Se împlinesc anul acesta pe 2 Decembrie, 93 de ani de când Tipografia ”Oastea Domnului” a intrat în lucrare și a spus primul ei cuvânt. Despre acest binecuvântat eveniment găsim în foaia ”Lumina satelor”, nr. 51, din 15 decembrie 1929, următoarea relatare:
”Luni în 2 Decembrie, tipografia Oastea Domnului a intrat în lucrare. În lumea tipografică este o datină de câte ori intră în lucrare o tipografie nouă – să se păstreze, ca o amintire istorică primele cuvinte pe care le-a tipărit, adică le-a grăit, căci și Tipografia este un om ce grăiește mereu cu cititorii ei.
Cel dintâi cuvânt pe care l-a grăit Tipografia noastră a fostfost del de mai sus: ”Slăvit să fie Domnul!”
Cu adevărat, slăvit să fie Domnul pentru toate câte ne-a făcut nouă.
Cel dintîi cuvânt pe care l-a grăit Tipografia noastră am ținut să fie și o învățătură: Să-L slăvim neîncetat pe Domnul. Indiferent de necazurile și izbeliștile vieții, noi trebuie să-L slăvim neîncetat pe Domnul. Viața noastră trebuie să fie un cântec de slavă lui Dumnezeu.
Despre un credincios am citit în cartea unui medic că, suferind într-un beteșug greu cu limba, a ajuns în fața operației. Urma să-I taie limba și să-și piardă graiul.
Spune ce mai dorești – i-au grăit medicii înainte de a se apuca de operație.
Slăvit să fie Domnul! – a strigat bolnavul…acestea au fost ultimele cuvinte pe care a ținut să le rostească.
Aceste cuvinte doresc și eu – urmașilor mei – să fie și cele din urmă pe care le va grăi Tipografia Oastei Domnului, când își va încheia lucrarea.
Aceste cuvinte doresc să fie cele din urma și ale mele când moartea va veni să-mi ia graiul și să mă treacă în lumea scumpului meu Mântuitor.
Slăvit să fie Domnul!”
Cred că fiecare dintre noi ne dorim acelaș lucru, să putem rămâne statorinci acestui minunat salut până la sfârșitul vieții. M-a impresionat și totodată m-a cutremurat afirmația Părintelui Iosif: ”Tipografia este un om ce grăiește mereu cu cititorii ei.” Tipografie trăia prin jertfele și mărturiile scrise ale Părintelui Iosit Trifa, ale fraților Ioan Marini, Traian Dorz, Ioan Opriș, Alexandru Moraru, sora Tili și alții. În gura Tipografiei, cuvântul scris de sfinții nostri înaintași, a fost „trâmbița de chemare” a oamenilor la nașterea din nou, la mântuire. În viata Oastei Domnului cuvântul lui Dumnezeu a fost arma prin care s-a cucerit sute de mii de suflete pentru Hristos. Prin cărţile, foile şi scrisul său evanghelic, Părintele Iosif Trifa, reușește numai în primii 10 ani (1923-1933), să întoarca la Hristos peste 70.000 de mii de suflete… și câte alte mii până în prezent – Acesta este Părintele Iosif, aceștia au fost sfinții nostri înaintași. Cine altcineva poate asadar, egala puterea cuvântului lui Dumnezeu?
Au trecut de atunci generații de frați, oare de ce nu sunt la fel de mulți cei care pot depune mărturie despre felul în care puterea salutului ostășesc, puterea Cuvântului Lui Dumnezeu a lucrat în viețile lor? Unde este astăzi puterea cuvântului scris? Cum se face că la Sibiu ajung atât de puține articole? Foaia Oastei Domnului, Tipografia, care este aceeași armă, care în trecut a săvârșit atâtea biruințe, astăzi grăiește tot mai greu cu cititorii ei?
În toate adunările Oastei Domnului se predică astazi cuvântul sfânt și chiar mai mult, deși ”Adevăratul trimis dumnezeiesc nu-L predică, ci Îl mărturiseşte pe Hristos. Mărturisirea este de o mie de ori mai mult decât predica.” (Traian Dorz, din “Piatra Scumpã”) Totusi, unde sunt mărturiile scrise după atât de bogate mărturii orale?
Iată o mărturisire a Psalmistul David: „Se topește sufletul meu după cuvântul Tău… Aceasta m-a mângâiat întru necazul meu, pentru că cuvantul Tău m-a viat… Cuvintele gurii Tale sunt mai de preț decât mii de comori de aur și de argint… De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aș fi pierit întru necazul meu… Făclie picioarelor mele sunt cuvintele Tale și lumină cărărilor mele…” ( Ps. 118, 72, 92, 105). Dacă nu ar fi scris-o, am fi citit-o noi astăzi?
Lipsa interesului față de cuvântul scris și abordarea acestuia cu o oarecare delăsare și ușurință trebuie să ne dea de gândit fiecăruia. ”Tipografia este un om”, ca ea să grăiască ”mereu cu cititorii ei”, are nevoie de noi, de jertfele și mărturiile fiecăruia dintre noi, frate sau soră.
Păcatul cel mare al zilelor noastre este faptul că ne găsim mereu timp pentru orice lucru ce nu ține de Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu intră din ce în ce mai greu printre preocupările noastre. Poate că va spune cineva că în foarte multe case foia Oastei Domnului, a ajuns să fie lăsată în ceața uitării. Și, atunci, cum să grăiască ea cu cititorii ei? Sfântul Apostol Pavel ne spune că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea tuturor celor care cred (Rom. 1, 16) și „cuvântul lui Dumnezeu lucrează în voi, cei ce credeți” (I Tes. 2, 15).
Părintele Iosif, prin Tipografia Oastei Domnului ne-a descoperit faptul că Hristos a restaurat cuvântul omenesc, pervertit din cauza păcatului, dăruindu-i putere mântuitoare, de viaţă făcătoare și că Duhul Sfânt este cel care dă putere cuvintelor Cuvântului făcându-le vii şi lucrătoare în sufletul nostru.
Oare nu ne simțim răspunzători în lumina acestor mărturisiri?
Prima întrebare pe care a Dumnezeu a adresat-o umanității o găsim în capitolul al treilea al cărții Facerea: „Și a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam și i-a zis: Adame, unde ești?” Adam tocmai căzuse în păcatul neascultrii și se ascundea de Dumnezeu. Cred că prima întrebare pe care ar adresa-o frățietății Oastei Domnului, Părintele Iosif, ar fi cam aceeași: ”…unde ești?”
Slăvit să fie Domnul!
Sorin Micuțiu
