Cetăţenia credinciosului nu este aici, ci în ceruri. El trăieşte pe pământ ca străin şi călător, trecător, ştiind că are Sus, în ceruri, o Patrie Cerească, şi pentru ea trăieşte şi se jertfeşte. Creştinul adevărat nu trăieşte aici ca cetăţean, ci ca ambasador al cerului în ţară străină. Şi, pe măsura adâncirii lui în Hristos-Domnul, darurile şi făgăduinţele sale despre cer, pământul, lucrurile de pe el şi chiar acelea ce le-a iubit mai mult, le va vedea tot mai mici, tot mai depărtate, până vor dispărea. În faţa celui ce cunoaşte şi doreşte cerul, lucrurile de pe pământ nu mai au nici o valoare. El trăieşte cu trupul pe pământ, dar, realmente, cu sufletul şi toate dorinţele lui este mutat în cer. Ce se vor face cei care şi-au pus baze temeinice pe lucrurile lumii şi n-au păstrat cugetul curat ca să trăiască pentru cer şi nu pentru lume? Se vor pierde-n uitare?
Veşnicia o vom petrece undeva: în cer sau în iad; şi trăirea aceasta începe de aici, de pe pământ. Înălţarea credin-cioşilor la cer se face spre un loc real, asemeni lui Enoh şi Ilie. Ei s-au dus într-un loc real, în cer, de unde, pentru întărirea credinţei noastre, Moise şi Ilie, la schimbarea la faţă a Domnului, au revenit, arătându-se celor ce împreună cu Domnul au fost pe Tabor, şi din cer, din cetatea noastră cea veşnică, Tatăl a făcut mărturie, grăind despre Fiul Său, ca noi să credem mărturia Lui.
„În casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri…” ne-a mărtu-risit Fiul Său şi noi credem mărturia Lui (In 14, 2-3).
Cerul este una din construcţiile fermecătoare ale lui Dum-nezeu, loc veşnic, frumos, luminos, strălucitor şi fermecător. Noi credem cu toată convingerea că credinciosul înduhov-nicit va trece fără nici un obstacol din lumea văzută în cea nevăzută, şi vom zice cu Sfântul Pavel: „Da, suntem plini de încredere, şi ne place mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (II Cor 5, 8). Poziţia dintotdeauna a celor credincioşi din toate veacurile este să aştepte în răbdare şi permanentă pregătire cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi zidar este Dumnezeu (cf. Evr 11, 10), iar omul firesc va căuta mereu plăcerea lumii, a societăţii în care trăieşte, a modei.
Iată două lumi opuse, puse în faţa omenirii spre a alege una din ele. Cei dintâi sunt urmaşii lui Adam, care, ca şi el, coboară în moarte şi urmaşii Celui de-al Doilea Adam, care se învăluie în lumina lui Hristos cea nepieritoare (cf. I Cor 15; Apoc 6, 9-11; 22, 1-3). Pentru acei care trăiesc departe de Biblie, de Hristos şi minunatele-I învăţături existenţa şi valoarea celor două lumi rămân acoperite cu nepăsare. Trupul cel nou, înviat al mântuiţilor este proslăvit şi veşnic lipsit de lacrimi, suferinţe de orice fel, boli, jale sau moarte. Mântuirea şi păcatul cu urmările lui sunt două mari realităţi de care depinde viitorul veşnic al omenirii. Păcatul ne desparte de Dumnezeu cu o depărtare veşnică. Neprihănirea în El ne uneşte pe vecie. O, de-ar lua aminte toţi păcătoşii!…
Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
