„Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi!” (Mt 11, 28).
Oricât am spune despre această duioasă chemare, n-am spus destul; căci suferinţele despre care ne vorbeşte textul există şi astăzi în lumea noastră, şi oamenii nu vor să primească medicamentele oferite pentru a fi tămăduiţi.
Domnul Iisus invită la Sine pe toţi trudiţii şi insistă stăruitor ca să înveţe de la El cele necesare mântuirii şi fericirii lor, le asigură fericirea şi îi roagă să vină la El. De unde vine dorinţa arzătoare a chemării Sale? Ce fel de dorinţă arde în pieptul Său? Cine este Cel ce ne invită cu duioşie?
1. Este Persoana Care fusese respinsă de lume, condamnată la moarte prin răstignire pe Cruce, ca urmare a binelui săvârşit. Şi totuşi El strigă: „Veniţi la Mine!”
2. Răstignirea Lui apasă omenirea. O grea şi înspăimântătoare vinovăţie ne apasă. Şi totuşi El ne cheamă; dragostea Lui nemărginită stă gata să ne ierte, să ne primească în clipa când răspundem chemării Sale, să ne dăruiască odihna Lui.
3. El cunoaşte dreptatea divină, care cere pedeapsa veşnică tuturor acelora care se împotrivesc chemării Harului Divin. De aceea, înaintea Judecăţii, El lansează invitaţie stăruitoare tuturor celor trudiţi şi împovăraţi.
4. El este Persoana Căreia Tatăl Ceresc I-a dat puterea de a primi şi mântui pe toţi acei care vin la El, ascultându-L, să li se dea odihna sufletească şi să intre în bucuria slavei eterne. Invitaţia Lui nu e zadarnică şi nici deşartă, ci realitate divină, El este Fiul Celui Preaînalt, Dumnezeu Atotputernic, Milostiv şi Iertător.
5. Deşi El este Fiu al lui Dumnezeu, mai presus de ceea ce vedem sau gândim, găseşte bucuria în a dărui odihna Lui oamenilor sărmani, chinuiţi şi nefericiţi.
De ce stăruie Domnul Iisus în a face această invitaţie?
1. El cheamă pe cei trudiţi care se chinuiesc, sunt tulburaţi, duc poveri mai grele decât puterile lor, sunt nefericiţi. Pe aceştia îi cheamă la Sine ca să le dea odihnă. Şi tot El se îngrijeşte de aceştia, venind cu sinceritate şi smerenie să gă-sească adevărata odihnă la sânul Lui.
2. Pe cei săraci şi nepricepuţi, pe cei greu împovăraţi, pe cei apăsaţi şi întristaţi şi istoviţi de moarte El trimite îngeri păzitori şi corbi care să-i hrănească, să-i mângâie, să-i întă-rească (cf. III Regi 19).
3. În Domnul Iisus Hristos cei împovăraţi duhovniceşte au mâna puternică care să-i ajute. Această mână ajutătoare o găsesc numai în Domnul Iisus Hristos.
Care este pricina provocatoare a acestei dorinţe?
1. Domnul Iisus, personal, nu are nevoie de cei pe care îi cheamă. Nu avem nici un fel de merit şi nici o demnitate în noi. Dimpotrivă.
2. Domnul Iisus are dragoste nemărginită pentru neamul omenesc (cf. Pilde 8, 31). El vrea să ne odihnim în El, la pieptul Lui.
3. Ca om adevărat, El este şi Dumnezeu adevărat. Cu-noaşte necazurile, slăbiciunile şi cele necesare oamenilor.
4. Domnul Iisus S-a jertfit pe Sine, de bunăvoie, ca să câştige odihna şi doreşte să ne-o dea cu dragoste şi plăcere.
5. Domnul Iisus simte nevoia şi plăcerea Sa divină tot mai crescândă şi îmbucurătoare de a da daruri bune pentru fericirea oamenilor.
6. El cunoaşte stricăciunea şi pierzarea care ne urmăresc, dacă nu găsim în El odihna noastră, odihna sufletului nostru (cf. II Tes 1, 8).
7. El ne oferă fericirea veşnică în dar.
Cum să ne comportăm noi în faţa acestei invitaţii?
1. Invitaţia fiind divină, de valoare supremă, serioasă, să-i dăm atenţia întreagă, cuvenită.
2. Fiind foarte simplă, dar cald înduhovnicită, poate fi primită şi de cel mai simplu dintre oameni, şi de copii.
3. Invitaţia Domnului Iisus este foarte potrivită pentru starea fiecăruia. Deci şi pentru tine cel care citeşti sau asculţi aceste îndemnuri.
4. Invitaţia Domnului Iisus este plină de dragoste şi de îndurare.
Fie de la Domnul să ne dea puterea Harului Divin, ca s-o primim din toată inima!
În această nobilă chemare, vedem puterea divină ce I-a fost dată de Tatăl, vedem uzanţa Sa de acest drept, lansând către oameni o chemare sfântă, să vină la El (cf. Mt 11, 28). La această uzanţă strălucitoare la care suntem invitaţi, să primim şi noi cu dragoste şi recunoştinţă, urmând oferta dragostei Lui.
„Veniţi la Mine!” este invitaţia divină şi umană la superlativ. „La Mine” în ale Cărui braţe odihnesc toţi muritorii şi copilaşii. La El, Care a cunoscut ce este foamea, setea, oboseala, truda. A fost îndurerat, a plâns; dar lacrimile Lui erau expresia sentimentelor de dragoste, a inimii îndurerate a lui Dumnezeu, pentru mântuirea neamului omenesc.
La El se odihnesc Sfinţii şi Martirii care de bunăvoie au luat asupra lor crucea pătimirilor pentru vestirea lui Iisus cel Răstignit (cf. In 17, 14).
„Eu în ei şi Tu în Mine” (In 17, 23). Aceasta este părtăşia ce ne descoperă îndurarea şi bunătatea dumnezeiască. Şi, venind la El, primeşte societatea de cerşetori, de leproşi, de bolnavi, pe răzvrătitul alungat. Şi ceea ce-L impresionează mai mult este Milostivirea Sa. Domnul Iisus ne spune: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Mt 5, 7). Să ne asemănăm Lui în lucrare, în părtăşie cu Tatăl, în ascultare şi împlinire a voii lui Dumnezeu, Care este sfinţirea noastră, pentru a fi părtaşi stării de înduhovnicire şi slavei eterne ce va să vie. Căci „nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Duceţi-vă şi învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă! Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Mt 9, 12-13)
Doamne, ajută-ne!
