Cel ce singur pleacă singur o s-ajungă,
scurtă-i este calea, oricât pare lungă,
prea aproape-i ţărmul chiar cel mai departe;
– orice pas spre viaţă este-un pas spre moarte.
Cine-ajunge singur la a Morţii Poartă
greu răspuns l-aşteaptă şi amară soartă,
scurtă-i desfătarea, lungă-i chinuirea
celui care-şi pierde astăzi mântuirea.
Cel ce singur merge către suferinţă
greu o să-şi mai ducă lunga-i neputinţă,
căci, când nu mai poate, – lumii nu-i mai pasă
şi-abia după-aceea-i calea cea spinoasă.
Cel ce moare singur e cumplit cum moare,
moartea fără Domnul e-nspăimântătoare
şi nu-i mai amară altă nebunie
ca a merge singur către Veşnicie.
…Dumnezeu există! – Află fiecare
când ajunge-n clipa cea fără scăpare,
dar e vai de-acela care n-o să-L vadă
decât când ajunge prea târziu să creadă.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Viitoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
