Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CELE ZECE PORUNCI – Porunca a șasea

CELE ZECE PORUNCI – Porunca a șasea

CELE ZECE PORUNCI – Porunca a șasea

Text din: Învățătură de credință creștină ortodoxă (Catehism ortodox), București 1952, reed. Iași, 1996

Care este porunca a şasea?

Porunca a şasea este: „Să nu ucizi” (Ieş. 20, 13).

Ce învaţă porunca aceasta?

Viaţa pământească este cel mai mare bun al omului şi temelia tuturor celorlalte bunuri de care se poate învrednici cineva pe păânt. După învăţătura Sfintei noastre Biserici, Dumnezeu fiind Creatorul vieţii omeneşti, numai El, şi nu omul, are drepturi nemărginite asupra ei.

Apoi, viaţa pământească este timpul de pregătire pentru viaţa veşnică. În aceasta se cuprinde preţul mare al vieţii pământeşti pentru creştini. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Vrei să ştii pentru ce este de preţ această viaţă? Fiindcă este pentru noi temelia vieţii viitoare şi prilej şi loc de luptă şi alergare pentru cununile cereşti»[1].

Fiind un dar al lui Dumnezeu şi având un preţ atât de mare, păstrarea şi îngrijirea vieţii, pentru timpul rânduit ei de Dumnezeu, este şi o datorie şi un drept al fiecărui credincios.

Tocmai aceasta cere Dumnezeu prin porunca a şasea din Decalog, când opreşte uciderea.

Câte feluri de ucidere sunt?

Sunt două feluri de ucidere: trupească şi sufletească.

Uciderea trupească înseamnă ridicarea vieţii aproapelui cu orice fel de armă, sau lovirea şi rănirea lui, care-i aduc mai târziu moartea.

Tot ucidere a aproapelui înseamnă:

1)  Istovirea lui printr-o muncă ce-i întrece puterile trupeşti şi astfel îi grăbeşte sfârşitul;

2)    Purtarea cu asprime faţă de el, ceea ce-1 amărăşte şi, de asemenea, îi poate scurta viaţa;

3)  Lăsarea lui să moară de foame, fie că nu i se dau cele trebuincioase traiului, fie că nu i se dă putinţa să şi le câştige singur;

4)   Orice faptă care-i primejduieşte şi nimiceşte viaţa.

5)  Ucidere înseamnă şi avortul, cu buna ştiinţă şi voie.

Ce înseamnă uciderea sufletească?

Uciderea sufletească înseamnă pildă rea, prin vorbe şi fapte necuviincioase, prin care se dă aproapelui pricină de a se abate din calea cea bună şi a păcătui, ceea ce îi aduce moartea sufletului, după cuvântul Sfintei Scripturi, care zice: „Păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iacov 1, 15). Cu privire la aceasta, Mântuitorul spune: „Cine va sminti pe unul dintre aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui de i-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare” (Marcu 9, 42).

Tot ucidere sufletească înseamnă: pizma, mânia, clevetirea şi ura aproapelui, căci „Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni” (I Ioan 3, 15).

Porunca a şasea opreşte numai uciderea aproapelui?

Nu. Această poruncă opreşte şi sinuciderea, adică nimicirea cu bună ştiinţă şi voie a vieţii proprii. Căci dacă este împotriva firii a ucide pe un om, care este asemenea nouă, cu atât mai mult este împotriva firii a ne ucide pe noi înşine. După învăţătura Sfintei noastre Biserici, viaţa noastră este a lui Dumnezeu, Care ne-a dat-o, şi deci nu avem voie să facem cu ea ce voim.

Este şi o sinucidere sufletească?

Da, şi anume atunci când omul consimte să trăiască în păcat, căci: „Plata păcatului este moartea” (Rom. 6, 23).

Este uciderea un păcat greu?

Uciderea este păcatul cel mai mare pe care-l poate săvârşi cineva faţa de aproapele şi faţă de sine însuşi. Sfânta Scriptură numără uciderea printre păcatele strigătoare la cer. „Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din Pământ” (Fac. 4, 10).

De ce este uciderea un păcat foarte greu?

Uciderea este un păcat foarte greu fiindcă prin ea:

1)  Se distruge o fiinţă care poartă în sine chipul lui Dumnezeu;

2)    Se intră cu nelegiuire în drepturile lui Dumnezeu, Care este singurul stăpân asupra vieţii şi a morţii;

3)     Se răpeşte un drept firescă al fiecăruia şi bunul cel mai de preţ dăruit omului de Dumnezeu pe care nimeni nu-l mai poate înapoia;

4)   Se calcă porunca dragostei;

5)   Se ştirbesc drepturile societăţii faţă de care fiecare om are anumite datorii de împlinit;

6)    Se ucid serii întregi de urmaşi; care aveau dreptul la viaţă şi puteau fi de mare folos societăţii. Uciderea este păcat împotriva lui Dumnezeu, împotriva firii omului şi împotriva societăţii.

în ce priveşte pe sinucigaşi, deoarece ei de bună voie rup legătura cu Dumnezeu, Biserica, prin canoanele ei, opreşte înmormântarea lor după rânduielile creştineşti. Aceasta, bineînţeles, dacă atunci când s-au sinucis au fost în deplinătatea minţii.

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!