Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ce poate face un preot cu Oastea Domnului

Ce poate face un preot cu Oastea Domnului

Ce poate face un preot cu Oastea Domnului

Despre ce lucruri mari poate face un preot cu O. D. dăm în continuare mult-grăitoarele înştiinţări ce ni le trimite părintele N. Rădulescu din comuna Oporelul, jud. Olt:

«Iubite frate părinte! Slăvit să fie Domnul! Trăiesc acum parcă în altă parte a pământului, iar nu tot în satul unde mă aflu acum de atâţia ani ca preot. Viaţa păstoriţilor mei şi a celor ce au ascultat chemarea Domnului este o inimă şi un suflet, ca în F. Ap. 4, 32. Parcă văd cu ochii mei vremile primare ale creştinismului reînviate după atâta amar de vreme. Făceam şcoală duminicală (cu ostaşii) într-o casă particulară din sat unde era foarte puţin loc; acum însă, văzând înflăcărarea cu care poporul asaltează adunările noastre, ne-am mutat în Casa Domnului unde şi dorim a rămâne întru îndelungare de zile… În seara duminicii trecute, 31 de suflete au cerut din nou înscrierea în Oastea din care au dezertat la alte confesiuni – nu atât din vina lor cât din neştiinţa mea, a celui pus aici să suflu din trâmbiţă (Ezechil 33, 4), atunci când slujeam Stăpânului meu fără a-I face voia – căci nu le arătasem pe Tatăl (Ioan 14, 8). Acum, Oastea Domnului numără aici 88 de ostaşi deplin hotărâţi să lupte pentru biruinţa Evangheliei. De când a venit aici O. D., biruinţele se ţin lanţ. Alcoolul a început să dispară, întrucât eu, preotul, deşi până la 17 dec. 1929, nu beam rachiu, totuşi gustam câte puţin la mesele ce enoriaşii mei le făceau pentru praznice, la hramurile bisericilor, sau pentru răposaţi în casele lor, pentru a le fi pe voie, dar călcam Voia Stăpânului meu. Acum, mulţumiri fie aduse Domnului nostru Iisus Hristos (Rom. 7, 25), de când am zis că nu-mi mai trebuie alcool, a încetat de a mai fi pus pe mese spre a fi binecuvântat. Şi câtă fericire este fără el!

O altă biruinţă: copii şi tineri, învăţând cântările Oastei, au dorit să înveţe şi răspunsurile la Sf. Liturghie… Am făcut începutul cântând la biserică, pe două voci, atât de frumos, că poporul a început să vină la biserică în număr neobişnuit de mare…

După Sfânta Liturghie, am repetat multe cântări ostăşeşti, crescând entuziasmul şi dorinţa fiecăruia de a face parte din tovărăşia întru Domnul.

Trăim exact timpul primar al creştinismului, aşa cum ni-l descrie Sf. Scriptură (F. Ap. 2, 37-47), prin înrolarea noastră în această binecuvântată mişcare. De încheiere, mă plec în faţa Scumpului nostru Mântuitor, transmiţând tuturor fraţilor ostaşi urări de sănătate şi să ne rugăm cu toţii pentru a fi cunoscută tuturor Evanghelia Domnului.

Preot N. Rădulescu – Oporelul, Olt –

«Lumina Satelor» nr. 10, din 9 febr. 1930

După acestea şi după multe altele de felul acestora, au venit apoi, la câţiva ani, şi precizările mitropolitului Bălan care, cerându-i-se în public să răspundă la nedumeririle exprimate cu privire la Oastea Domnului, a afirmat într-o discuţie a Sinodului Eparhial, ţinută la Sibiu, următoarele:

„…La congres şi întruniri, am atras mereu atenţia preoţilor mei că poporul nostru nu mai e acela de acum 40 sau 50 de ani. Mai ales acum, după război, s-a trezit o mare sete şi însetoşare religioasă care nu mai poate fi îndestulată cu metodele pastorale de până acum, cu serviciile rituale şi cu Molitvelnicul. Sectarismul este el însuşi o mărturie despre această sete religioasă. În mrejele sectarismului au fost prinşi tocmai cei mai buni credincioşi care însetau mai mult după Sfânta Scriptură şi n-aveau unde să-şi potolească setea lor cea sufletească. În faţa vremurilor schimbate ne trebuie o preoţime mai activă, ne trebuie un curent de regenerare religioasă sufletească. De aceea am purces la trezirea acestui curent religios. De la mine s-a pornit acest curent. Îmi trebuia un organ de publicitate şi un om. Cine era omul care să mă înţeleagă? Dumnezeu m-a oprit cu gândul asupra lui Iosif Trifa, modestul preot din Munţii Apuseni. L-am chemat. A venit. Dumnezeu l-a ajutat în munca sa cea rodnică. Mulţumesc lui Dumnezeu că am găsit în părintele Trifa omul de nădejde care mi-a înţeles intenţiile şi pe care îl socotesc ca pe cel mai vajnic colaborator al meu şi cel mai aproape de sufletul meu. Şi mulţumesc, din acest loc, pentru activitatea lui misionară pe care o dezvoltă la «Lumina Satelor» şi în «Oastea Domnului» cu toată priceperea şi cu toată hărnicia. Mişcarea este bine iniţiată şi bine condusă. Mişcarea aceasta a fost anume înfiinţată pentru preîntâmpinarea sectelor. Oastea Domnului nu este puntea de trecere de la ortodocşi la sectari, ci este puntea de trecere şi de întoarcere de la sectari la ortodoxie.

Trăim vremuri schimbate, care cer înnoirea metodelor de pastoraţie. Metodele de păstorire trebuiesc şi ele perfecţionate. Astăzi nu se mai ară pământul cu plugul de lemn al ţăranului de acum câţiva zeci de ani, ci cu plugul de fier perfecţionat. Tot aşa şi metodele noastre de păstorire trebuiesc perfecţionate.

Precum agricultorul, care ar întrebuinţa şi acum plugul de lemn, ar fi slab agricultor şi ar avea o şi mai slabă recoltă, tot asemenea succes va avea şi preotul cel ce-şi reduce activitatea la metodele vechi.

Preotul cel ce predică teoretic şi-şi mărgineşte activitatea de predicator la mustrări moralizatoare ca: să nu sudui, să nu furi, să faci ceea şi ceea şi să nu faci ceea şi ceea, se află încă la plugul de lemn.

Aceasta nu mai ajunge! Metodele de dinaintea mişcării sectare nu mai ajung! Trebuie să împărtăşeşti poporul cu realităţile superioare ale vieţii spirituale, să-l aduci în legătură cu Hristos. Cei cu vechea metodă care propovăduiesc: să nu furi, să nu juri, să nu… se mărginesc la morala lui „nu“, la morala Codului penal, în loc de a pătrunde în adâncimea moralei creştine.

Mijlocul de îndreptare este această adâncime. Cerând oamenilor întruna ca: cutare lucru să-l facă, cutare să nu-l facă, de la o vreme toată vestirea aceasta de reguli morale li se va părea deplasată şi, lucru firesc, nu le va sătura setea religioasă. E ca şi când ai sta în mijlocul unei grădini cu pomi sălbatici şi i-ai îndemna în continuu să producă poame bune, nobile, în loc să-i altoieşti mai întâi aceşti pomi şi apoi ei, de la sine, vor face roade bune. Întocmai aşa trebuie să-l altoieşti şi pe omul cel vechi cu păcatele lui şi să-l faci o mlădiţă a lui Hristos, apoi, de la sine, va produce roadele vieţii celei după Hristos.

Aceasta este metoda pe care o cere Evanghelia şi vremurile schimbate.

Azi poporul citeşte ziare, broşuri, cărţi, el vrea să se adape la izvorul învăţăturii creştine, să citească Biblia pe care nu i-o putem refuza. Daţi poporului Sfânta Scriptură! Daţi-i apa cea vie! Azi ne trebuiesc propagatori ai tiparului cu cărţi. Numai cu Molitvelnicul la subsuoară nu mai merge.

Preoţimea nu înţelege Oastea Domnului. Se ţine departe de mişcarea aceasta. Oastea Domnului trebuie să intre în conştiinţa preoţimii. Atitudinea preotului e una: să fie în fruntea Oastei Domnului în parohia sa. Mişcarea aceasta nu este ceva de prisos preotului. Mişcarea sectară trebuie adusă în albia Bisericii tot printr-o mişcare religioasă, printr-un curent de regenerare sufletească.

Şi dacă în acest curent şi mişcare religioasă vor intra şi intelectualii, va fi pentru ei un titlu de onoare. Deci dacă părintele Trifa a dat lozinca, zic şi eu: captaţi mişcarea pornită, tocmai pentru a preîntâmpina trecerea la sectari. Treziţi-vă şi înţelegeţi-o! Ea este o sfântă misiune; captaţi-o în fiecare loc, căci numai aşa se poate asigura viitorul Bisericii…“

Ce cuvinte inspirate! Cu adevărat trimise de Duhul lui Dumnezeu.

La acestea, redacţia adaugă următoarele: „…Acestea sunt declaraţiile Î. P. S. Sale pe care le trimitem iubiţilor noştri fraţi ostaşi ca pe o mare bucurie de sărbători.

Strălucita apărare şi precizare ce ni s-a făcut ne va servi ca un îndemn să sporim şi mai mult în râvna noastră pentru întărirea Bisericii şi neamului nostru. Vestind această bucurie, ne prezentăm sufleteşte în faţa preabunului nostru Ierarh şi Păstor, mulţumindu-i din tot sufletul nostru pentru înalta dragoste şi purtare de grijă pe care ne-a arătat-o…“

«Lumina Satelor» nr. 23, din 8 iunie 1930

Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I, pag. 123-126

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *