Apostolul Pavel spune apriat: „nu puteţi bea paharul Domnului ci paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului ci la masa dracilor“ (1 Corinteni 10, 21). Însă oamenii răspund: ba putem…
„Nu puteţi sluji la doi stăpâni: şi lui Dumnezeu şi lui Mamona“ zice Mântuitorul (Matei 6 24): Însă oamenii răspund: ba putem…
E plină lumea de creştini care trăiesc în minciuna şi înşelăciunea că pot bea şi paharul Domnului şi paharul dracilor… pot sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona… pot fi şi cu Dumnezeu şi cu lumea… şi cu cele sufleteşti şi cu cele lumeşti.
Ah! Ce mişel mare e diavolul. El a imitat şi aici pe Domnul. „Şi luând (Iisus) paharul, a zis: beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26, 26-28).
Însă diavolul şi-a zis: de vor alerga oamenii cu toţii la acest pahar, eu sunt pierdut, împărăţia mea este pierdută. Şi s-a apucat diavolul şi a făcut şi el un pahar (pe cel de birt), pe care îl ridică mereu strigând: veniţi de beţi din paharul meu că are este puterea lui: veţi uita îndată de necazuri, veţi căpăta curaj, voie bună, „poftă de mâncare“, putere, sănătate…
Şi lumea ascultă această chemare mincinoasă. E plină lumea de cei ce se cuminecă cu „paharul dracilor“: cu alcoolul, după care se aleg pe urmă cu pieire trupească şi sufletească. E plină apoi lumea şi de cei ce cred că pot bea din amândouă paharele. Aceştia sunt creştinii pe care îi vezi Duminica dimineaţa la biserică – după amiaza la cârciumă. De la masa Domnului – la masa dracilor. De la paharul Domnului – la paharul dracilor.
Ah! În ce minciună şi înşelăciune mare trăiesc cei mai mulţi creştini!
Petreceri de sărbători
cu dansuri „până în zori“
Ce păgânătate mare este şi aceasta! La toate praznicele şi sărbătorile mari, se „aranjează“ baluri şi petreceri, cu „dans până în zori“. Lumea e „invitată“ la petrecere de Crăciun, de Anul Nou, de Botez etc.
Iar după aceste invitări şi petreceri, „cu dans până în zori“, roadă bogată culege diavolul şi iadul. Toată roada e a lui.
Ce bine sunt puse aceste invitări în chipul de alături. Cei ce mergeţi pe la baluri, priviţi, iată cine vă invită acolo! E moartea, e iadul, e pieirea. Şi toţi cei ce ascultă aceste chemări şi pleacă pe calea „invitărilor“ – nu se întorc niciodată teferi acasă. Unii vin cu sănătatea stricată, alţii cu capetele sparte şi cu toţii bolnavi cu sufletul.
Oh! E grozav secerişul pe care diavolul îl are cu invitările lui. „Secerişul“ şi culesul diavolului e pe la petrecerile de sărbători.
Dragi tineri, frăţiori şi surioare! Grijiţi; pe voi vă caută mai ales aceste „invitări“. Şi pe voi vă omoară mai ales aceste „invitări“. Pe voi vă pescuieşte Satan mai ales cu aceste „invitări“. Iar dacă nu mă credeţi pe mine, mergeţi pe la spitale şi sanatoriile de tuberculoşi şi veţi afla acolo tot tineri şi tinere, care se ofilesc şi se topesc fiindcă au dat ascultare acestor „invitări“. Mergeţi pe la spitale, temniţe şi cimitire, şi veţi afla pe tot locul urmele acestor „invitări“…
„La dans până-n zori, veniţi fete şi feciori“ – aşa vă cheamă diavolul şiretul. Şi după ce l-aţi ascultat, vă trimite acasă cu sufletul şi trupul bolnav. Şi pe mulţi îi trimite chiar în mormânt.
Să luăm aminte! Şi Biblia are o „invitare“ ce ne cheamă la un „ospăţ“, la o „petrecere“. E „invitarea“ de la Luca 14, 17, unde ne cheamă pe toţi să intrăm şi să ne petrecem cu toţii la „ospăţul“ Mirelui.
Adică, vedeţi, sunt în lumea asta două „invitări“ şi doi „invitători“. O „invitare“ vine de la Domnul şi ea ne cheamă la „ospăţul“ Lui, la „masa“ Lui. Cealaltă vine de la diavolul şi ea ne cheamă la moarte şi la pieire.
Vai de cei ce ascultă chemarea lui Satan.
„Venitul curat“ al petrecerilor
În chipul de alături e pus tot adevărul. Se vorbeşte despre un „venit curat al petrecerilor“. Dar acest „venit curat“ este aproape întreg al diavolului. Dracul s-alege cu cel mai mare câştig pe urma petrecerilor. Ale lui sunt beţiile ce se fac la petreceri, sudălmile, bătăile, aprinderea poftelor, desfrânările, batjocorirea praznicelor, certele, omorurile, şi alte lucruri slabe. Judecaţi voi înşivă, dragi cititori, oare nu-i aşa?
Foarte potrivit e pus acest adevăr în chipul de alături. Necuratul se duce râzând cu sacul încărcat cu „venitul curat al petrecerilor“. Pentru scopurile culturale rămâne, ca scăpat, 1 Leu (căzut şi acela din sacul lui).
Chiar şi cu câştigurile materiale ale petrecerilor e aşa. Se beau la petreceri zeci de mii de lei, iar pentru scopuri culturale se aruncă câte o coajă, de ochii lumii.
Şi apoi, ce înţeles creştinesc are silinţa societăţilor şi institutelor de a scoate „venituri“ pentru scopuri curate din lucruri necurate? Ce legătură are Hristos cu Veliar, lumina cu întunericul, cele bune cu cele rele?
Într-o revistă, părintele arhimandrit Iuliu Scriban, scria despre un bal mascat de la Bucureşti, aranjat pentru ajutorarea unei… biserici trăznite. Ce lucru trist!
„Venitul curat“ al petrecerilor e un venit necurat, e Leul căzut din desaga dracului. „Câştigul cel curat al petrecerilor“ e câştigul Necuratului.
Societăţile şi institutele ar trebui să se ferească de astfel de „venituri curate“ căci banii cei spurcaţi strică şi pe cei curaţi.
Un creştin adevărat nu umblă pe la petrecerile împreunate cu beţii şi jocuri, pentru că nu vrea să sporească şi el cu punga şi cu sufletul lui câştigul cel „curat“ al Necuratului.
Ziua şi noaptea de Anul Nou
Ce păgânătate grozavă este creştinismul de azi, judecat chiar şi numai după felul cum trec creştinii de azi dintr-un an într-altul. Ce păgânătate grozavă a ajuns ziua de Anul Nou şi noaptea de Anul Nou!
Anul Nou ar trebui să fie o zi şi o noapte tainică şi plină de fior, căci omul păşeşte pragul anului şi nu ştie în ce intră: în viaţă, ori moarte; în sănătate, ori boală; în bucurie, ori necaz.
În această tainică zi şi tainică noapte, omul ar trebui să mulţumească bunului Dumnezeu pentru că a trecut un an de viaţă şi să ceară cu lacrimi fierbinţi un nou an de viaţă. Anul Nou ar trebui să fie un bilanţ sufletesc în care creştinul să-şi facă socoată şi cu viaţa lui cea sufletească.
Dar, în loc de aceasta, creştinul de azi ţine să treacă pragul Anului Nou aşa cum, foarte potrivit, arată chipul de jos: cu gura la butoi, cu chef şi beţie.
Cu gura la gura butoiului de băutură! – acolo îşi petrece creştinul de azi ziua şi noaptea cea tainică de Anul Nou.
Cu gura la butoi! – acolo îi trimite diavolul pe creştinii de azi în ziua şi noaptea de Anul Nou pentru ca, tulburându-li-se mintea, oamenii să nu-şi poată face socoata cu viaţa lor cea sufletească.
Cu gura la butoi – acolo îi trimite diavolul pe creştinii de azi ca să nu poată auzi telegrama cerului: „Hotărât este omului o dată să moară, iar după moarte vine judecata“ (Evrei 9, 21). „Privegheaţi şi staţi gata că nu ştiţi ziua şi ceasul!“… (Matei 24, 42).
Ce mult a săpat diavolul, mişelul, şi aici. După judecata lumii de azi e o ruşine să treci Anul Nou fără… să te îmbeţi.
Să treci beat dintr-un an într-altul! – ăsta e creştinismul de azi!
„Să îngropi anul cel vechi“ cu beţii, în loc să-ţi îngropi păcatele cu lacrimi – asta e judecata de creştin.
Oastea Domnului s-a luat la trântă şi cu acest diavolesc obicei. Ostaşii Domnului trec pragul Anului Nou cu „petreceri“ şi „beţii“ duhovniceşti: cu rugăciuni, cântări, predici etc. Din noaptea de Anul Nou, ostaşii au făcut o „noapte a Domnului“.
Suflete dragă! Alătură-te şi tu de ceata celor care trec dintr-un an într-altul, cerând binecuvântare Domnului peste viaţa lor. Tu… şi toată casa ta.
Beţiile de „ziua numelui“
Cea mai mare batjocură ce se poate aduce sfinţilor.
– Sfântul Ioan Botezătorul şi „Iuonii de azi“
Este datină între creştinii de azi să bea şi să se îmbete de „ziua numelui“. Şi cel mai sărac om ţine să bea şi să se îmbete de ziua numelui. Şi cum oamenii poartă cu toţii nume frumoase de sfinţi: Nicolae, George, Ion, Petru etc., beţiile şi chefurile se fac în ziua sfinţilor respectivi.
Vai, ce păgânătate şi batjocură este aceasta! Eu am citit mult prin Biblie şi cărţile sfinte, dar nicăieri n-am citit că atare dintre sfinţi ar fi fost iubitor de alcool. Sfântul Nicolae a fost un sfânt al milei şi milostivirii. Ultimul ban l-a împărţit săracilor. Sfântul Gheorghe aşişderea a făcut astfel de vitejii, decât cele ce se fac pe la cârciumi. Ce să mai zic apoi de Sfântul Ioan Botezătorul care încă din pântecele mamei sale a fost vestit ca unul ce „nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare“ (Luca 1, 15). A trăit o viaţă întreagă aplecat în rugăciune şi înfrânare, hrănindu-se cu „acride şi miere sălbatică“.
Sfântul Ioan, împreună cu ceilalţi sfinţi, au fost pilde măreţe de înfrânare şi de sfinţenie.
Atunci, de ce oamenii care le poartă numele ţin cu orice preţ să-şi petreacă şi să se îmbete în ziua lor? Pentru că diavolul a scornit această datină.
Este această diavolească datină, cea mai mare batjocură ce se poate aduce amintirii sfinţilor.
Eu socot că dacă sfinţii s-ar ivi în lume, ar striga după cei ce le poartă numele: oameni buni! Ori vă purtaţi după numele ce le aveţi, ori vă lepădaţi de aceste nume… căci altcum ne batjocoriţi amintirea!“…
Părintele Iosif Trifa, din “Alcoolul duhul diavolului”
