Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CEEA CE NU SE POATE ASCUNDE

CEEA CE NU SE POATE ASCUNDE

CEEA CE NU SE POATE ASCUNDE

1. Aş fi vrut să-mi ascund cearcănul ochilor mei,
să-mi acopăr urmele lacrimilor amare,
să-mi netezesc oboseala feţei mele,
să-mi îndulcesc amărăciunea glasului meu,
ca să nu ştie nimeni, să nu vadă nimeni şi să nu spună nimeni:
Iată cât îi este de zdrobită inima!
Dar toţi au ştiut că toate acestea sunt din iubirea mea pentru Tine,
Lumina ochilor mei şi Mărgăritarul vieţii mele!

2. Nenorocit este cel ce cântă pentru cine nu-l aude,
nefericit este cel ce plânge pentru cine nu-l iubeşte,
chinuit este cel ce aşteaptă după cine nu vine,
nemângâiat este cel ce suferă pentru cine nu-l caută.
Dar Tu, Preaiubitul dulce al inimii mele, mă auzi, mă iubeşti, vii să mă cauţi de peste munţii şi văile ce ne despart…
O, cât de fericită este dragostea mea!

3. Nimic nu-mi poate acoperi Soarele meu cel strălucit,
nici împiedica Vântul meu cel dulce,
nici îndepărta Primăvara mea sărbătorească
– pentru că dragostea Ta este toată cu mine, Preaiubitul meu scump, Mântuitorul meu şi Mirele meu!

4. Iată că noaptea a şi trecut,
iată că răsar zorii trandafirii şi răcoroşi.
Străjeri ai cerului, daţi-mi toate trâmbiţele voastre,
cocoşi ai dimineţii, daţi-mi toate vestirile voastre,
privighetori ale zorilor, daţi-mi toate cântările voastre,
florilor înrourate, daţi-mi toate miresmele voastre!
Cu toate vreau să-L întâmpin pe Preaiubitul inimii mele, Care vine ca o căprioară
să mă îmbrăţişeze
între munţii albi ai soarelui meu nou.

5. Vai celui ce n-a privit zâmbetul Tău niciodată,
vai celui ce nu Te-a întâlnit pe Tine nicăieri,
vai celui ce n-a simţit iubirea arzându-i la nici un cuvânt al Tău
şi buzele îndulcindu-i-se de nici o sărutare a Ta!
Vai celui ce n-are o mie de inimi, ca să Ţi le dea pe toate Ţie, strălucind de para iubirii Tale,
Iisuse…

6. Iubirea mea pentru Tine aş dori să fie atât de strălucitoare, încât toată lumea s-o poată vedea.
Când n-aş mai avea cu ce s-o hrănesc, mi-aş sfâşia inima, ca s-o adap cu tot ce-i mai dulce acolo.
Pentru că unde arde ea este totdeauna numai frumuseţe, şi primăvară, şi sărbătoare.

7. O singură dragoste este adevărată şi nemuritoare – şi fericit este numai acela pe care Dumnezeu l-a învrednicit să afle harul ei, comoara ei, mărgăritarul ei
în trecerea atât de grăbită a acestei vieţi,
printre gunoaiele atât de multe ale acestei lumi
şi printre miile de minciuni ale acestor vremuri.
Fericit cel care pe toate acestea le dă la o parte,
le aruncă pe foc sau le calcă în picioare,
alergând, suspinând, asudând şi jertfind
până o află
şi apoi, după ce a aflat-o, până n-o mai pierde.

8. Să cuprindem tot câmpul lumii noastre într-o floare,
şi toată primăvara noastră într-un cântec,
şi toate sărbătorile noastre într-o rugăciune,
şi toate strălucirile acestora într-o lacrimă
şi să I le ducem pe toate acestea, prosternuţi în adorare şi recunoştinţă, la picioarele Lui însângerate de iubirea noastră!

9. Deasupra noastră cerul este atât de jos şi din el cu mii de urechi ne ascultă şi cu mii de buze ne sărută,
cu mii de ochi ne vede şi cu mii de inimi ne îmbrăţişează
Tatăl nostru cel Preaiubitor şi Bun.
Suspinele noastre se suie împreună spre El,
lacrimile noastre cad împreună, amestecându-se în poala Lui.
Dragostea nemuritoare ne cuprinde la Sânul cel mai fericit şi glasul ei şopteşte:
Binecuvântat este cerul şi pământul vostru, munţii şi copacii voştri… Fie peste noi cele patru peceţi ale cununiei în cele Trei Nume ale Celui Ascuns şi Prezent Veşnic. Amin.

10. O, preasfânt şi preadulce Izvor dorit,
apa Ta curge mereu şi vremea noastră curge mereu.
Cu sufletul meu aplecat peste Tine sărut faţa Ta din care beau adâncime şi înălţime…
şi apa Ta curge mereu şi vremea mea curge mereu.
Şi eu beau mereu şi setea mea rămâne, rămâne mereu.
Te iubesc, până pe totdeauna Te iubesc!

11. Iubire, soarele meu şi umbra mea, pe tot acest drum drag şi greu!
Închid ochii mei, căci vreau să Te văd veşnic numai pe Tine cum mergi lângă mine.
Acopăr urechile mele, căci vreau să Te aud neîncetat numai pe Tine, numai paşii Tăi uşori şi dulci alături de paşii mei.
Care dintre noi oare se va opri întâi?

12. Rămâi lângă mine şi mă încălzeşte; e atât de frig aici!
Rămâi şi răcoreşte-mă, căci îmi e fierbinte tot trupul meu.
Rămâi şi luminează-mi, e totul întuneric în jurul meu,
rămâi şi îmbrăţişează-mi totdeauna toată inima mea,
căci totdeauna este singură.

13. Tu, Care erai înainte de mine aici, cât de mult trebuie să fi aşteptat venirea mea!
Şi cât de mult trebuie să Te fi durut că eu nu ştiam că mă aştepţi!
Când eram învăluit de nori, Tu, umbră a mea, ce trist trebuie să fi mers lângă mine, când eu nu Te vedeam!
O, dacă aş putea să Te despăgubesc de toate prin vreun cuvânt, Ţi-aş spune de mii de ori pe zi, fără să obosesc spunându-Ţi:
Te iubesc…

14. O, lacrimi fericite şi ceasuri fericite; o, locuri fericite şi şoapte fericite,
nu ne veţi fi oare niciodată înde-ajuns?

15. Nimic nu mai pot să-Ţi spun, Preaiubitul meu…
ci numai strâng la sânul meu Crucea Ta
care bate ca o inimă sub buzele mele
şi, cu ochii mei şiroind de lacrimi,
stau mut şi privesc departe-departe
minunea viitoare a cununiei noastre în Casa noastră de aur, sub cununile noastre împreunate,
în iubirea nemaidespărţită niciodată.
O, cât e de frumos!

16. Cred că în veşnicia noastră noi nu vom avea decât această singură Casă de aur pe care mi-ai arătat o Tu, iar în ea vom locui noi, cei pe care Tatăl ne-a făcut unul şi una.
Dintr-o singură pâine vom mânca veşnic.
O singură apă vom bea…
Sub o singură viţă vom odihni şi o singură cunună va fi atunci pe capul nostru.
Aceeaşi Cântare Biruitoare o vor cânta glasurile noastre şi vom fi înfăşuraţi în acelaşi Steag,
sub care am învins.

17. Ce plăcut este aici la marginea cântării, ca la marginea unei păduri frumoase,
să stăm la umbra rugăciunii ca la a unui fag înalt,
pe aşternutul moale al meditaţiei ca pe o iarbă proaspătă
şi să privim cum soarele răsare printre frunze ca dintr-un cer deschis,
văzând în el Faţa Ta…

18. Se leagănă florile în tot jurul meu, dar de ce oare nu le văd?
Plutesc miresme pretutindeni, dar de ce oare nu le simt?
E atât de moale iarba pe care îmi culc capul, dar de ce oare nu pot să adorm?
Cum să pot, Preaiubitul meu drag, când Tu eşti cu mine?

19. Cerul Tău este atât de larg şi pretutindeni văd norii Tăi.
Casa mea de aur este atât de plină de lucrurile Tale, dar inima mea plânge, plânge…
Pretutindeni văd lucrurile Tale, urmele Tale, semnele dragostei noastre,
iar Tu nicăieri!
Vino, Doamne Iisuse!

20. O, Preaiubitul meu, nimic din tot ce am n-are nici un preţ fără Tine.
Ce bucuros le-aş da pe toate, pe toate, pe toate pentru Tine Singur, fără nimic, numai Tu Singur!
Când mă voi sătura oare spunându-Ţi:
Te iubesc!…
Vino!…

Traian Dorz
Mărgăritarul ascuns
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *