Efeseni 5, 9–19
Când se poate spune despre un lucru că este bun?
Atunci când după ce acest lucru a fost cercetat şi prin roadele lui sau prin folosul său este dovedit că este bun!
Cuvântul Sfânt spune că cele făcute erau bune numai după ce zice: Şi Dumnezeu a văzut… adică Dumnezeu a cercetat ascultarea lor, umblarea lor şi toate erau în voia Lui.
Tuturor lucrărilor Sale de dinaintea omului, Dumnezeu le-a dat legi după care să umble şi le-a dat ascultarea de aceste legi, din care să nu iasă niciodată.
Legi au luminătorii zilei şi ai nopţii şi ei nu ies din poruncile Domnului Care le-a poruncit prin aceste legi când să răsară şi când să apună.
Legi au timpurile, ploile, vânturile, seninul şi norul, vara şi iarna, frigul şi căldura, focul şi apa.
Legi au mările şi uscatul, peştii şi păsările, naşterea şi moartea, şi nici una din cele făcute de Dumnezeu nu şi-au schimbat şi nu-şi vor schimba niciodată nici forma, nici locul, nici felul decât la porunca Lui, fiindcă ele nu pot face ce vor, ci numai să asculte de El.
Numai omul are voinţă liberă, numai el poate face ce vrea. Numai el poate să asculte dacă vrea şi poate să nu asculte dacă vrea.
Numai omul are cunoştinţa binelui şi a răului, toate celelalte nu o au. De aceea numai omul are răspunderea faptelor sale. Numai el va fi judecat sau răsplătit, fiindcă numai el are merite personale dacă face binele, fiindcă voieşte şi luptă pentru asta. Şi numai el va fi osândit dacă face răul, fiindcă voieşte şi umblă după aceasta.
Alegerea virtuţii sau a păcatului vine totdeauna în urma unei plăceri, iar plăcerea vine totdeauna dintr-o iubire.
Dacă iubim pe Dumnezeu noi vom avea totdeauna plăcere de lucrurile sfinte, de căile curate, de faptele bune, fiindcă acestea sunt cele dorite şi plăcute lui Dumnezeu pe Care Îl iubim.
Dacă iubim păcatul şi lumea, noi vom avea dimpotrivă dorinţa şi plăcerea după lucrurile josnice, păcătoase, fireşti, fiindcă acestea sunt plăcerea diavolului şi a morţii.
Omul are nu numai voinţa liberă să aleagă ce vrea, dar are şi puterea de a se transforma pe sine şi conştiinţa sa, după alegerea pe care şi-a făcut-o.
Dacă nu i-a plăcut să umble pe picioare, omul şi-a ales să umble pe roate sau pe luntre, sau pe aripi. Şi a avut şi puterea să facă acestea.
Ei bine, celelalte creaturi ale lui Dumnezeu n-au putut să-şi schimbe nici una felul şi condiţia sa. Măgarul tot fără aripi a rămas. Oaia tot fără gheare, peştii tot fără picioare. Şi nici una din acestea nu cârtesc împotriva lui Dumnezeu pentru soarta lor, ci fiecare ascultă şi tace, împlinind voia şi legea pe care le-a impus-o lor Dumnezeu de la început.
De ce omul nu foloseşte mintea lui, care i-a fost dată, spre a cerceta ce este plăcut lui Dumnezeu Care l-a creat, dându-i această minte cu care să poată cerceta aceasta?
De ce omul nu foloseşte bine puterea, care i-a fost dată, spre a se transforma pe sine înspre bine, aşa cum a fost voia şi plăcerea lui Dumnezeu, când l-a înzestrat cu această putere?
Şi de ce omul nu foloseşte bine voinţa sa liberă spre a înlătura răul şi a înfăptui binele, aşa cum a fost dorinţa şi voia lui Dumnezeu când El l-a înzestrat pe om cu această voinţă liberă?
De ce cei mai mulţi oameni aleg să urmeze nu binele pentru care li s-au dat toate aceste însuşiri, ci răul împotriva căruia le-au fost date?
Tu, sufletul meu şi fiul meu, cum faci şi cum răspunzi la toate acestea?
Nu uita că pentru toate te va chema Dumnezeu la judecată şi osândă!
Sau la răsplată şi fericire.
Traian DORZ
