Un neobosit luptător în Oastea Domnului este și fratele Anton Lipan. Nu pot să-i spun locuința pentru că n’are niciuna. Trăiește cu totul pentru lucrul Domnului, cutreierând țara cu cărți religioase. S-a devotat unei grele dar frumoase lucrării ce se cheamă colportaj,desfacerea de cărți religioase. A desfăcut mii și mii de cărți, prin care s-au trezit mii și mii de suflete. În județul Ialomița, a răscolit un ținut întreg pentru Oastea Domnului. Pe oriunde a umblat, a lăsat urme sufletești și trezire sufleteasca. L-am întâlnit astă vară la Tekirghiol.Pe căldură înăbușitoare, venea din depărtările Moldovei pe o bicicletă slabă și gârbovita sub greutatea cărților legate de ea. Văzându-l, mi-am zis, iată ce poate face un ostaș al Domnului. Iată ce poate face credința și jertfa. Cine a zis că „vremea nu-I potrivită pentru vestirea evangheliei?” Credința și jertfa fac și azi lucruri mari.