20 Ianuarie – Psalmul 10, vers 4
Trufia este începutul oricărei căderi şi nebunii. Când îngerul Lucifer a început să se îngâmfe, atunci a şi început prăbuşirea lui. Căci orice neascultare îşi are începutul în trufie. Păcatul trufiei îl face pe om să se ridice împotriva respectului şi ascultării pe care le datorează părinţilor. Sau mai-marilor săi. Adică împotriva rânduielilor lăsate de Dumnezeu între care să se desfăşoare viaţa omenească pe pământ. Şi, începând cu neascultarea acestora, curând ajunge şi la împotrivirea faţă de Dumnezeu. Neascultarea părinţilor, neascultarea faţă de autoritatea căreia omul trebuie să-i fie supus, prin poziţia lui şi porunca lui Dumnezeu, nesupunerea faţă de rânduielile cărora trebuie să le fie subordonat, de învăţătura bună pe care trebuie să o urmeze sau de frăţietatea şi familia în care s-a născut şi în care trebuie să fie un mădular sănătos şi supus, — este păcatul luciferic care duce totdeauna la prăbuşire luciferică pe acela care nu se trezeşte la timp din neascultă-rile sale. Trufia îl face pe om nerecunoscător pentru binefacerile primite, dispreţuitor al binefăcătorului său, necuviincios, obraznic, egoist, nepăsător, mânios, certăreţ, răzbunător, nestăpânit, trădător şi vânzător, căpetenie de tulburări sau dezbinare, adică tocmai cum l-a făcut trufia pe satan, căpetenie a dezbinării şi organizator al împotrivirii faţă de Dumnezeu şi îl face să fie luptătorul încăpăţânat plin de toată răutatea şi cruzimea împotriva lui Hristos şi a Lucrării Sale. Ce grozav păcat şi ce primejdioasă ispită este trufia de orice fel şi de orice grad! Dar mai ales trufia religioasă. Câte nenorociri şi pagube au venit peste Lucrarea şi Biserica lui Dumnezeu din pricina acestui mare păcat! Câte dezbinări împotriva învăţăturii de la început. Câte secte stricătoare ale credinţei. Câte învăţături stricate şi rătăcite (2 Tim. 4, 3-4). Câţi lepădaţi şi prigonitori (Ioan 16, 2). Câţi mincinoşi şi prefăcuţi (Iuda 4-13). Câţi trădători şi vânzători de fraţi (Luca 21, 16; 2 Tim. 4, 10-15; 3 Ioan 9-10). Toate aceste nenorociri au venit din păcatul cel de moarte al trufiei. Nu versetele Domnului fac dezbinările, ci păcatul trufiei! Şi până la sfârşitul şi nimicirea trufiei, a acestui demon viclean, crud, prefăcut şi ucigaş, ea va mai face încă mult rău lucrării lui Dumnezeu. Bisericii Domnului Iisus. Şi vieţii oame-nilor pe pământ. Îndată ce omului încep să i se ridice în inimă gânduri de „independenţă“ şi nesupunere faţă de ceea ce este normal să asculte, el se şi găseşte pe alunecuşul trufiei. Îndată ce ridică fruntea şi tonul în faţa părinţilor săi sau îşi permite cuvinte obraznice în faţa învăţătorilor săi sau ridică pretenţii de întâietate în faţa fraţilor lui sau începe să privească de sus în jurul său, omul a şi căzut în mâinile ucigaşului demon al trufiei. Iar pierzarea lui se apropie cu repeziciune. Vai de acel suflet care, într-o astfel de stare fiind, îşi închipuie că merge bine. Şi că lucrează după voia lui Dumnezeu! Vai de acela care, când face dezbinare între credincioşii Domnului şi împotriva învăţăturii primite, adică împotriva dragostei şi a adevărului — crede totuşi că el este un inspirat şi un luptător pentru adevăr. Vai de acela care este atât de orbit atunci, încât, făcând acest mare rău, crede că face binele (Fapte 26, 9-11). Vai de acela care, când este mustrat pentru neascultările sale, se îndărătniceşte şi mai mult, încurajându-se că este un martir şi că suferă pentru adevăr. Nu poate fi o mai mare prăbuşire şi înşelare decât aceasta. O, cât de greu se mai pot izbăvi aceşti nenorociţi! De cele mai multe ori este cu neputinţă.
1 Comment