Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ceilalți nu cutezau să se alipească de ei

Ceilalți nu cutezau să se alipească de ei

Ceilalți nu cutezau să se alipească de ei

Meditații la Apostolul din Duminica a II-a după Paști ( a Sf. Ap. Toma )

Faptele Apostolilor, cap. 5, 12-20

13. Şi nici unul dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar norodul îi lăuda în gura mare

Versetul 13: Ceilalți nu cutezau să se alipească de ei

Starea credincioşilor Domnului Iisus ajunsese încă din primele zile foarte grea. După ce mai-marii preoţilor îi dăduseră afară din sinagogi şi din Templu, le interziseră toate adunările, îi urmăreau şi îi prigoneau peste tot şi puneau la cale tot felul de planuri rele pentru a-i nimici.

Ameninţările conducătorilor religioşi erau atât de mari şi măsurile luate împotriva creştinilor erau atât de necruţătoare, încât mulţimea celorlalţi nu cuteza să se mai apropie de ei.

Oamenii vedeau frumuseţea vieţii lor, auzeau cuvintele lor pline de putere, ascultau fermecaţi cântările lor minunate, simţeau că peste ei este puterea lui Dumnezeu, dar nu cutezau să se apropie de ei, din pricina fricii pe care o aveau faţă de măsurile necruţătoare şi de ameninţările celor care-i urmăreau pretutindeni să le facă cel mai mare rău.

Citind aceste lucruri din Faptele Apostolilor, uşor ne putem închipui cât de grele trebuie să fi fost vestirea Evangheliei şi purtarea mărturiei lui Iisus pentru fraţii noştri şi pentru surorile noastre de atunci.

Când prigonirea creştinilor era hotărâtă de mai-marii preoţilor, toate „circularele“ date contra lor erau citite în toate sinagogile şi toţi preoţii erau puşi să semneze de luare la cunoştinţă şi de întocmai conformare.

La terminarea slujbelor, preotul aducea la cunoştinţă tuturor, cu toată ura lui, că în norod se răspândeşte o sectă primejdioasă care vorbeşte în numele lui Iisus şi ai cărei membri nu mai ţin obiceiurile strămoşeşti, nu mai trăiesc în felul celorlalţi oameni, nu se mulţumesc numai cu cât li se dă în slujbele de la templu, ci vor mai mult; cântă şi se roagă, chiar şi fără preoţi, rugăciuni şi cântări care nu-s din cărţile sinagogii – şi cine mai ştie ce fac ei acolo, în ascuns.

„Aceşti oameni sunt foarte primejdioşi – le ziceau ei – iar mai-marii norodului au hotărât nimicirea lor.“

Din pricina aceasta, tuturor li se atrage luarea-aminte, ca oricine să se ferească de ei. Iar dacă vor fi văzuţi că sunt adunaţi undeva, oricine va şti ceva despre ei trebuie să dea de ştire numaidecât autorităţilor, pentru a lua măsurile cele mai aspre contra lor.

În astfel de stări, este lesne de închipuit ce greu era să fii adevărat creştin, mărturisitor al lui Hristos, atunci.

Cei care mărturiseau Numele Domnului şi nu vroiau să se lepede de Iisus erau imediat daţi afară din sinagogă, cum făcuseră, încă de pe când trăia Mântuitorul printre ei, chiar şi cu orbul din naştere (Ioan, cap. 9, 22 şi 34)… După ce erai dat afară din sinagogă, erai scos şi din serviciu, erai înlăturat din orice asociaţie a lor şi, de cele mai multe ori, credinciosul lui Iisus era prins şi băgat în închisori sau chiar ucis.

Cât de neînţelese şi de nedrepte erau aceste măsuri! Cât de mirat trebuie să fi privit şi să fi ascultat orice om cinstit la aceste măsuri şi ameninţări luate împotriva credinţei lui Hristos.

– Ce tot au cu aceşti oameni nevinovaţi? – se vor fi întrebat nedumeriţi toţi cei din sinagogi şi din Templu. De ce nu-i lasă în pace? Cui fac ei vreun rău?

Plătesc darea printre cei dintâi, iar când se cere un ajutor, ei sunt primii, sau când se ivesc vreo lipsă şi vreo sarcină pentru Templu, ei poartă partea cea mai grea.

Nu sunt lacomi, nu fură, nu mint, nu clevetesc, nu se îmbată, nu fac nici un rău nimănui…

Atunci de ce îi prigonesc?

– Pentru Numele lui Iisus Hristos, pe Care L-au răstignit mai-marii noştri pe cruce! – le vor fi răspuns alţii.

– Şi pentru ce L-au răstignit pe El?

– Pentru că a mărturisit despre faptele lor că erau rele, iar Dumnezeu le cere naşterea din nou, căci altfel vor fi pierduţi.

– Dar aceştia de acum ce mărturisesc?

– Ceea ce a mărturisit Domnul lor, adăugând că Iisus este Singurul Mântuitor şi că numai în Sângele Lui este răscumpărarea oricărui păcat, făcând astfel zadarnice orice alte lucruri fără credinţa în El şi fără naşterea din nou, din Cuvântul şi Duhul Sfânt.

– Tu ce crezi despre ei?

– Cred că au dreptate şi cred că acesta este adevărul.

Mântuirea sufletului e mai de preţ ca lumea întreagă. Şi oricine îşi iubeşte mântuirea sa veşnică trebuie să dea totul pentru ea.

– Şi eu cred tot aşa. Haidem şi noi cu ei!

Traian DORZ

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *