Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cele două surori: Maria şi Marta – Care este partea Martei şi care este partea Mariei din viaţa ta?

Cele două surori: Maria şi Marta – Care este partea Martei şi care este partea Mariei din viaţa ta?

Cele două surori: Maria şi Marta – Care este partea Martei şi care este partea Mariei din viaţa ta?

„Şi pe când mergeau ei, Iisus a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezân­du‑se la picioarele Domnului, a­sculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apro­piindu-se, a zis: «Doam­­ne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.» Şi răspunzând, Domnul i-a zis: «Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru mul­te te sileşti; dar un lucru trebuie: căci Ma­ria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea»“ (Lc. 10, 38-42).

Cele două surori, Marta şi Maria, stau înaintea noastră cu o adâncă învăţătură sufletească. Marta şi Maria închipuie cele două părţi din viaţa noastră: grija de cele sufleteşti şi grija de cele trecătoare. În viaţa noastră, fiecare din noi avem o parte a Mariei şi o parte a Martei. Grija de cele sufleteşti este partea Mariei, iar grija de cele trecătoare este partea Martei. Aceste două „surori“ trebuie să trăiască în bună înţelegere. Evanghelia nu mustră munca şi alergarea după cele trecătoare şi de lipsă traiului vieţii. Iisus n-a mustrat-o pe Marta pentru că alerga în lucrul ei, ci a mustrat-o pentru că o chema pe Maria să se ridice de la picioarele Lui. Mântuitorul zicea: Mar­­to, Marto, spre mul­­te te sileşti… adică bine faci că eşti har­nică, dar îţi mai trebuie ceva; îţi trebuie şi ţie partea cea bună pe care şi-a ales-o Maria, alt­cum n-ajunge nimic toată hărnicia şi aler­garea ta…

Aşa e şi cu noi. Trăind în lume, trebuie să ne îngrijim şi de cele trecătoare ale traiului. Ele ni s‑au dat o dată cu testamentul lăsat lui Adam: „în sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea“. Dar păcatul se iveşte atunci când grijile cele trecătoare le înghit pe cele sufleteşti; când Marta biruie pe Maria. E bună partea Martei din viaţa noastră: hărnicia, munca, truda, strângerea de averi, dar e rău când Marta nu lasă pe Maria să stea la picioarele Domnului. E rău când grijile cele lumeşti le înghit pe cele sufleteşti, când Marta biruie pe Maria.

Între cele două surori, Marta şi Maria, a fost o mică neînţelegere şi Mântuitorul a făcut pace între ele, arătând că Marta trebuie să se aplece spre partea cea bună a Mariei, să fie supusă ei. În acest fel trebuie împăcate şi în viaţa noastră partea Mariei şi partea Martei, grijile cele sufleteşti cu cele trecătoare.

O cumpănă dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între grijile cele sufleteşti şi cele trecătoare.

O înţelegere dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între cele două „surori“ din viaţa noastră: între Marta, cu gri­jile vieţii trecătoare, şi Maria, cu grijile vieţii cele veşnice. Cumpăna celor sufleteşti trebuie să tragă totdeauna şi să ne atragă spre grija de suflet. „Marta“ trebuie să asculte totdeauna de „Maria“.

Însă, vai, în viaţa celor mai mulţi oameni această cumpănă este stricată.

În viaţa celor mai mulţi oameni cele două surori se ceartă întreolaltă. Marta nu lasă pe Maria să stea la picioarele lui Iisus; grijile cele lumeşti şi trecătoare le înghit pe cele sufleteşti, Marta biruie pe Maria.

O, ce lucru dureros se vede între creştinii de azi! Partea Mariei, partea Domnului, partea sufletului e partea cea mai slabă, aşa după cum Cain a ales din hambarul său bucatele cele mai slabe pentru partea Domnului.

De când eram preot la ţară, mi-aduc aminte că foar­te mulţi credincioşi se scăpau de banii „cei răi“ cumpărând pe ei lumânări sau aruncându-i în discul bisericii. Aşa e şi cu partea Domnului din viaţa celor mai mulţi oameni. Partea Mariei din viaţa celor mai mulţi oameni sunt cele câteva cruci ce le fac în grabă mare seara şi dimineaţa. Cei mai mulţi cred că se pot plăti de această parte aruncând pentru partea Domnului câte un „Tatăl nostru“ sau o rugăciune făcută cu grabă. Împărăţia lui Dumnezeu se poate cumpăra numai cu o viaţă pusă şi trăită în slujba Domnului.

Eu am cunoscut o femeie care era biruită de „Mar­ta“ chiar şi când mergea la biserică. Lucra şi alerga forfota duminica dimineaţa până la ora zece şi apoi „se repezea puţin“ şi la slujbă; se ruga în grabă să-i dea Dumnezeu ajutor la economie, sănătate la vite, belşug în bucate şi, pe la „Fie Numele Domnului…“, o ştergea repede afară, ca nu cumva predica s-o prindă în biserică şi să întârzie de la alte „lucruri“ mai grabnice decât cuvântul lui Dumnezeu.

O, în ce mare greşeală trăiesc cei mai mulţi oameni! Viaţa noastră ar trebui să fie copleşită şi biruită de partea Mariei, de „partea cea bună, care nu se va lua de la noi“ când vom muri dar e copleşită de partea Martei, care se va lua de la noi când vom muri.

Când am fost în pelerinaj la Ierusalim, am văzut în satul Betania şi locul unde a fost casa celor două surori, Maria şi Marta. Pe locul acela azi e o ruină de piatră şi bolovani. M-am aşezat pe o piatră mare şi am strigat: „Marto, Marto, unde sunt alergările tale, unde sunt blidele tale şi cheile tale? Iată, de toate s-a ales praf şi pulbere. Dar partea cea bună a Mariei a rămas: partea ta s-a prefăcut în pietre şi bolovani, dar partea Mariei nu se va lua de la dânsa“.

De pe această piatră vă întreb şi pe voi, iubiţilor cititori, care este partea Martei şi care este partea Mariei din viaţa voastră? De pe piatra aceasta eu vă strig: luaţi aminte să nu vă copleşească, să nu vă biruie partea Martei, grijile şi alergările lumeşti, căci de acestea praf şi cenuşă se va alege când veţi muri. Numai „partea cea bună a Mariei“ rămâne cu noi şi după moarte.

O, cum i-a orbit lăcomia pe oameni, să trăiască tot pentru Marta şi să uite de partea Mariei.

Într-o gazetă am citit o ştire despre cum s-a aprins casa unei femei. Femeia a scos în grabă mare tot ce avea prin casă. Dar lăcomind să scoată mai întâi banii, hainele şi alte lucruri de preţ, şi-a uitat copilul în foc.

Aşa fac şi cei mai mulţi oameni: tot aleargă, hurducă, strâng la chei, lărgesc hambare şi moşii, dar îşi uită sufletul în pieire aşa cum şi-a uitat femeia copilul în foc.

Maria stătea la picioarele Domnului. Stătea cu sufletul însetat după „cuvintele vieţii de veci“ şi sorbea ca pe o „apă vie“ aceste cuvinte.

O, ce dar mare este să trăieşti o viaţă îngenuncheată la picioarele Domnului! O, cum nu cunoaşte lumea această viaţă! O, cum nu ştie dulceaţa, pacea, bucuria şi puterea ce se pogoară de sus din cer peste cel ce trăieşte o viaţă îngenuncheată la picioarele Domnului!

Lumea nu-L cunoaşte pe Mântuitorul, de aceea nu cunoaşte această viaţă. Când L-ai aflat cu adevărat pe Domnul, când ai aflat dulceaţa şi puterea unei vieţi aplecate la picioarele Lui, atunci nimeni şi nimic nu te poate ridica de lângă El. Nici o „Martă“ din lume nu te poate depărta de lângă El.

Când ai aflat această viaţă, atunci nu mai umbli să‑ţi faci „datoria“ faţă de cele sufleteşti şi să scapi de ele cu fel de fel de nimicuri, ci atunci viaţa ta întreagă este o viaţă predată Domnului şi trăită cu El; viaţa ta întreagă curge spre El.

O, cum nu ştiu oamenii că Domnul binecuvântează această viaţă şi cu ajutorarea şi purtarea de grijă a traiului vieţii noastre! Când trăieşti o viaţă îngenuncheată la picioarele Domnului, Domnul „are grijă de tine“ şi de toate lipsurile tale. El Se îngrijeşte de tine ca de un copil mic al Lui. El ia în grija Lui necazurile şi greutăţile traiului tău. Toate îţi merg cu spor şi binecuvântare.

Cei mai mulţi oameni sunt veşnic îngrijoraţi ca Marta din evanghelie, pentru că lipseşte „partea cea bună“ a Mariei din viaţa lor. Nu-L văd pe Domnul de mulţimea alergărilor. N-au spor şi binecuvântare în traiul lor şi în lucrul lor, pentru că nu „caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu“ (Mt. 6, 33), pentru că în via­ţa lor porunceşte Marta.

Eu te întreb, iubite cititorule, cum se înţeleg în via­ţa ta cele două „surori“, Marta şi Maria?

Întrebarea unui copil

Un bogat necredincios căzu pe neaşteptate într-o boală grea de moarte. Cum nu mai era vreme să-şi facă testamentul, îi chemă la patul său pe femeia sa şi pe copiii săi şi începu a le spune:

– Dragii mei, eu plec în cealaltă lume; vă las vouă cu limbă de moarte casa asta şi moşia, şi toată averea mea.

– Tăticule dragă, îl întrerupe copilaşul său mai mic, care nu pricepea despre ce este vorba, acolo unde te duci ai tu altă casă?…

Întrebarea copilaşului străpunse inima tatălui muribund. În clipa aceea îşi văzu zădărnicia vieţii şi osânda ce-l aştepta. Dar acum era prea târziu, prea târziu…

Peste câteva clipe îşi dădu sufletul şi plecă într-o lume unde n-avea nici „casă“, nici „moşie“.

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!