Bătrânii au nevoie de un apel telefonic de la noi cu mesajul că suntem bine şi mai au nevoie de nişte cuvinte calde. Ei înțeleg foarte bine că avem o mulțime de lucruri de făcut, că avem propria noastră viață, ba mai mult, una pe care ei nu o înțeleg. Având în vedere ritmul nostru de viață, este imposibil să menținem o comunicare deplină cu ei, aşa cum o facem cu un coleg de lucru sau cu un coleg de clasă sau cu persoana iubită.
Bătrânii sunt altfel. Ei au rămas blocați în epoca lor. Pur şi simplu dați-le căldură, ca să ştie că au un fiu sau o fiică, care se gândește la ei și care poate să-i îmbrățișeze… și să-i îngroape, de asemenea. La urma urmei, părinților le este frică să ne deranjeze sau să ne distragă cumva de la activitățile noastre.
E un lucru atât de urât când vreo bătrânică sau vreun bătrânel ne scriu, cerându-ne ajutorul. Nu refuzăm să-i ajutăm, dar apare întrebarea:,,Copii aveți?”. „Da, dar sunt ocupați.” Nu se poate să-i încărcați pe copiii altora cu problemele voastre, iar pe ai voştri să-i „protejați” de ele.
Părintele Andrei Tkacev / Bătrânețea – vârsta luminării / traducere din limba rusă Doina Scrinciuc
