„Iubite frate părinte! Slăvit să fie Domnul! Trăiesc acum parcă în altă parte a pământului, iar nu tot în satul unde mă aflu acum de atâţia ani ca preot. Viaţa păstoriţilor mei şi a celor ce au ascultat chemarea Domnului este o inimă şi un suflet, ca în F. Ap. 4, 32.
Parcă văd cu ochii mei vremile primare ale creştinismului reînviate după atâta amar de vreme. Făceam şcoală duminicală (cu ostaşii) într-o casă particulară din sat unde era foarte puţin loc; acum însă, văzând înflăcărarea cu care poporul asaltează adunările noastre, ne-am mutat în Casa Domnului unde şi dorim a rămâne întru îndelungare de zile… În seara duminicii trecute, 31 de suflete au cerut din nou înscrierea în Oastea din care au dezertat la alte confesiuni – nu atât din vina lor cât din neştiinţa mea, a celui pus aici să suflu din trâmbiţă (Ezechil 33, 4), atunci când slujeam Stăpânului meu fără a-I face voia – căci nu le arătasem pe Tatăl (Ioan 14, 8).
Acum, Oastea Domnului numără aici 88 de ostaşi deplin hotărâţi să lupte pentru biruinţa Evangheliei. De când a venit aici O. D., biruinţele se ţin lanţ. Alcoolul a început să dispară, întrucât eu, preotul, deşi până la 17 dec. 1929, nu beam rachiu, totuşi gustam câte puţin la mesele ce enoriaşii mei le făceau pentru praznice, la hramurile bisericilor, sau pentru răposaţi în casele lor, pentru a le fi pe voie, dar călcam Voia Stăpânului meu.
Acum, mulţumiri fie aduse Domnului nostru Iisus Hristos (Rom. 7, 25), de când am zis că nu-mi mai trebuie alcool, a încetat de a mai fi pus pe mese spre a fi binecuvântat. Şi câtă fericire este fără el!
O altă biruinţă: copii şi tineri, învăţând cântările Oastei, au dorit să înveţe şi răspunsurile la Sf. Liturghie… Am făcut începutul cântând la biserică, pe două voci, atât de frumos, că poporul a început să vină la biserică în număr neobişnuit de mare…
După Sfânta Liturghie, am repetat multe cântări ostăşeşti, crescând entuziasmul şi dorinţa fiecăruia de a face parte din tovărăşia întru Domnul.
Trăim exact timpul primar al creştinismului, aşa cum ni-l descrie Sf. Scriptură (F. Ap. 2, 37-47), prin înrolarea noastră în această binecuvântată mişcare. De încheiere, mă plec în faţa Scumpului nostru Mântuitor, transmiţând tuturor fraţilor ostaşi urări de sănătate şi să ne rugăm cu toţii pentru a fi cunoscută tuturor Evanghelia Domnului.”
Preot N. Rădulescu – Oporelul, Olt
«Lumina Satelor» nr. 10, din 9 martie 1930
Traian Dorz, din ”Istoria unei Jertfe”, vol I
3 Comments