Ca un răspuns tuturor criticanţilor şi nedumeriţilor cu Oastea Domnului, dăm raportul de mai jos, aşa cum ni s-a trimis:
«Iubite Părinte Trifa, pe Valea Cernei începuse, în ciuda noastră, a preoţilor şi a învăţătorilor, o puternică propagandă sectară care ne răpea ici-colo câte o victimă. Contra-propaganda noastră era asiduă, dar totuşi nu stăvilea pe deplin răul, căci exemplele vii ale faptelor, numai cu numele creştineşti ale multora, dintre drept-credincioşii noştri, săreau în sprijinul sectarilor. Simţeam că ne lipseşte ceva fără de care nu puteam învinge. Dumnezeu, Care în clipele grele ne-a trimis totdeauna scăpare, ne-a dăruit ideea încălzitoare şi salvatoare a Oastei Domnului.
Şi, ca din pământ, au răsărit vitejii lui Iisus, iar faima sectarilor s-a topit ca întunericul la razele cele dintâi ale soarelui. În puterea Sfântului Duh credeam şi eu, ca orice bun creştin, dar niciodată nu-I văzusem puterea şi strălucirea. A trebuit să vină ziua de 19 ianuarie 1930 ca să văd şi această minune, când o companie de stegari ai Domnului a venit cântând în satul meu unde îi aşteptau la şcoală câteva sute de oameni din 5-6 sate. Aici, a avut loc manifestarea, în toată măreţia ei, a ideii sf. tale. Am văzut aici oameni simpli, fără şcoli înalte, predicând minunat Cuvântul plin de adevăr al Sf. Evanghelii. Mi se părea că văd în ei pe pescarii aleşi de Domnul acum vreo 19 secole. Eu cred că numai Duhul Sfânt grăia prin gura lor înţelepciunile care le-am auzit. Au cuvântat îndemnuri creştineşti, pe rând, ostaşii: Ţirlea Nicolae – Ciuciş, Gorghiţă Ioachim – Cerna, Zlătior Antim – Cerna şi un nou şi aprig luptător în Domnul, Ene Ioan-Bughea. Femeile ostaşe, cu crucile pe piepturi, au cântat în coruri religioase împreună cu doamna învăţătoare Eliza Enescu. A încheiat vrednicul preot Adrian Botiş în cuvinte înălţătoare, arătând însemnătatea Oastei Domnului. Datorită sf. tale am trăit astăzi clipe mari.
Să trăieşti, alesul Domnului, părinte Trifa!
Gh. Enescu-Bughea, învăţător, com. Baia lui Crai, Topliţa, jud. Hunedoara»“ «Lumina Satelor» nr. 6, din 9 febr. 1930
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I, pag. 122-123