Iată ce lucrare dumnezeiască este naşterea din nou, adică zidirea unei noi inimi, curate, în cineva care ajunsese o ruină a păcatului! Prin naşterea din nou se pot face toate aceste minuni. Ea face o făptură nouă dintr-un mort… O construcţie nouă dintr-o ruină. O haină nouă dintr-o zdreanţă.
În cine nu s-au petrecut aceste două mari schimbări, adică:
trezirea conştiinţei, îngrozită de starea păcatului (cu o adâncă şi sinceră pocăinţă),
şi întoarcerea, stropită cu lacrimi amare şi întărită de un legământ puternic cu Dumnezeu, spre ascultarea neschimbată,
– în acela nu se va putea face nici cealaltă mare schimbare: inima cea nouă şi curată.
Iar fără această inimă nouă şi curată nimeni nu va putea vedea vreodată împărăţia lui Dumnezeu (Mt 18, 3; In 3, 3; I Ptr 2, 1-2).
Iată cele trei părţi ale mântuirii:
starea întâi: Trezirea şi recunoaşterea păcatului, Pocăinţa;
starea a doua: Înnoirea, împărtăşirea şi legământul;
starea a treia: Mărturisirea, trăirea şi biruinţa.
Prin aceste trei stări au trecut întotdeauna
şi vor trece totdeauna
toţi cei care, din nişte vrăjmaşi ai lui Hristos, prin păcatul şi neascultarea lor, au ajuns nişte credincioşi şi vestitori ai Lui.
Nimeni n-a putut şi nu va putea ajunge în alt fel la starea mântuirii cea după voia lui Dumnezeu.
(…)
Cine a sărit prin altă parte,
cine a ajuns în slujba Domnului prin mijloace necinstite,
fără o adevărată pocăinţă
şi fără înnoirea fiinţei sale prin naşterea de Sus,
– acela nu poate fi o fiinţă curată
şi nici un slujitor bun şi folositor al lui Hristos.
Dar, vai, cu trecerea veacurilor, această dumnezeiască şi neapărată condiţie care este naşterea din nou,
impusă tuturora de Însuşi Hristos Domnul,
a ajuns azi să fie atât de nesocotită, încât aproape toţi au uitat-o!
Şi cei mai mulţi o privesc cu bănuială şi cu duşmănie.
Traian Dorz, din ”Numele biruitorului”, pag. 182-184
