Cel care L-a primit pe Hristos ca Domn şi Mântuitor lucrează şi el, prin har, lucrările minunate ale lui Dumnezeu. În Harul Divin nu există slăbiciune. Cel care se pare a fi cel mai mic, prin har, poate fi izvor de bogăţii harice în Hristos-Domnul (cf. Ef 3, 8). Înţelepciunea lui Dumnezeu este felurită. Ea se face cunoscută acum prin Biserică, domniilor şi stăpânirilor, în cereştile locaşuri, după hotărârea cea din veci, pe care a desăvârşit-o în Hristos-Iisus, Domnul nostru (v. 10-11). El a ales vasele Sale prin care lucrează cu Harul Său, ca nimeni să nu rămână în necunoaşterea adevărului. Toată făptura cea din cer, până la Judecata cea de obşte, trebuie să audă propovăduirea minunată a Sf. Scripturi, să nădăjduiască, să creadă, să rămână întemeiaţi neclintiţi în credinţă, până la arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos (cf. Col 1, 23). Şi minunea cea mare şi tainică, neînţeleasă de lume, stă în faptul că, în Hristos-Domnul, moartea nu înspăimântă, ea fiind mijlocul de unire veşnică cu Unul-Cel-Iubit. Mai mult, lanţurile în care sunt puşi unii îmbărbătează pe alţii, ca să fie mai activi, să propovăduiască cu mai mult elan şi fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Flp 1, 14). Harul cel minunat dă biruinţă apostoliei, pentru ducerea la îndeplinire a soliei, şi toate neamurile să se supună prin credinţă şi ascultare voii lui Dumnezeu, care este sfinţirea. El îi cheamă pe toţi; nu face deosebire la chemare, precum nici la judecată (cf. Rom 1, 5-6).
A doua minune este aceea că, precum credincioşii sunt săpaţi pe mâinile lui Hristos, tot astfel cei ce s-au supus voii Lui şi ascultării Lui prin Evanghelie sunt săpaţi pe conştiinţa celor ce-L mărturisesc pe Hristos. Astfel, ei îşi aduc aminte neîncetat înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru de lucrarea credinţei în inimile fraţilor, de osteneala iubirii, de stăruinţa nădejdii în Domnul nostru Iisus Hristos (cf. I Tes 1, 3). Cine nu adună cu Hristos risipeşte (cf. Lc 11, 23); chiar dacă lui i se pare că este ceva, chiar dacă a strâns pe mulţi în jurul Bibliei. Căci fără puterea Harului Divin, fără să fie atraşi de iubirea divină, cei mulţi se vor risipi.
Prin ce vom cunoaşte lucrătorul cinstit? Care-s semnele ce-l însoţesc? Iată trei dintre ele:
– „Nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci cu trudă am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi” (II Tes 3, 8);
– „Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor prin cuvânt şi prin faptă” (Rom 15, 18);
– „Prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, aşa încât, de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur, până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evan-gheliei lui Hristos” (v. 19).
Cei mulţi vorbesc în largul lor despre Hristos, despre moarte, îndemnând pe alţii să nu-i înfricoşeze moartea, nici temniţa, nici lanţurile, vorbesc de exemplele altora, dar ei fug fricoşi şi laşi când un simplu zvon de ameninţare le vine. Aceştia, ca şi mulţi alţii, iubesc adunarea şi pe fraţi ca şi ciobanul oaia, până o mulge şi-i i-a lâna, iar când s-o apere, fuge repede, ca să nu i se întâmple lui ceva rău; iar pe oaie o loveşte cu ciomagul. Cât despre conştiinţă au pierdut-o demult.
Îndemnul Sfântului Pavel: „…Sufere împreună cu mine… sufere cu Evanghelia…” era pentru Timotei şi pentru acei care, ca şi el, se silesc spre împlinire. Aceia caută să-şi salveze viaţa aceasta, ca s-o piardă pe cea veşnică. Vorbesc din ale lor fără ca Hristos-Domnul să fi săvârşit prin ei vreo lucrare harică. Între fraţi sunt miei, oiţe blânde, iar în suflet mişună tot felul de patimi şi urâciuni. N-au pe Duhul Sfânt.
Iată de ce, potrivit Cuvântului, să avem în noi Duhul lui Hristos, ca să putem deosebi duhurile, să-i descoperim pe lupii îmbrăcaţi în piei de oaie, pe cei prefăcuţi, să-i îndepăr-tăm de Lucrare, de fraţi, ca lucrările minunate ale lui Dumne-zeu să se săvârşească curat, cinstit, prin aceia care L-au primit cu adevărat pe Hristos ca Domn, şi prin Harul Divin s-au făcut unelte ale neprihănirii. Cuvântul lui Dumnezeu, rostit de gura neînduhovnicită, rămâne acelaşi ca valoare şi fără să producă răul, dacă n-are ca urmare împrietenirea, părtăşia exemplelor rele. Răul ce se săvârşeşte în afara propovăduirii, prin apropieri, părtăşii, se lasă peste familia unde găzduieşte ca ceaţa toamna, întunecând cărarea spre Hristos, luminată de Cuvânt prin viaţa prefăcută; iar cei care îl primesc şi-l găzduiesc devin chipul şi asemănarea lui. Şi în locul sfinţeniei ia loc făţărnicia şi fiica ei părerea de sine.
Cine nu adună cu Hristos risipeşte, căci credinţa împreună cu faptele rodesc spre viaţa cea de veci.
Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
