Poezie

CERUL ŞI PĂMÂNTUL

Cerul şi pământul (bis)
în cântec răsună,
îngeri şi oameni (bis)
cântă împreună:

Hristos Se Naşte,
Domnul coboară,
îngerii cântă,
magii Îl adoră,
păstorii-aleargă,
ieslea o-nconjoară
mari minuni se întâmplară.

Din Răsărit vin (bis)
magi cu bucurie,
cu dar de smirnă, (bis)
aur şi tămâie.

Hristos Se Naşte, (bis)
veniţi la-nchinare
cu vesel suflet, (bis)
veselă cântare.

Lasă un răspuns