Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
Betsaida, înseamnã Casa Peştilor, sau Casa Pescarilor, sau Locul plasei de pescar, sau Casa Vânãtorului, sau Casa Mrejelor – toate acestea amintind cã Betsaida era o cetate pe malul Lacului Ghenazaret şi cã locuitorii ei se îndeletniceau numai cu pescuitul, din aceasta câştigându-şi şi traiul vieţii lor zilnice.
Aici, între sufletele simple şi curate care îşi câştigau pâinea lor cu sudoarea şi cu primejdia, Mântuitorul a aflat nişte atât de frumoase mãrgãritare cereşti şi nişte unelte atât de frumoase şi harnice în Lucrarea Evangheliei Sale, cum au fost cei trei apostoli ai Sãi din Betsaida.
Oamenii care îşi cîştigã pâinea lor printr-o muncã ce depinde direct de Dumnezeu, fãrã o mijlocire strãinã, – totdeauna au fost credincioşi. Munca pescarilor, a pãstorilor sau a plugarilor, este o astfel de muncã.
Pescarul îşi pregãteâşte uneltele şi barca lui, apoi se uitã în sus. Dacã Dumnezeu îi dã cer senin şi apã liniştitã – el pleacã, lucreazã, asudã, strânge şi are ce sã aducã acasã la familia sa.
Dacã Dumnezeu nu-i dã acestea, – el aşteaptã flãmând.
Pãstorul îşi pregãteşte turma – şi se uitã în sus: dacã Dumnezeu dã ploaie sau soare, iarba va creşte şi turma lui va avea pãşune iar el pâine. Dacã Dumnezeu nu-i dã acestea, – el va tânji şi va rãbda.
Plugarul îşi pune sãmânţa în pãmânt, apoi se uitã şi el tot în sus… Dacã Dumnezeu îi binecuvânteazã şi lui ogorul cu vreme de belşug – are şi el. Dacã nu, va duce lipsã, şi el ca şi ceilalţi.
De aceea aceşti oameni au fost totdeauna în legãturã directã cu Dumnezeu.
Ei au cerut cu credinţã, iar Dumnezeu le-a dat cu bunãtate.
Apoi ei I-au mulţumit cu lacrimi – şi în aceastã legãturã de cereri şi mulţumiri dintre om şi Dumnezeu s-a desfãşurat de-a lungul veacurilor şi mileniilor, viaţa şi pãrtãşia frumoasã dintre Dumnezeu şi oameni. Din aceastã colaborare armonioasã s-a fãcut tot ce era şi tot ce rãmâne minunat, fericit, inspirat şi divin pe lumea asta.
Cerul începe imediat deasupra capului nostru.
Deci Dumnezeul nostru care este în cer, – este imediat lângã noi. El nu este un Dumnezeu izolat de noi, depãrtat, despãrţit de ceva, – ci este chiar aci, gata sã ne asculte, gata sã ne dea, gata sã ne ajute, gata sã ne apere.
Când cerul nostru este acoperit, deasupra capului nostru noi avem un tavan gros între noi şi Dumnezeu.
Când noi avem un cer liber, – atunci între noi şi Dumnezeul nostru nu-i nici un zid despãrţitor…
Atunci noi Îi cerem, iar El ne dã.
Noi Îl vedem – iar El ne vede.
Noi Îl simţim, lângã noi, iar El ne simte lângã El.
Atunci noi ne rugãm: pâinea noastrã cea de toate zilele dã-ne-o nouã astãzi… Iar El ne-o dã.
Şi cât ne-am rugat numai Lui – n-am dus lipsã.
Îndatã ce s-a pus între El şi noi tavanul afumat – noi n-am mai cerut şi n-am mai aşteptat de la Dumnezeu Stãpânul Ceresc. Ci am început sã cerem şi sã aşteptãm pâinea noastrã de la un alt stãpân, ca noi.
Câştigul nostru nu mai depindea acum de un Dumnezeu, ci de un om.
Şi atunci, omul a început sã ia locul lui Dumnezeu în viaţa omenirii.
Iar pentru cã omul nu dã ca Dumnezeu ci, pretinde – pâinea a trebuit mereu cuceritã cu sânge şi pãstratã cu lupte.
Atunci locul rugãciunii l-au luat protestele, locul meditaţiei – agitaţia. Locul seninului – fumul.
Cetatea lui Andrei şi a lui Petru…
O, ce minunaţi sunt oamenii mari ai lui Dumnezeu. Din pricina lor sunt pomenite şi cetãţile şi popoarele lor. Cine ar mai şti ceva despre Betsaida astãzi, dacã n-ar fi fost de acolo aceste trei nume eterne şi sfinte – Petru, Andrei, Filip?
Din pricina acestor nume cinstite de Dumnezeu, cinstit este numele cetãţii lor. El a rãmas neuitat şi nemuritor ca ei.
O, de am şti noi sã preţuim cu adevãrat valoarea marilor oameni aleşi şi scumpi înaintea lui Dumnezeu, pentru a le urma credinţa şi pentru a le imita faptele, spre a ne învrednici şi noi, toţi concetãţenii lor, de aceeaşi rãsplatã ca şi ei, care au trãit sau trãiesc încã printre noi!
Dragii mei, luaţi bine seama, ce oameni aveţi în satul vostru, în familia voastrã, în mijlocul vostru.
Dacã sunt în Betsaida voastrã nişte oameni aleşi ai Domnului, nişte credincioşi adevãraţi, nişte robi şi apostoli ai lui Iisus, – nu trãiţi strãini de ei şi nu-i dispreţuiţi şi voi ca ceilalţi.
Ci folosiţi-vã de acest har mare. Apropiaţi-vã de ei, legaţi-vã de ei şi urmaţi-le credinţa lor pentru ca sã vã mântuiţi şi voi şi sã nu pieriţi.
Cãci în zadar îi aveţi, dacã nu-i urmaţi. Ei se vor mântui, iar voi vã veţi pierde.
În zadar a fost în Sodoma un Lot, dacã în zadar şi-a chinuit el sufletul în fiecare zi între ei (2 Petru 2, 6-8).
,În zadar a fost în Betania un Ioan Botezãtorul, dacã glasul lui a rãsunat în pustiu acolo (Ioan 1, 28).
În zadar aveţi şi voi acolo trimeşi ai lui Hristos, – dacã voi nu-i ascultaţi. Aceasta vã va fi numai spre osândã.
Domnul Iisus sã vã dea şi vouã o credinţã de acelaşi preţ cu a lor ca sã fiţi mântuiţi ca ei (2 Petru 1, 1).
Doamne şi Dumnezeul nostru, Te rugãm îndreaptã-ne mereu inimile spre Tine şi înlãturã dintre Tine şi noi orice piedicã, pentru ca nimic sã nu opreascã legãtura dintre noi şi Tine, niciodatã.
Ajutã-ne sã preţuim pe ucenicii Tãi câtã vreme îi avem între noi şi fã sã le urmãm credinţa, ca sã avem şi noi parte de mântuirea Ta şi a lor.
Amin.
Traian Dorz, din „Hristos – Dumnezeul nostru” – Meditaţii după Evanghelia după Ioan
