1. Dacă pe Tine Te-au numit nebun, ce este oare de mirare că este numit aşa şi acela care umblă cu Tine?
2. Singurul lucru de pe lume care îmi mai aduce şi îmi mai lasă şi mie o bucurie adevărată este împărtăşirea ocării Tale.
3. Nimic nu doresc mai mult decât a fi vrednic de ocara Ta şi nimic nu-mi fericeşte mai mult inima decât încredinţarea că sunt ocărât numai din pricina numelui Tău.
4. Celor care m-au ocărât pentru Tine le datorez cele mai fericite lacrimi cu care Ţi-am putut mulţumi vreodată.
5. Acelora care m-au lovit pentru că Te-am iubit pe Tine le datorez cele mai fierbinţi rugăciuni pe care le-am înălţat de pe acest pământ, unde n-am avut nimic numai al meu decât durerile pentru dragostea Ta.
6. Prin nimic n-am văzut atât de strălucit stropul de cer care era numai al meu, ca prin stropul de geam sub care zăceam numai pentru Tine.
7. Şi nimic nu am mai al meu, pe totdeauna, ca aceea ce am pierdut sau mi s-a răpit pentru că Ţi-am fost credincios Ţie.
8. Când batjocoritorul Tău mi-a spus mie: „Unde apare numele tău se ştie că undeva, pe acolo, este neapărat şi numele Lui“, atunci mi s-a făcut cea mai mare, cea mai nemărginit de mare cinste.
9. O, dacă ar fi cu adevărat aşa! O, dacă împreunarea cu numele meu ar da numelui Tău adorat, măcar în a mia parte, frumuseţea şi cinstea pe care mi-o dă mie împreunarea aceasta!
10. Atunci, de sărutarea lui divină ar străluci veşnic şi faţa numelui meu, căci numai Tu eşti înălţarea lui.
11. Pe cât de ascunse sunt judecăţile Tale, pe atât sunt de ascunse şi căile prin care Îţi aduci Tu la împlinire aceste judecăţi,
12. şi timpul neştiut pe care Tu l-ai rânduit pentru îndeplinirea acestora,
13. şi împrejurările sau făpturile necunoscute pe care Tu le alegi în acest scop.
14. Când Tu lucrezi în chip înfricoşător, omul trebuie să se teamă şi să se ferească, umblând în curăţie.
15. Când Tu lucrezi binevoitor, omul trebuie să Te laude şi să-Ţi mulţumească împăcat şi recunoscător.
16. Când Tu lucrezi fericit, omul trebuie să Ţi se închine şi să cânte cu o inimă plină de dragoste pentru Tine.
17. Dar totdeauna şi în toate omul se cade să vină înaintea Ta cu cutremur şi adoraţie.
18. Când m-ai luat din urma puţinelor mele oiţe şi m-ai pus mai-mare peste mulţimea fiilor Mamei mele, aşezând pe fruntea numelui meu cununa Lucrării Tale, Te-am întrebat:
19. – Oare toţi aceştia va trebui să fie supuşii mei? Toţi vor trebui să mă privească pe mine mai mare ca dânşii?
20. Tu mi-ai răspuns:
– Nu! Ci tu va trebui să fii supusul tuturora.
21. Tu să-i priveşti pe oricare din ei mai presus de tine însuţi,
aşa cum am făcut Eu!
22. Şi chiar aşa am şi căutat să fac!
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
