CERCETAŢI DUHURILE

1. Semnele, minunile şi puterile erau dovezile date de Duhul Sfânt – şi care însoţeau, la începutul Bisericii, mărturisirea Evangheliei Sale – şi pe mărturisitorii ei adevăraţi.
Şi, după cum Evanghelia a rămas de atunci aceeaşi, fiindcă Hristos este Acelaşi Ieri, Azi şi în Veac, – tot aşa au rămas şi acestea, dovezile Duhului, acolo unde se mărturiseşte curat Adevărul
şi unde sunt curaţi mărturisitorii Lui.
Cercetaţi duhurile! Şi pe orice duh care nu are aceste dovezi să-l cunoaşteţi că nu este de la Dumnezeu.

2. Cu tot talentul său, satana n-a creat nimic original decât metodele sale de a-i înşela pe cei lesne-crezători.
El doar a spionat şi spionează mereu tot ce face Hristos,
– apoi Îl imită, strecurându-se frumuşel, pentru a se aşeza pe sine acolo unde este locul lui Dumnezeu din sufletele alor Lui.

3. Satan este un neruşinat şi viclean imitator al lui Hristos.
Are Hristos un Adevăr, – are şi satana mai multe,
are Hristos un Duh, – are şi satana mai multe,
are Hristos o Evanghelie, – are şi satana mai multe,
are Hristos o Carte, – are şi satana mai multe,
are Hristos o Biserică, – are şi satana mai multe,
are Hristos o Oaste, – are şi satana mai multe,
are Hristos o Cale, – are şi satana mai multe,
are Hristos semne, minuni şi puteri, – are şi satana (II Tes 2, 9);
– şi orice imitator ambiţios şi uzurpator este un fiu al satanei.

4. Satana toate şi le preface, şi le îmbracă, şi le insinuează, pentru a şi le înfăţişa mai plăcute, mai îmbietoare, mai avantajoase tuturor acelora care doresc mân¬tuirea – dar fără naşterea din nou.
Îl doresc pe Hristos, dar fără Cruce,
doresc slava lui Hristos, dar fără ocara Lui.
Vai de oricine primeşte un astfel de duh.

5. Oamenii care nu au cugetul curat şi nici inima smerită sunt necinstiţi în umblarea lor cu Dumnezeu, ei n-au călăuzirea Duhului Sfânt.
Nefiind călăuziţi de Duhul Sfânt, ei cad în călăuzirea duhurilor înşelătoare – şi ajung să creadă semnele, minunile şi puterile mincinoase ale diavolului
şi evangheliile lui false, şi credinţele lui pierzătoare.
Diavolul este tatăl tuturor imitatorilor şireţi – şi partea lor va fi cu el.
Iată unde duce umblarea numai după vindecări, nu-mai după semne şi minuni,
– iar nu după schimbarea vieţii şi după părtăşia sin-ceră şi smerită cu Hristos la crucea şi la jugul Lui.

6. Suferinţa este o stare la care Dumnezeu priveşte totdeauna cu milă şi cu înţelegere.
Oricine suferă are dreptul la milă, atât de la Dumnezeu, cât şi de la oameni,
– şi nimeni nu trebuie să judece pe acela care, când nu-şi mai poate răbda suferinţa lui, îşi caută pe orice cale mijlocul prin care crede el că şi-ar putea-o uşura.
Ferice de acela pe care nu-l osândeşte inima lui înaintea lui Dumnezeu când caută uşurarea suferinţei sale
– şi nici calea pe care şi-a ales-o pentru această căutare.

7. Nu toţi îşi pot îndura suferinţele fără murmur… Cine şi-o poate să nu-l judece pe cel care nu şi-o poate.
Puţini oameni pot merge cu suferinţele lor la lumina lui Hristos… Cei mai mulţi vin cu ele la umbra vreunui Petru,
la mijlocirea rugăciunii vreunui om pe care îl crede mai bun ca el.

8. Ferice de acela care caută mai întâi vindecarea sufletului său de boala păcatului – şi apoi vindecarea trupului său de suferinţa care este urmarea acestui păcat.
Binecuvântaţi să fie mărturisitorii lui Hristos care îi aduc pe bolnavii lor la doctorul cel Mare şi Minunat, Iisus Hristos, – ca să le vindece întâi sufletul de păcat
şi apoi trupul de boală.

9. Binecuvântate sunt vremile când Dumnezeu ri-dică în mijlocul popoarelor oameni binecuvântaţi a căror fiinţă este plină de Duhul Sfânt,
al căror cuvânt este plin de foc
şi a căror umbră străluceşte şi vindecă.
Atunci tot locul unde trăiesc şi mărturisesc aceştia se preface într-un Ierusalim duhovnicesc,
într-o înălţime sfântă din care se răspândeşte lumină şi căldură cerească, din care ţâşnesc izvoare vii şi curate
şi spre care toţi, mergând, se înalţă, se vindecă, se curăţă, se sfinţesc…

10. Fericit este oricine aleargă spre Ierusalim, adică doreşte puternic după o viaţă în Hristos tot mai înaltă, mai curată, mai smerită şi mai ascultătoare de El şi de fraţi,
acel suflet care aleargă mereu spre Ierusalimul adunărilor binecuvântate unde este mărturisit cu putere Hristos şi naşterea din nou, şi părtăşia cu Domnul, prin care oricine ajunge la acestea scapă de robia duhurilor necurate, de orbia, de paralizia şi de lepra păcatului.

11. Cei mai vrednici de osândă oameni nu caută altceva decât să-i osândească pe alţii
– şi cele mai vinovate suflete nu umblă decât să învinuiască.
Fiindcă aceşti oameni îi bănuiesc pe toţi ceilalţi şi se tem de toţi că ar putea să le ia locul şi foloasele lor
pe care ei le au fără merit şi le ţin fără drept.

12. Ce nenorocire este când într-un scaun sfânt ajunge un om ticălos,
când la o masă înţeleaptă ajunge un om prost
şi când o cheie dreaptă ajunge pe mâinile unui temnicer criminal!
Vai de sfinţii care vor ajunge în faţa ticăloşilor!
Vai de înţelepţii care vor ajunge la judecata proştilor!
Şi vai de nevinovaţii care vor ajunge pe mâinile ucigaşilor!
Dacă nu va interveni atunci Însuşi Dumnezeu, pentru a schimba ori împrejurările, ori oamenii, – nimeni dintre aceştia n-ar mai scăpa.

13. Dar slăvit să fie Numele Domnului Dumnezeu, căci El ştie că Şi-a trimis pe mieii Lui în mijlocul lupilor.
Şi are Dumnezeu cea mai mare grijă de ei tocmai atunci când lupilor le este îngăduit să se apropie cel mai mult
– şi când colţii lor se ascut cel mai cu ură,
ca să rupă în felul cel mai necruţător.

14. În vremile nedrepte propăşesc numai oamenii cei mai nedrepţi
– şi sub stăpânirea străină sunt înălţaţi numai cei mai nevrednici.
Aceştia, ajunşi la putere, vor întrebuinţa toată as-primea legii numai în folosul lor,
împiedicând adevărul să ajungă la cheie,
dreptatea la masă
şi sfinţenia la altar.

15. În vremile nedrepte, înţeleptul va trebui să împletească la corturi, artistul să cioplească la scaune şi sfântul să zacă în temniţe,
– fiindcă atunci mare preot este Ana, mare judecător este Caiafa şi mare împărat, Irod.
Iar aceştia n-au lege, nici conştiinţă, nici Dumne-zeu.
Aceştia au numai pântece şi numai pofte.
Ca fiarele şi ca iadul.

16. Slăvit să fie Domnul, Care nu uită pe nimeni, ci fiecărui om, oricât de căzut, El îi rânduieşte un loc şi o zi în care să audă chemarea Lui spre mântuire, pentru ca oricine o va asculta să fie mântuit…
Şi nimeni să nu moară înainte de a avea un prilej de mântuire.
Astfel unii aud chemarea Domnului în închisori, alţii în spitale, alţii în biserici, alţii în alte locuri şi împrejurări.

17. La unii oameni, dacă nu merg ei unde se află Evanghelia, se duce Evanghelia acolo unde se află ei.
Dacă nu-L caută ei pe Domnul, îi caută Domnul pe ei.
Şi dacă nu ştiu ei unde este El, ştie El unde sunt ei.
Fericit sufletul care, într-o astfel de răscruce a vieţii sale, alege calea şi voia lui Dumnezeu, care este mântuirea sa.

18. Poate şi tu te găseşti acum ca într-o închisoare,
poate te găseşti ca într-un spital, poate te găseşti la o răscruce grea a vieţii tale.
Deschide-ţi bine şi tu inima, deschide bine mintea şi ascultă solia pe care ţi-o aduc aceste cuvinte: Primeşte-L pe Domnul Iisus în inima ta şi-n viaţa ta
– şi-ncepe chiar acum o viaţă nouă, prin naşterea din nou şi prin predarea ta pe totdeauna în slujba Domnului Iisus.
Aceasta va fi salvarea ta, mântuirea ta, vindecarea ta şi libertatea ta
– cea veşnică şi strălucită.

19. Dacă satana are slujitorii lui care să-i bage pe cei credincioşi în temniţă, are şi Hristos slujitorii Săi care să-i scoată.
Şi dacă este o vreme în care mărturisitorii lui Iisus trebuie să fie duşi, pentru sufletele pierdute de acolo,
– tot aşa, după ce ei şi-au făcut slujba Evangheliei între zidurile închisorii, vine o vreme în care ei vor fi scoşi.
Pentru că ei n-au fost închişi să putrezească acolo, ci să lucreze.

20. Când lucrul rânduit pentru ucenicii Domnului undeva s-a sfârşit,
– ei nu vor mai putea fi ţinuţi acolo nici un ceas mai mult, de către nici o putere de pe pământ sau de sub pământ.
În chiar clipa sfârşirii lucrului lor, ei vor fi scoşi afară.
Dumnezeul lor Însuşi are grija aceasta clipă de cli-pă.
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Ocrotitor Care aduci tuturor alor Tăi izbăvirea totdeauna la timp!
Amin.

Lupta cea bună / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *