O, ce mare deosebire este între cei ce seamănă cu lacrimi, adică lucrează şi propovăduiesc Evanghelia prin încercări şi suferinţe, dar cu smerenie, cu conştiinţa curată, cu dragoste plină de simţul răspunderii pentru Cauza lui Dumnezeu şi mântuirea ascultătorilor, cu duh de jertfă aprinsă, cu putere şi cutremur – şi ceilalţi, care seamănă fără acestea!
Între cei ce seamănă cu duhul Bisericii şi al Lucrării Domnului –
şi cei care seamănă cu duhuri străine.
Între cei care seamănă cu fraţii, din hambarul frăţietăţii
şi spre folosul Domnului şi al familiei Sale –
şi cei care seamănă cu străinul printre fraţi, sămânţă din saci străini, înveninată şi rea, care este spre folosul străinului şi al vrăjmaşului fraţilor…
Binecuvântaţi să fie în vecii vecilor lucrătorii cinstiţi în tot sufletul lor, care,
lepădând orice duh străin şi biruind orice ispită vrăjmaşă,
dar neclătinaţi în învăţătură şi întăriţi în credinţă, ostenesc zi şi noapte, sfătuind şi semănând la timp şi ne la timp, cu lacrimi, sămânţa Adevărului dumnezeiesc şi mântuitor, cât pot şi cum pot, oriunde pot, oricând pot şi oricui pot!
Căci numai de pe urma acestora rămân roadele curate şi eterne pentru Dumnezeu şi printre aceia care Îl caută pe El.
O, cum se deosebeşte ceea ce este semănat şi udat cu lacrimi dintre toate celelalte semănături!
Cât de uşor se cunoaşte urma lacrimilor curate şi a gândurilor curate,
şi a duhului curat în orice cuvânt, în orice scriere, în orice faptă, unde acestea sunt.
Cât de dulce este gustul fiecărui rod care a fost semănat şi udat cu lacrimi!
Cât de tainic şi de duios te mişcă tot ce este izvorât şi hrănit cu lacrimi!
Nimic nu poate învia cu adevărat sămânţa Cuvântului în ogorul unei inimi, nici n-o poate face să crească şi să ro-dească mai frumos şi mai dulce ca aceea pentru care au curs lacrimi sfinte şi care a fost mereu udată cu ploaia lacrimilor curate, de semănători şi de îngrijitori sfinţi.
O, cât de repede se vede acest lucru în orice cuvântare şi în orice cântare,
în orice biserică şi în orice lucrare unde a fost cineva să semene cu lacrimi, să ude şi să stropească, şi să hrănească cu lacrimi ceea ce s-a semănat!
Căci acolo sufletele au crescut atât de grabnic, atât de frumos şi de sănătos.
Au crescut în credinţă, în fapte şi în cunoştinţă,
au crescut în înfrânare, în evlavie, în dragostea de fraţi şi în iubirea de oameni (2 Petru 1, 5-7).
Acolo nu s-au pripăşit nici bolile ascunse ale păcatului, nici infecţiile de rătăciri dezbinătoare,
nici prăbuşirea de lepădări şi de vânzări.
Acolo şi numai acolo, Duhul lucrează şi odihneşte cu adevărat liniştit…
Iată, sufletul meu şi fiul meu, Lucrarea în care te-ai trezit şi te mântuieşti şi tu! Priveşte-o şi vezi cât de viu se văd peste ea şi azi, până în veci, urmele lacrimilor părintelui care a semănat în ea cel dintâi prima sămânţă din Dumnezeu!
De ce crezi tu că a rodit atât de frumos, încât toate roză-toarele şi răpitoarele vin să se îndulcească şi să se sature numai aici?
De ce sunt siliţi să o laude chiar aceia care o urăsc?
De ce se tem de ea chiar şi cei mai puternici?
În ce stă taina puterii ei, a izbânzii şi a prospeţimii ei, dacă nu în lacrimi, în darul lacrimilor ei!
O, cât de adevărat este şi va fi în veci cuvântul părintelui Iosif: «Până vor fi lacrimi în mijlocul vostru, nu vă temeţi!…
Temeţi-vă când veţi veni şi nu vor mai fi lacrimi!…
Căci atunci puteţi avea orice daruri – viaţa şi bucuria adevărată le veţi fi pierdut!…».
Preadulcele nostru Mântuitor şi Răscumpărător, Iisuse Doamne,
fii în vecii vecilor binecuvântat pentru trimişii Tăi cei sfinţi, care au semănat peste faţa îndurerată şi aspră a pământului acestuia al nostru, cu lacrimi de foc şi de sânge, Cuvântul Tău mântuitor!
Căci numai stropită cu lacrimile lor, cu sudoarea şi cu sângele acestora a rodit şi rodeşte încă sămânţa Credinţei Tale printre noi şi în noi!
Fii binecuvântat pentru Lucrarea de lacrimi în care m-ai trezit şi pe mine.
Fii binecuvântat pentru lacrimile părintelui meu sufletesc care au curs şi pe umărul meu, când harul Tău mi-a dăruit strălucitul şi nemeritatul prilej să-i fiu alături în urcarea calvarului său pământesc, învăluit într-o tot mai strălucită lumină cerească!…
Ultimele lui cuvinte îmi vor fi până la moarte o poruncă…
Nu doresc, Doamne Iisuse, decât să nu întinez cu nimic urmele acestor lacrimi sfinte,
nici pe fiinţa mea, nici pe învăţătura şi pe credinţa Lucrării care m-a născut, care a crescut şi a rodit până astăzi. Căci a rodit aşa numai pentru că sămânţa Adevărului semănat a fost scăldată în lacrimile acestui sfânt şi în ale celor care l-au urmat.
Ci, Te rog, Doamne Iisuse, păstreaz-o Tu Însuţi, din grija cutremurătoare pentru sfinţenia roadelor acelor lacrimi sfinte care s-au vărsat şi ale celor care se mai varsă încă, din belşug, peste ea!
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Suferinţele ajută şi la răspândirea Evangheliei lui Hristos. Puterea de răbdare şi de suferinţă a unui creştin adevărat este o predică, este doar cea mai grăitoare predică despre puterea Evangheliei. Evanghelia s-a răspândit în lume toc-mai prin pildele de răbdare şi de suferinţă pe care le-au ştiut arăta creştinii cei dintâi.»
Preot Iosif Trifa
*
Suferinţa nu-i pedeapsă, totdeauna, la oricine,
la cei buni, ea este-o cale de la bine spre mai bine,
la cei credincioşi, e-o treaptă spre-o mai rodnică credinţă,
la cei înzestraţi, e-un mijloc spre mai multă umilinţă.
Cântarea Psalmului 126
O cântare a treptelor.
- Când înapoi adus-a Domnul
pe prinşii noştri de război
parcă visam că-ntorşi sunt iarăşi
’napoi cei din Sion, ’napoi!
- Atunci, în marea bucurie,
de strigăt gura ne-o umpleam
şi cu nespusă veselie
cântam din inimă, cântam.
Atunci spuneam printre popoare
(miraţi de-aceea ce-am văzut):
Măreţe lucruri pentru dânşii
făcut-a Dumnezeu, făcut.
- Da, Domnul a făcut mari lucruri,
minuni nespuse, pentru noi,
de-aceea noi avem acuma
şuvoi de bucurii, şuvoi…
- Pe ceilalţi prinşi de luptă-ai noştri
napoi adu-ni-i, Doamne, Tu,
ca nişte râuri de la miazăzi
adu-ni-i, Doamne, Tu, adu!
- Toţi cei ce seamănă cu lacrimi
şi umblă pe ogor plângând,
odată, plini de veselie,
cântând vor secera, cântând.
- Cel ce pe brazde,-n plâns, aruncă
sămânţa, singur, fără soţi,
cu nesfârşită bucurie
toţi snopii şi-i va strânge, toţi!
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Nimeni nu poate fi în tovărăşia lui Hristos dezmierdân-du-se, dormitând şi lenevindu-se, ci numai cei ce trec prin ispite şi necazuri, cei care merg pe calea cea strâmtă.»
Sf. Ioan Gură de Aur
*
«Făgăduinţele, mărirea şi primirea bunurilor cereşti stau ascunse în necazuri şi suferinţe, în răbdare şi credinţă, ca sâmburele în sămânţa ce o aruncă cineva pe ogor.»
Sf. Macarie cel Mare
*
Suferinţa a dat lumii cele mai frumoase arte;
n-o urî,
ci caută-i taina
şi du-i rostul mai departe!
Traian Dorz, din Hristos – Comoara Psalmilor
