Măreaţa adunare a Oastei Domnului din Praznicul Cincizecimii, de la Sibiu şi Răşinari
Cea de a doua mare adunare a Oastei Domnului de Rusalii, din anul 1933, a fost la înălţimea celei de anul trecut. Cetatea Sibiului s-a cutremurat în faţa mulţimii ostaşilor.
Atât la Răşinari, cât şi la Sibiu am trăit clipe măreţe, pe care nu le vom putea uita niciodată. Domnul să fie lăudat!
Cerul ne-a copleşit cu binecuvântări şi cu mari bucurii. În ochii tuturor ostaşilor însă se vedea şi se putea citi tăinuita durere că Părintele Iosif nu este în mijlocul nostru.
Cu prilejul sărbătorii noastre, scumpul nostru Părinte Iosif, reţinut în „şcoala suferinţelor“, departe, în ţară străină, ne-a trimis următoarea „scrisoare“ plină de focul dragostei sale pentru noi:
3. Iubiţii mei fraţi!
Departe fiind de voi, pribeag prin ţări străine şi greu bolnav, cu duioşie mă gândesc la adunarea din Sibiu şi vă trimit de pe patul meu de suferinţă frăţeştile mele salutări, rugând pe Domnul Oastei să împărtăşească şi acestei adunări suflarea cea caldă şi sfântă a Duhului Sfânt, Iniţiatorul şi Cârmuitorul Mişcării noastre.
Iubiţii mei!
Să nu vă pierdeţi cumpătul din cauza necazurilor mele (Efes. 3, 13). Totul este voia Domnului. Poate clipa plecării mele acasă la Domnul nu este departe (II Tim. 4, 8; II Cor. 5, 8). O, nu fiţi întristaţi pentru aceasta! Oastea Domnului este a Domnului şi El va avea grijă de ea. Eu am fost numai un vas umil şi netrebnic de care Domnul s-a folosit în lucrarea Sa.
Eu vă spun ca Ap. Pavel: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în Ziua lui Iisus Hristos“ (Filip. 1, 6).
Nu uitaţi apoi, iubiţii mei, că orice lucrare nouă, pentru statornicia ei, cere jertfă.
Mănăstirea de la Argeş nu s-a putut termina până când la temelia ei n‑a fost îngropată o jertfă de om.
E adevărat că jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor suplineşte şi desăvârşeşte totul, dar istoria ne arată în chip luminat că creştinismul a înflorit şi a odrăslit şi prin jertfa celor care, urmând pe Domnul, şi-au pus viaţa în slujba Lui.
Vă mulţumesc, iubiţii mei, pentru rugăciunile pe care le-aţi făcut şi le faceţi pentru mine. Le-am simţit şi le simţesc. Exact din duminica slăbănogului, când aţi început să vă rugaţi pentru „slăbănogul Oastei“, boala mi s‑a uşurat.
Puterile îmi revin. Dacă va fi voia Domnului, cred că mă voi reîntoarce iarăşi în fronturile Oastei, pentru a vă mai spune prin foaie şi prin cărţi ceea ce Duhul Domnului mi-a încredinţat să vă spun. În această nădejde vă zic:
La revedere, în fronturile Oastei şi prin draga noastră foaie «Oastea Domnului».
Iar dacă totuşi voia Domnului va fi să plec acasă la El, vă trimit de aici din depărtare ultimul meu salut de despărţire, zicându-vă: „Fraţii mei! Iubiţii mei! Rămâneţi cu Domnul!“
Davos (Elveţia), la 1 iunie 1933, preot Iosif Trifa
Se vede că în urma rugăciunilor înălţate de fraţii care au sărit ca unul – în urma „apelului“ amintit în scrisoarea către Tituţ – strigând către Domnul, părintele s-a mai întremat, rămânând mai departe la „altitudine“. Deşi nu-i pria cea pământească, duhovniceşte, el stătea mereu la o „altitudine“ superioară celorlalţi.
Pentru că doar prin plămânul lui duhovnicesc care respira continuu oxigenul ceresc şi curat al „altitudinii“, respira şi creştea o „lucrare“.
Aşa se face că, pentru măreaţa adunare şi sărbătoare a Oastei, părintele trimite această scrisoare fraţilor, spre îmbărbătare, scrisoare care a fost publicată în foia «Oastea Domnului» nr. 24 din 11 iunie 1933; apelul pentru rugăciune fusese publicat în «Oastea Domnului» nr. 19 din 1933:
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 2
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2000
