Poezie Traian Dorz

CE NALT E, DOAMNE

Ce nalt e, Doamne, necuprinsul
nemărginirilor cereşti,
ce darnic ni-l dezvălui noaptea,
iar ziua cum ni-l tăinuieşti!

Ce limpede ne-arăţi Tu, Noaptea,
frumseţi şi depărtări, şi căi
nestrăbătute şi-nţelese
decât prin Duh de paşii Tăi.

Privesc – şi ochiu-mi oboseşte
de-ntinsul lor nestrăbătut,
căutarea drumul şi-l tot creşte,
dar duhu-mi zace prosternut.

Mii de-ntrebări s-ar vrea ştiute,
dar cad neputincioase-n gol,
– din câte zări nestrăbătute
mă-nchide-al trupului ocol!

– Dar cât de fericit mi-e gândul
că mâine voi ţâşni slăvit
din coaja mea de trup vremelnic
spre-acel Etern nemărginit,

Că duhul meu, trecând prin larguri,
va fi un imn tot mai frumos,
purtând pe-ntinderi şi pe veacuri
ecoul slavei lui Hristos!

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns