mărită! Erau în foarte mare pericol tot timpul! Fratele Moise n-a fost închis pe termen lung, dar aşa a voit Dumnezeu să păstreze locul acesta ca o oază pentru Lucrarea Oastei Domnului.

Fratele avea o linişte, o bucurie, un calm, pe care întâmplări ca acestea nu le schimbau. Niciodată nu l-am întâlnit să fie stresat, tulburat sau să i se pară că vizita fraţilor e un rău, de care să se ferească, să se lepede, ca să-şi asigure libertatea. Întotdeauna, intrând în casa lor, erai cuprins de bucurie; tot ce era acoloera prilej de bucurie.

Aş evoca un moment din anii ’80.
Fratele Moise era respectat de Biserică, de oamenii Bisericii. Am fost invitat să ţin un curs cu preoţii, câţiva zeci de preoţi, la Episcopie. Eu eram în situaţia de a vorbi preoţilor mai multe ore, în fiecare zi. La un moment dat, fiind vorba de probleme misionare şi făcându-se referire la Oastea Domnului, la situaţia cu care se confrunta Biserica, atâtea ispite şi duhuri, sectarisme etc., Preasfinţitul Episcop Visarion a spus că Oastea Domnului trebuie să aibă un rol în Biserică. Preasfinţitul a şi propus să-l chemăm pe fratele Moise. S-a şi trimis după Dânsul, fratele Moise a venit şi a fost rugat de Preasfinţitul să vorbească preoţilor. Fratele Moise a vorbit aşa cum vorbea el, foarte calm – ce înseamnă Oastea Domnului în Biserică şi ce ar trebui să se întâmple ca Oastea Domnului să-şi găsească loc în Biserică pe linia pe care conlucrase cu fratele Traian; că ar trebui reabilitarea memoriei Părintelui Iosif etc.

Preasfinţitul a fost foarte deschis. Cunoscând atmosfera, mă întrebam ce urmează. Şi a urmat: în aceeaşi noapte, până dimineaţa, a sosit de la Bucureşti unul dintre directori – cred că Munteanu – şi ce i-a spus Preasfinţitului nu ştiu, dar se vede că i-a vorbit foarte aspru, căci a doua zi n-a mai ieşit Preasfinţitul din cameră. Preasfinţitul îşi asumase dânsul situaţia asta. Deci, în ziua aceea în care a vorbit fratele Moise, până seara au şi fost informaţi şi securitatea şi Departamentul Cultelor. N-am ajuns bine acasă, că mi-a dat telefon la Facultate un director din Departament, Sorin, cu batjocuri şi cu ameninţări foarte dure.

În aceste condiţii lucra fratele Moise. Cu toate acestea, nu au reuşit să-l scoată din pacea lui, din bucurie, din ospitalitatea fără margini a casei lor. Toţi cei care au trecut – şi au trecut mulţi pe la casa lui – s-au împărtăşit de bucuria acestei case binecuvântate. Istoria Oastei Domnului, din anii de după eliberarea fratelui Traian, anii ’64, vorbeşte de conlucrarea lui cu fratele Moise, cum i-a dat un semnal, cum au venit împreună, cum au mers împreună. Am în memoria mea venirea lor împreună la Sibiu, amândoi străbătând pe uliţele Sibiului; mă căutau la Facultate, iar când se auzea de numele lor se răscolea toată securitatea. Odată, m-au căutat la Facultate şi nu m-au găsit şi au fost legitimaţi. Când au auzit cei în drept, au trimis să-i caute şi i-au găsit jos, în oraşul de jos, spre piaţă, nedespărţiţi: fratele Traian, fratele Moise.

Fratele Traian avea, desigur, fraţi cu care conlucra, dar cred că nu a găsit pe nimeni ca fratele Moise pe care să se bazeze desăvârşit şi cu care să fie împreună în momente deosebite. De aceea, continuitatea în ’89 între fratele Traian şi fratele Moise a fost una dumnezeiască. Dumnezeu aşa a orânduit: fratele Moise având tot trecutul său de luptă, toată experienţa sa şi, ştiind toate, a putut să facă faţă în împrejurările foarte grele de după moartea fratelui Traian.

Eu mereu sunt uimit de modul în care fratele Moise cu Sfatul Frăţesc, la începutul anilor ’90, au putut, în ciuda unor încercări de o putere lumească extraordinară, să dea Oastei drumul ei curat şi drept. Să nu uităm că fratele Moise, cu cei din jurul lui: fratele Iacobuţă, fratele Ghiţă Precupescu etc., au scos în evidenţă momentele cheie ale Oastei Domnului, au pus în lumină ce s-a întâmplat înainte de moartea Părintelui Iosif, documente de netrecut; apoi întâlnirea din 12 septembrie 1937, apoi întâlnirea de la Braşov etc. Au pus în evidenţă documente care au arătat în timpul de cumpănă care este drumul ortodox al Oastei, drumul Oastei care aprofundează trăirea ortodoxă, nu ispite sectare, nu jumătăţi de măsură, nu câte ceva din Biserică şi câte ceva de la secte. Pentru că sunt, din păcate, şi astăzi oameni care cred că ăsta este drumul Oastei: iei ceva de la Biserică, ce-ţi place, şi mult nu-ţi prea place, şi iei de oriunde altceva şi-ţi fabrici un conglomerat de credinţe care nu mai este adevărata credinţă.

Cred că toţi fraţii, mai ales fraţii în vârstă, pot să confirme ceea ce spun eu acum, asupra rolului esenţial pe care l-a avut fratele Moise în poziţia lui de conducător al Sfatului Frăţesc al Oastei Domnului, cum a pus în lumină documentele pe care le avea de la Părintele Iosif şi cum le explora. Prin explorarea aceasta au apărut câteva cărţi fundamentale, care au arătat că Oastea Domnului este cu adevărat de inspiraţie dumnezeiască şi că Părintele Iosif a transmis-o cu o curăţie a gândirii şi a simţirii pe care noi cu greu o putem înţelege astăzi.

Citesc mereu şi eu documentele care există şi rămân uimit de fiecare dată cât de extraordinar este cuvântul Părintelui Iosif. Ce claritate a viziunii sale duhovniceşti, ce curăţie, prin cele mai grele împrejurări, când erau cele mai grele perioade şi ameninţări, când era mult mai bolnav trupeşte şi chinuit în toate felurile! Armata duşmană părea de neînfrânt, când cei ce-l auzeau şi-l torturau păreau că sunt cei mai puternici. Puşi faţă-n în faţă, vezi cât de slabi sunt toţi aceştia, cât de falsă e poziţia lor, ce interese meschine şi ticăloase îi animă, dar şi cât de clară şi cât de curată duhovniceşte este poziţia Părintelui Iosif.

Numai cel ce-L are pe Hristos în viaţa lui poate gândi şi scrie aşa. E moştenirea pe care am primit-o. Fratele Moise, valorificând tot tezaurul acesta al Oastei Domnului şi tot ce a însemnat parcursul ei prin fratele Traian, a putut spune fără ezitare: aceasta este calea! Îmi pare rău de fraţii care nu pot să intre pe această cale. Nimeni nu ştie cât a suferit el pentru fraţii din zona Simeria – Arad. Foarte mult a suferit! Îi erau aproape, au fost ca şi copiii lui, dar spunea că nu poate altfel.

Oastea asta este, nu altceva. Or, aceasta este Oastea pe care o întrupa duhul, cuvântul fratelui Moise, pe linia fratelui Traian, într-o continuitate extraordinară, linie care este o frumuseţe desăvârşită.

Fără această înţelegere nu poţi fi ortodox; poţi fi un om superficial, că mergi la biserică, că faci ceva, dar dai înapoi la păcat. Fratele Moise întrupa această linie ortodoxă în care Hristos nu este o vorbă goală, căci Hristos este Viaţa Însăşi şi viaţa noastră a celor care căutăm să-L slujim cu adevărat.

Apostolul de astăzi, de la Romani 13, se încheie aşa: Să umblăm cuviincios, ca ziua, nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să
nu o faceţi spre pofte (v. 13-14). Îmbrăcaţi-vă în Iisus Hristos! Puteţi spune: M-am îmbrăcat la Botez… Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat (Gal 3,27). Dar această îmbrăcare în Hristos la Botez, trăită în viaţa ta, înseamnă o identificare cu Hristos, mereu şi mereu, să primeşti, adică, viaţa Lui în fiinţa ta.

Hristos ia chip în persoana ta, în lucrarea ta… tot mai mult. Aceasta este Ortodoxia. Dacă nu eşti pe această Cale, nu ai înţeles ce este Ortodoxia. Aceasta este Oastea Domnului. Fratele Moise a putut fi înţeles ca atare şi Oastea l-a înţeles aşa. Când spunem că suntem în Oastea Domnului, avem datoria unei fidelităţi faţă de aceşti oameni şi faţă de tot ce au reprezentat ei. O fidelitate, o credincioşie cum spune Apostolul Pavel: ceea ce ai învăţat de la mine, aceasta să încredinţezi oamenilor credincioşi (cf. II Tim 2,2). Oameni care au fidelitate, care nu se joacă cu Adevărul, care merg mai departe, ducând şi transmiţând, la rândul lor, tezaurul primit, în deplină curăţie.

Am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe fratele Moise de multă vreme, de a-i cunoaşte şi exprimările şi tăcerile. Fratele Moise nu vorbea uşuratic, de multe ori tăcea, cumpănea totul în mintea lui, iar când vorbea, nu spunea cuvinte goale, ci vorbe cu greutate de adevăr, de foarte mare importanţă. De aceea nici nu am putea număra pe cei care au fost într-un fel sau altul ucenicii lui. (…)

Am înţeles de la el ce înseamnă şi cum trebuie să umbli cuviincios, ca ziua, pe calea Domnului, hotărât, înfruntând orice riscuri, senin, credincios deplin, încrezător în Dumnezeu, nu în fapte ale trupului, nu în fapte de ruşine, nu în ceartă, nu în pizmă. Nu ştiu dacă fratele Moise a ştiut să se certe, eu nu mi-am imaginat niciodată că fratele Moise a ştiut să se certe. Nu numai că nu l-am văzut niciodată certându-se, dar nici nu-mi puteam imagina că ar putea face acest lucru. Aceasta era pentru el, ca şi pentru sora Eliţa, ceva care ţinea parcă de însăşi firea lor. Pentru mânie şi ceartă nu era loc în însăşi structura lor sufletească.

Nu mă lăsa niciodată să nu mă conducă la gară. Mergeam cu dânsul până la gară şi vorbeam. Şi câte lucruri aşa minunate am învăţat de la dânsul! Şi astăzi îmi aduc aminte cu drag de modul în care Preasfinţitul Visarion a socotit că fratele Moise trebuie să-i înveţe şi pe preoţi, şi că în situaţia în care Biserica se zbătea şi se zbate şi acum cu atâtea răutăţi, cu atâtea duhuri, care o lovesc din toate părţile, fratele Moise avea să le spună lucruri importante, cum are şi astăzi să le spună lucruri importante pentru misiunea lor.

Când era fratele Moise în fruntea Oastei, cu ajutorul Domnului s-au organizat la Sibiu câteva întâlniri cu preoţii din Oaste sau cu simpatizanţi ai Oastei, foarte reuşite. Preoţii le-au primit cu drag şi spuneau: Când mai facem aşa ceva? Acum oamenii sunt mai în viteză, mai ocupaţi, mai greu se adună, dar ar trebui iarăşi să reluăm aceste întâlniri şi să-i lăsăm pe fratele Moise, pe fratele Traian şi duhul Oastei să le vorbească preoţilor în viaţa de acum a Bisericii, confruntată, iată, cu atâtea încercări; pentru că aceasta a fost şi este lupta şi chemarea Bisericii.

Fratele Traian, în Istoria unei jertfe, vol. 3, are câteva pagini despre semnul Oastei. Oastea are un semn. Hristos are semnul Lui. Sfinţii au semnul lor şi Oastea Domnului are ca semn Crucea, semnul văzut al Crucii, semnul suferinţei, al asumării suferinţei pentru Hristos, al jertfei, al pătimirii cu desăvârşită ascultare şi dragoste de Hristos şi de semeni, spre a-i ajuta să se mântuiască.

Sunt acolo pagini minunate despre semnul Oastei lui Hristos, pe care fratele Traian îl identifica şi în cele mai grele încercări. Căuta semnul şi semnul se arăta la un moment dat şi era atunci convins că Domnul este acolo. Şi semnul Oastei Domnului este jertfa, Crucea.

Fratele Moise el însuşi a fost purtător al acestui semn”.

 Pr. Prof. Vasile Mihoc (Sibiu), din cuvântul rostit la comemorarea a 12 ani de la trecerea la Domnul a fratelui Moise Velescu, Arad – 1 martie 2020

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!