7 februarie – Psalmul 19, vers 1
Nu numai cerurile duhovniceşti, adică nemărginita lume a duhurilor curate şi ascultătoare, rămase în apropierea şi părtăşia lui Dumnezeu, dar chiar şi cerurile materiale, adică nemărginitul cosmos, cu toate lumile lui planetare, fără margini în număr, în întindere, în frumuseţe, în măreţie… şi tainice în mersul şi în aşezarea lor, în tăcerea şi în scopul lor… această întindere a cerurilor văzute, ca şi a celor nevăzute, toate, toate, toate spun slava lui Dumnezeu şi vestesc lucrarea mâinilor Lui!
Trecerea zilelor şi a nopţilor, a luminii şi a umbrei peste faţa pământului, peste faţa oamenilor,peste faţa istoriei lumii, toate poartă solia Înţelepciunii şi a Puterii lui Dumnezeu între Miazănoapte şi Miazăzi, a Dreptăţii şi Iubirii Sale între Apus şi Răsărit. Şi pe aceste două nesfârşite întinderi, care se întretaie mereu, ca şi cele două linii nesfârşite ale Crucii, înconjurând totul în îmbrăţişarea lor, strălucesc puternic şi etern, dovezi ale slavei lui Dumnezeu şi ale măreţiei lucrărilor Sale.
Tot ce este rămas în ceruri, adică în lumea superioară, în stare de necădere, spune slava lui Dumnezeu, cântă şi laudă slava Lui. Atât îngerii şi duhurile, cât şi sorii şi planetele, care au fost create prin Ideea şi prin Cuvântul Tatălui, adică de Expresia Sa: Fiul Său, Iisus Hristos, de Oglindirea Slavei Sale şi de Chipul Fiinţei Sale (Evrei 1, 3), toate spun… Spun neîncetat, spun puternic, spun frumos şi măreţ, numai slava Aceluia Care le-a creat şi Care le susţine… Priviţi, toţi acei care aveţi ochi şi puteţi vedea cu ei, priviţi într-o noapte senină spre cerul înstelat, iar apoi ascultaţi… — dacă aveţi urechi şi auziţi cu ele! Ascultaţi graiul măreţ al cerurilor, strigat pe toate meridianele şi paralelele lor, el vă va spune despre slava lui Dumnezeu. …
Mersul lor frumos, structura lor înţeleaptă, legile lor minunate, faţa şi umbra lor strălucitoare şi liniştită, măreţia şi tăcerea lor, toate vă vor spune slava Făcătorului şi Binefăcătorului lor, al tuturor Văzutelor şi Nevăzutelor lor… Suiţi-vă într-o seară, singuri, pe un vârf de munte — şi priviţi apusul soarelui sau răsăritul lunii şi al stelelor… Priviţi măreţia înfricoşată a furtunii peste păduri… Priviţi dezlănţuirea valurilor peste marea înfuriată, — şi ascultaţi mugetul lor… Priviţi revărsarea ploilor şi a uraganelor — şi marginile peste care n-au voie să treacă, fiindcă frânele lor sunt în mâinile lui Dumnezeu, iar El nu vrea să nimicească viaţa… Priviţi şi gândiţi-vă ce uşor I-ar fi lui Dumnezeu să îngăduie numai câteva grade în plus soarelui, când arde cel mai puternic sau în minus îngheţului, când este cel mai frig sau vântului, când este cel mai tare sau cutremurului, când este cel mai puternic — cum totul ar fi nimicit într-o clipire…
Ce uşor Îi va fi Lui aceasta atunci când va sosi sfârşitul îndelungii Lui răbdări peste vârful păcatului omenirii!… O, dacă toate facultăţile voastre sunt întregi şi sănătoase, nu veţi putea să nu vedeţi, să nu auziţi şi apoi să nu vă aruncaţi cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu, covârşiţi de slava, de puterea şi de înţelepciunea Lui, strigând:
O Măreţ şi Slăvit Creator şi Ziditor al Nemărginirii Cerurilor, al frumuseţii şi luminii lor, al ordinei şi eternităţii lor, Slavă veşnică şi nemărginită Numelui Tău! Cu glasul felurit al cerurilor nepătrunse, unim şi noi glasul pământului, care doreşte să se ridice din căderea sa până la deplina armonie cu cerurile, armonie pe care o avea înainte de păcat. Glasul pământului din noi şi de sub noi, care, cu atâtea zdrobitoare eforturi, abia reuşim să-l înălţăm ceva spre curăţia şi frumuseţea pe care ar trebui s-o aibă, ca să se poată uni cu vrednicia celor duhovniceşti, strigă totuşi slava Ta… Tot ce este frumos în noi este încă numai efortul acesta. Primeşte-ne, Doamne, cu bunăvoinţă acest glas şi ajută-ne să ajungem la înălţimea şi frumuseţea vredniciei după care tânjim. Amin.